text Eseuri crestine

(02) Dumnezeu este împotriva celor mândri

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Mureșan Cătălin

Mândria este unul dintre păcatele cele mai frecvente dar, în același timp și detestate, mai ales atunci când îl identificăm în ceilalți oameni. Un om foarte mândru, care are o părere înaltă despre sine, ar putea considera că are merite înaintea lui Dumnezeu. Dar cu o astfel de atitudine, nimeni nu se poate apropia de Dumnezeu și nu poate beneficia de mântuirea pe care El ne-o dă în dar. Apostolii Petru și Iacov ne avertizează că Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriți le dă har (Iacov 4:6; 1 Petru 5:5). Unii oameni sunt foarte deranjați atunci când văd mândrie la semenii lor. De fapt, dacă cineva se simte foarte jignit de mândria semenilor săi, atunci acesta poate fi foarte mândru. Fiecare dintre noi avem mândrie în firea noastră pământească. Dacă noi începem să realizăm acest lucru, avem șanse să devenim mai puțin mândri. Însă dacă cineva susține că nu are mândrie, este foarte posibil ca această persoană să fie foarte mândră. Diavolul încearcă să-l determine pe omul mândru să creadă că nu este mândru. Există trei persoane care trăiesc în fiecare dintre noi: cine credem noi că suntem, cine cred ceilalți oameni că suntem și cine știe Dumnezeu că suntem (Leonard Ravenhill). Următoarele forme de mândrie sunt foarte des întâlnite în societatea noastră: desconsiderarea semenilor, lăudăroșenia vieții, falsa smerenie și dorința exagerată de a fi apreciați pentru ceea ce facem.

Dacă îi desconsiderăm pe semenii noștri, pe diferite criterii, avem șanse să dezvoltăm o formă grotească de mândrie, asemănătoare cu mândria lui Lucifer. Unii dintre noi avem o părere prea înaltă despre persoana noastră, din cauza performanțelor intelectuale sau a reușitelor financiare. Deseori, noi uităm că Dumnezeu a facilitat un context care ne-a ajutat să atingem aceste performanțe. Atât la nivel intelectual cât și la nivel financiar, noi doar administrăm și dezvoltăm ceea ce am primit de la Dumnezeu (1 Corinteni 4:7). Și chiar atunci când evoluăm pe aceste planuri, asta se întâmplă tot datorită harului lui Dumnezeu. Tot astfel, noi putem fi tentați să ne credem superiori din punct de vedere moral față de alții care comit păcate precum homosexualitatea, beția, consumul de droguri sau preacurvia. Dacă ajungem să îi disprețuim pe acești oameni, atunci suntem precum fariseii de pe vremea Mântuitorului, care se considerau neprihăniți și îi disprețuiau pe ceilalți (Luca 18:9). Pentru ei, Isus Hristos a spus pilda vameșului și a fariseului (Luca 18:10-14). Un fariseu s-a dus la Templu să se roage și i-a mulțumit lui Dumnezeu că el nu este păcătos și nedrept, precum vameșul de lângă el. Vameșul însă a cerut milă de la Dumnezeu și s-a pocăit de păcatele lui. Așa cum ne spune Isus Hristos, Dumnezeu a primit rugăciunea vameșului și nu pe cea a fariseului. Cine se înalță va fi smerit și cine se smerește va fi înălțat. Pe de altă parte, noi putem să îi desconsiderăm pe ceilalți și din cauza convingerilor pe care le au, în diverse domenii. Cu ocazia pandemiei, am văzut deseori cum cei vaccinați îi disprețuiau și îi ironizau pe cei nevaccinați. Apoi, am observat aceeași atitudine și în sens invers. Chiar și în domeniul spiritual, noi putem avea o atitudine de superioritate spirituală față de cei care adoptă alte convingeri decât cele în care noi credem. Sigur, noi avem libertatea să nu fim de acord cu tot felul de doctrine care se promovează, dar nu trebuie să îi desconsiderăm pe cei care le cred. Așa cum ne spune apostolul Pavel, cunoștința îngâmfă, dar dragostea zidește (1 Corinteni 8:1).

O altă formă de mândrie, foarte deranjantă pentru cei din jur, este lăudăroșenia vieții. Asemenea oameni vorbesc foarte mult despre realizările lor și au nevoie să fie foarte apreciați de semenii lor. Chiar dacă această formă de mândrie este lumească (1 Ioan 2:16), nu este cea mai gravă formă de mândrie. Un om care îi desconsideră pe ceilalți poate afișa o aroganță mult mai mare decât un om lăudăros, care are mereu nevoie de aprecierile celorlalți.

Noi ne putem face vinovați de falsă smerenie dacă dorim să ieșim în evidență în fața semenilor, pentru a-i determina să aibă o părere foarte bună despre noi. De exemplu, fariseii doreau să le arate altor oameni că postesc (Matei 6:16) și că se roagă (Matei 6:5), pentru a fi apreciați de aceștia. Hristos însă a văzut ipocrizia lor și a declarat că nu vor fi răsplătiți de Dumnezeu. Cine dorește să fie răsplătit de Dumnezeu nu va căuta aprecierile oamenilor, ci va face toate lucrurile ca pentru Dumnezeu (Matei 6:6,17-18).

Unii dintre noi tânjim ca oamenii să ne recunoască meritele pentru lucrurile bune pe care le facem. Dacă însă motivațiile noastre sunt corecte, noi nu ne vom supăra nici dacă nu primim aprecieri din partea celor din jur. Deseori, în spatele unei supărări se pot ascunde mândria și dorința de a fi apreciați de ceilalți. De fapt, noi trebuie să fim convinși că de fiecare dată când facem lucruri lăudabile, noi doar ne îndeplinim datoria față de semeni și față de Dumnezeu (Luca 17:7-10).

Cele mai recente resurse scrise - Apologetica

(34) Întoarcerea evreilor din robie și formarea statului Israel
Profetul Ezechiel a făcut o serie de profeții remarcabile, cu referire la întoarcerea poporului Israel din robie și la formarea statului Israel. Evreii au fost în trei robii distincte: robia egiptean... Citeste mai mult >>
(33) Anul Sabatic și veșnicia
La fiecare ciclu de șapte ani, al șaptelea an trebuia să fie un An Sabatic. Pământul rămânea necultivat, iar alimentația oamenilor era asigurată din recolta care creștea de la sine. Proprietarii pămâ... Citeste mai mult >>
(32) Sărbătoarea Corturilor și perioada mileniului
Sărbătoarea Corturilor (Sucot) începea în a cincisprezecea zi a lunii a șaptea. Timp de șapte zile, israeliții locuiau în colibe, ca să-și aducă aminte de locuințele lor vremelnice, în care au locuit... Citeste mai mult >>
(31) Ziua Ispășirii și pocăința rămășiței din Israel (la finalul necazului cel mare)
Ziua Ispășirii (Yom Kippur) avea loc în ziua a zecea a lunii a șaptea, cu cinci zile înainte de Sărbătoarea Corturilor (Levitic 23:27-32). Marele preot intra în Sfânta Sfintelor cu sângele animalului... Citeste mai mult >>
(30) Sărbătoarea Trâmbițelor și răpirea bisericii
Sărbătoarea Trâmbițelor (Anul Nou evreiesc – Roș Hașana) avea loc în prima zi a lunii a șaptea, Tișri (Levitic 23:23-25). Prin sunetul trompetelor, poporul Israel era convocat la o adunare sfântă și... Citeste mai mult >>
(29) Sărbătoarea Săptămânilor și Ziua Cincizecimii
Sărbătoarea Săptămânilor (Levitic 23:15-22) sau Rusaliile (Ziua Cincizecimii) se ținea la cincizeci de zile după Sabatul Paștelui, în luna Sivan. Prin această sărbătoare I se aduceau mulțumiri lui Du... Citeste mai mult >>
(27) Sărbătoarea Azimilor și Pâinea vieții
Sărbătoarea Azimilor (Levitic 23:6-8) dura șapte zile, începând cu prima zi după Paște – adică din a cincisprezecea zi a lunii Nisan până în a douăzeci și una zi. În această perioadă, evreii trebuiau... Citeste mai mult >>
(28) Sărbătoarea Primelor Roade și învierea lui Isus Hristos
Sărbătoarea Primelor Roade (Levitic 23:9-14) marca începutul secerișului orzului, prima cereală coaptă a anului. Un snop de orz era legănat înaintea Domnului, în semn de mulțumire pentru secerișul ca... Citeste mai mult >>
(23) Perspectivă profetică asupra hainelor preoților
Hainele preoților mărturisesc despre Isus Hristos (Exod 28:1-43; 39:1-43). Sunt folosite patru culori, asociate cu imaginea Mântuitorului din Evanghelii: purpuriu (regele - Matei), stacojiu (slujitor... Citeste mai mult >>
(24) Sărbătorile iudaice și semnificația lor profetică
Sărbătorile iudaice au oferit un cadru în care israeliții comunicau cu Dumnezeu, își rezolvau problema păcatelor și meditau la legea Lui. Dacă legea lui Dumnezeu a stat la baza legământului iudaic, p... Citeste mai mult >>