text Eseuri crestine

(01) Adevărații creștini

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Mureșan Cătălin

Isus Hristos nu a murit pe cruce pentru ca oamenii să devină mai buni. El dorește să transforme fiecare păcătos într-un om nou, care devine tot mai asemănător cu El. Biblia ne spune că, în Isus Hristos, toate lucrurile se înnoiesc (2 Corinteni 5:17-19). Mântuitorul ne cheamă pe fiecare dintre noi la o viață nouă alături de El. Felul nostru de a fi este influențat de educația pe care am primit-o, de mediul în care am crescut și de capacitățile cu care suntem înzestrați. Dar fiecare dintre noi, oricât de buni ne-am considera, falimentăm în multe aspecte ale vieții. Isus Hristos nu este atât de interesat de calitățile pe care noi le avem în mod natural. Aceste lucruri ne-ar fi putut lipsi, dacă educația sau capacitățile noastre intelectuale ar fi fost altele. Pe El nu-L costă nimic să ne faciliteze un context în care noi să ne dezvoltăm ca oameni morali, buni. Însă, pentru a zidi omul cel nou, asemănător cu El, pe Mântuitorul nostru L-a costat răstignirea. Există o diferență imensă între un om bun și un om nou. Omul bun este catalogat așa pentru că încearcă să asculte de legea morală din interiorul lui și reușește, într-o măsură destul de mare. Omul nou este însă modelat după tiparul lui Isus Hristos. Mântuitorul dorește să devenim desăvârșiți și pentru aceasta noi trebuie să-i dăm Lui toată ființa noastră. Nimic din ce vom păstra pentru noi nu va rămâne. Cine își va păstra viața cu orice preț o va pierde. Dar cine va renunța la eul lui, la dorințele firii lui pământești, la ambițiile sale egoiste, își va găsi o nouă identitate în Isus Hristos. Cine-și va pierde viața, pentru Hristos, o va câștiga. Dacă în lume este vorba mai întâi despre viață și abia apoi despre moarte, în biserica lui Isus Hristos este mai întâi moartea și apoi viața. Prin urmare, există câteva lucruri care se schimbă radical pentru creștinii autentici.

Statutul nostru se schimbă după întâlnirea cu Isus Hristos. Dumnezeu Tatăl ne consideră neprihăniți, sfinți. Această stare de sfințenie este posibilă în baza curățirii realizate de Mântuitor, prin jertfa Lui. Noi nu mai sunt robi ai păcatului. Duhul lui Dumnezeu ne dă putere să luptăm cu faptele firii pământești. Dispunem de arme spirituale pentru lupta împotriva forțelor întunericului (Efeseni 6:11-18).

Viața veșnică nu reprezintă doar un bilet pentru o existență eternă, ci este un nivel superior de viață care începe la Calvar, odată cu întâlnirea noastră cu Dumnezeu (Ioan 17:3). Acest tip de viață superioară ne împlinește nevoia de a fi iubiți. Isus Hristos ne oferă dragostea Lui și ne dă semnificație. Noi parcurgem o Via Dolorosa care este similară, într-un anumit sens, cu cea a Mântuitorului nostru. După ce reușim să îi iertăm pe toți cei care ne-au greșit (căci și noi suntem iertați de vina păcatelor noastre), Dumnezeu ne dă putere să ne cerem iertare celor cărora le-am greșit (deoarece suntem eliberați de rușinea păcatelor noastre). Când iertăm, noi le oferim celorlalți ceea ce am primit de la Isus Hristos (iertare). Bucuria mântuirii și pacea care întrece orice înțelegere omenească încununează viețile noastre. Noi experimentăm libertatea în adevăratul sens al cuvântului, pentru că am cunoscut adevărul și adevărul ne-a eliberat (Ioan 8:30-36). Prin iertarea și dragostea Lui față de noi, Dumnezeu ne-a redat demnitatea. Astfel, noi încercăm să fim persoane sincere, care nu îi manipulează pe ceilalți și care își arată deschis intențiile și motivațiile. Ne recunoaștem greșelile și încercăm să le reparăm. Ne dorim să fim pregătiți să plătim orice preț pentru a apăra adevărul și să murim, dacă va fi necesar, pentru convingerile noastre. Preferăm să fim criticați pentru defectele pe care le avem decât să fim apreciați pentru calitățile pe care nu le deținem.

Duhul Sfânt ne dă putere să-L glorificăm pe Dumnezeu, să iubim părtășia cu El și să-L căutăm cu pasiune pentru ceea ce este El. De la Dumnezeu învățăm cum să ne raportăm la semenii noștri. Fiind călăuziți de Duhul Sfânt, încercăm să ne ferim de invidie, de ură și de răutate. Tot astfel, îi iertăm pe cei care ne greșesc și empatizăm cu cei care se află în suferință. În sfârșit, ne preocupă mântuirea semenilor noștri și le dorim să fie fericiți o veșnicie.

Noi recunoaștem că deseori suntem mândri și egoiști (maladii specifice firii noastre pământești). Dar cu ajutorul Duhului Sfânt, noi învățăm să cultivăm smerenia. Astfel, suntem conștienți că depindem de Dumnezeu și că despărțiți de El nu putem realiza nimic. Încercăm să avem păreri cumpătate despre propria persoană și ne dorim să nu-i desconsiderăm pe ceilalți oameni. Știm că trebuie să vedem lucrurile bune la cei din jur și că putem învăța multe de la ei. Totodată, cu cât Îl cunoaștem mai mult pe Dumnezeu, realizăm cât de păcătoși suntem și căutăm tot mai puțin aprecierile celorlalți și lăudăroșenia vieții.

Duhul Sfânt ne ajută să cultivăm toată roada Lui în viețile noastre (Galateni 5:23). Astfel, noi devenim mai cumpătați (nu mergem mai departe decât este potrivit, ne înfrânăm poftele firii pământești), preferăm simplitatea în locul extravaganței și găsim un echilibru între lucrurile utile și cele plăcute. Duhul Sfânt ne dă putere să fim mai răbdători (cu cei din jur), mai responsabili (facem lucruri de calitate, nu lăsăm lucruri neterminate) și mai prudenți (ne ferim de lucrurile care ni se par rele, suntem atenți la ispitele și capcanele celui rău, facem deosebire între lucrurile lumești și cele ale lui Dumnezeu).

Noi dobândim o perspectivă eternă asupra vieții. Considerăm moartea ca pe o trecere la Dumnezeu și credem că Isus Hristos ne va învia în trup glorificat. Pământul este doar un loc temporar, iar viața de pe pământ devine o pregătire pentru veșnicia ce va urma. Nu ne legăm inima de lucrurile de pe pământ, ci ne adunăm comori cerești care au o durată eternă.

Duhul Sfânt ne dă dorința, abilitatea și oportunitatea de a face lucruri pe care nu le vom regreta niciodată, pe care n-am fi crezut că le vom putea realiza vreodată și care ne vor aduce fericire pentru eternitate. Parașutismul este un sport palpitant și cei care îl practică susțin că experimentează libertatea la un alt nivel. Însă această senzație de libertate este temporară și poate fi întreruptă brusc dacă parașuta se defectează chiar înainte de aterizare. Viețile unor oameni care nu-L cunosc pe Dumnezeu se aseamănă cu zborul unui parașutist, a cărui parașută nu se mai deschide înainte de aterizare. O asemenea formă de existență trece repede și este succedată de moartea fizică și de despărțire veșnică de Dumnezeu. Dar viețile celor născuți din nou, ghidate de Duhul Sfânt, se aseamănă cu zborul unui parașutist care plutește spre cer, pe aripile vântului.

Cele mai recente resurse scrise - Apologetica

(34) Întoarcerea evreilor din robie și formarea statului Israel
Profetul Ezechiel a făcut o serie de profeții remarcabile, cu referire la întoarcerea poporului Israel din robie și la formarea statului Israel. Evreii au fost în trei robii distincte: robia egiptean... Citeste mai mult >>
(33) Anul Sabatic și veșnicia
La fiecare ciclu de șapte ani, al șaptelea an trebuia să fie un An Sabatic. Pământul rămânea necultivat, iar alimentația oamenilor era asigurată din recolta care creștea de la sine. Proprietarii pămâ... Citeste mai mult >>
(32) Sărbătoarea Corturilor și perioada mileniului
Sărbătoarea Corturilor (Sucot) începea în a cincisprezecea zi a lunii a șaptea. Timp de șapte zile, israeliții locuiau în colibe, ca să-și aducă aminte de locuințele lor vremelnice, în care au locuit... Citeste mai mult >>
(31) Ziua Ispășirii și pocăința rămășiței din Israel (la finalul necazului cel mare)
Ziua Ispășirii (Yom Kippur) avea loc în ziua a zecea a lunii a șaptea, cu cinci zile înainte de Sărbătoarea Corturilor (Levitic 23:27-32). Marele preot intra în Sfânta Sfintelor cu sângele animalului... Citeste mai mult >>
(30) Sărbătoarea Trâmbițelor și răpirea bisericii
Sărbătoarea Trâmbițelor (Anul Nou evreiesc – Roș Hașana) avea loc în prima zi a lunii a șaptea, Tișri (Levitic 23:23-25). Prin sunetul trompetelor, poporul Israel era convocat la o adunare sfântă și... Citeste mai mult >>
(29) Sărbătoarea Săptămânilor și Ziua Cincizecimii
Sărbătoarea Săptămânilor (Levitic 23:15-22) sau Rusaliile (Ziua Cincizecimii) se ținea la cincizeci de zile după Sabatul Paștelui, în luna Sivan. Prin această sărbătoare I se aduceau mulțumiri lui Du... Citeste mai mult >>
(27) Sărbătoarea Azimilor și Pâinea vieții
Sărbătoarea Azimilor (Levitic 23:6-8) dura șapte zile, începând cu prima zi după Paște – adică din a cincisprezecea zi a lunii Nisan până în a douăzeci și una zi. În această perioadă, evreii trebuiau... Citeste mai mult >>
(28) Sărbătoarea Primelor Roade și învierea lui Isus Hristos
Sărbătoarea Primelor Roade (Levitic 23:9-14) marca începutul secerișului orzului, prima cereală coaptă a anului. Un snop de orz era legănat înaintea Domnului, în semn de mulțumire pentru secerișul ca... Citeste mai mult >>
(23) Perspectivă profetică asupra hainelor preoților
Hainele preoților mărturisesc despre Isus Hristos (Exod 28:1-43; 39:1-43). Sunt folosite patru culori, asociate cu imaginea Mântuitorului din Evanghelii: purpuriu (regele - Matei), stacojiu (slujitor... Citeste mai mult >>
(24) Sărbătorile iudaice și semnificația lor profetică
Sărbătorile iudaice au oferit un cadru în care israeliții comunicau cu Dumnezeu, își rezolvau problema păcatelor și meditau la legea Lui. Dacă legea lui Dumnezeu a stat la baza legământului iudaic, p... Citeste mai mult >>