text Editoriale crestine

"Intristarea Duhului Sfant"

"Intristarea Duhului Sfant"

Categorie: Editoriale crestine

 

”Să nu întristați pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care ați fost pecetluiți pentru ziua răscumpărării.”
Efeseni 4: 30

Întristarea Duhului Sfânt, despre care vorbește apostolul Pavel, este un păcat săvârșit de credincioși împotriva Duhului lui Dumnezeu. Aici sunt vizate lucrurile pe care le facem și care sunt incompatibile cu natura Duhului Sfânt, rănindu- I astfel inima și lezându- I ființa. Prin ceea ce facem Îi putem cauza dureri Duhului Sfânt.
Cuvântul ”a întrista” ține de sfera dragostei. Duhul Sfânt ne iubește întocmai cum ne- a iubit Domnul Isus: ”Vă îndemn dar, fraților, pentru Domnul nostru Isus Hristos și pentru dragostea Duhului, să vă luptați împreună cu mine, în rugăciunile voastre către Dumnezeu pentru mine.” (Romani 15: 30). Îi putem răni sau mânia pe cei ce nu sunt nimic pentru noi, dar îi putem întrista numai pe cei ce ne iubesc.
Cum poate un credincios să întristeze Duhul lui Dumnezeu ? În Efeseni 4: 20- 32 Pavel spune că orice atitudine, orice vorbire sau orice stare care se abate de la standardele vieții lui Hristos întristează Duhul Sfânt. Duhul este:
– Duhul adevărului (Ioan 14: 17)- așa că orice fals, orice înșelăciune sau ipocrizie Îl întristează.
– Duhul credinței (2 Cor. 4: 13)- așa că îndoiala, lipsa de încredere, neliniștea, îngrijorarea Îl întristează.
– Duhul harului (Evrei 10: 29)- așa că Duhul este întristat de inima împietrită, răutăcioasă, nemiloasă, neiertătoare și neiubitoare.
– Duhul sfințeniei (Romani 1: 4)- așa că tot ce este necurat, corupt sau degradat Îl întristează.
Ce se întâmplă când întristăm pe Duhul Sfânt ? Nu trebuie să uităm faptul că Duhul împarte bucurie, pace și fericire în fiecare inimă, iar atunci când L- am întristat, lucrările acestea încetează să fie realizate în noi. Când este întristat El cauzează lipsa bucuriei și puterii în noi, până când renunțăm la păcat și- l mărturisim. Când părtășia Duhului este întreruptă în noi, chiar dacă aparent am arăta fericiți, lăuntrul nostru este lipsit de bucuria lucrării plenare a lui Dumnezeu.
În Iacov 4: 5 este scris: ”…Duhul pe care L- a pus Dumnezeu să locuiască în noi ne vrea cu gelozie pentru Sine.” În dăruirea noastră totală lui Dumnezeu stă secretul curăției, al păcii și al puterii.
Un frumos vers de cântare spune așa:
”Preasfinte Duh de viață darnic, Preasfinte- mpărțitor de har
În fața Ta ființa noastră, se pleacă- n rugăciune iar”

Pastor Ioan Cocirțeu

 

sursa: https://biserica2.ro/

Cele mai recente resurse creștine scrise

Întoarce-te la faptele dintâi.
Întoarce-te la faptele dintâiVreau să mă-ntorc la faptele dintâiCă să nu-mi pierd iubirea cea curatăTurnată -n inimă prin Duhul SfântCe de la începuturi mi-a fost datăȘi niciodată să nu părăsescIsuse... Citeste mai mult >>
Câștigul vieții
Nu port pe drum povara vieții mele,Căci am murit când harul m-a găsit;Din vechiul eu, doar pulbere de stele,Iar tot ce sunt în El s-a împlinit.Respir lumina ce din cer coboară,Și-n orice pas aud al cr... Citeste mai mult >>
Azi e ziua de botez
Azi e ziua de botezȘi eu tot mă minunezCum Tu Doamne m-ai chematȘi pe brațul Tău m-ai luatAstăzi Doamne mă botezȘi pe Tine Te urmezAm lăsat totul în urmăȘi mă alipesc de turmăAstăzi fac un legământCât... Citeste mai mult >>
Nu te încrede azi, în ziua cea de mâine
Astăzi este ziua când trăiești acum,Și ce e astăzi, cum l-ai defini?Astăzi este ziua când nu trăiești oricum,Azi e ziua pe care-o vei simți.Astăzi de tu trăiești în lume,Și-auzi a lui Isus chemare,Nu... Citeste mai mult >>
Am luat învățătură
Am luat învățătură! ! ...Am luat învățăturăDin cuvântu-ți plin de urăGreșim amândoi din plinCă am scos atât veninFiindcă ăsta e ecoulCă n-am stăpânit ego-ulȘi ne-am crezut prea deștepțiSă nu fim oamen... Citeste mai mult >>
Prin vuietul furtunii
Prin vuietul furtuniiȘi astăzi trecem uniiPrin plânset și durereLipsiți de orice puterePrin valea grea adeseaTrecem fără-a vedeaCum stă Isus și plângeȘi trupul-i plin de sângePrin stâncile abruptePășe... Citeste mai mult >>
Cineva(corectată)
Cineva(corectată)Cineva se știe elVede-n mine un rebelȘi nu adevărat fidelRegelui lui IsraelN-am venit să dezbin frațiFrați în Duh adevărațiȘi uniți în AdevărPregătiți să urce-n cer! ! ...Citiți și gâ... Citeste mai mult >>
Biblia este o Carte Sfântă
Biblia este o carte Sfântă,Care te va Lumina.Cu ea nu vei rătăci,Încurajat vei fii în vreme grea.Dumnezeu ne-a dat-o,Ca s-o citim oricând.Și s-o împlinim,Cu ea în inimă, spre Ceruri să Privim.Să nu ui... Citeste mai mult >>
Daruri de la Domnul.
Daruri de la DomnulÎnaintea feței taleSunt nespuse bucuriiPregătite din veciePentru a Domnului copiiBucuria mântuiriiPoți să-o iei de pe altarCăci prin jertfa mântuiriiNe-a fost oferită în darBucuria... Citeste mai mult >>
Psalmul 24
Psalmul 24 Al Domnului este-ntreg pământulCu tot ce e pe el și cei ce-l locuiesc,Căci numai Dumnezeu PreasfântulPoate acolo unde alți nu reușesc.Doar El l-a-ntemeiat pe râuri și pe măriPe temelii ce... Citeste mai mult >>