text Editoriale crestine

"Intristarea Duhului Sfant"

Categorie: Editoriale crestine

 

”Să nu întristați pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care ați fost pecetluiți pentru ziua răscumpărării.”
Efeseni 4 : 30

Întristarea Duhului Sfânt, despre care vorbește apostolul Pavel, este un păcat săvârșit de credincioși împotriva Duhului lui Dumnezeu. Aici sunt vizate lucrurile pe care le facem și care sunt incompatibile cu natura Duhului Sfânt, rănindu-I astfel inima și lezându-I ființa. Prin ceea ce facem Îi putem cauza dureri Duhului Sfânt.

Cuvântul ”a întrista” ține de sfera dragostei. Duhul Sfânt ne iubește întocmai cum ne- a iubit Domnul Isus: ”Vă îndemn dar, fraților, pentru Domnul nostru Isus Hristos și pentru dragostea Duhului, să vă luptați împreună cu mine, în rugăciunile voastre către Dumnezeu pentru mine.” (Romani 15 : 30). Îi putem răni sau mânia pe cei ce nu sunt nimic pentru noi, dar îi putem întrista numai pe cei ce ne iubesc.

Cum poate un credincios să întristeze Duhul lui Dumnezeu ? În Efeseni 4 : 20-32 Pavel spune că orice atitudine, orice vorbire sau orice stare care se abate de la standardele vieții lui Hristos întristează Duhul Sfânt. Duhul este:

– Duhul adevărului (Ioan 14 : 17)- așa că orice fals, orice înșelăciune sau ipocrizie Îl întristează.
– Duhul credinței (2 Cor. 4 : 13)- așa că îndoiala, lipsa de încredere, neliniștea, îngrijorarea Îl întristează.
– Duhul harului (Evrei 10 : 29)- așa că Duhul este întristat de inima împietrită, răutăcioasă, nemiloasă, neiertătoare și neiubitoare.
– Duhul sfințeniei (Romani 1 : 4)- așa că tot ce este necurat, corupt sau degradat Îl întristează.

Ce se întâmplă când întristăm pe Duhul Sfânt ? Nu trebuie să uităm faptul că Duhul împarte bucurie, pace și fericire în fiecare inimă, iar atunci când L-am întristat, lucrările acestea încetează să fie realizate în noi. Când este întristat El cauzează lipsa bucuriei și puterii în noi, până când renunțăm la păcat și-l mărturisim. Când părtășia Duhului este întreruptă în noi, chiar dacă aparent am arăta fericiți, lăuntrul nostru este lipsit de bucuria lucrării plenare a lui Dumnezeu.

În Iacov 4 : 5 este scris: ”…Duhul pe care L-a pus Dumnezeu să locuiască în noi ne vrea cu gelozie pentru Sine.” În dăruirea noastră totală lui Dumnezeu stă secretul curăției, al păcii și al puterii.

Un frumos vers de cântare spune așa:
”Preasfinte Duh de viață darnic, Preasfinte-mpărțitor de har
În fața Ta ființa noastră, se pleacă-n rugăciune iar”

Pastor Ioan Cocîrțeu

 

sursa: https://biserica2.ro/

Cele mai recente resurse creștine scrise

Urari de Nasterea Domnului
Urări de Nașterea Domnului care nasc decizii pentru veșnicie   Crăciunul este sărbătoarea care ne atinge cele mai adânci corzi ale sufletului. Este timpul colindelor, al lumânărilor aprinse și al...
Citeste mai mult >>
Versete biblice explicate
Versete biblice explicate – Cuvântul care luminează pașii noștri   Biblia este cel mai citit și tradus volum din toate timpurile, însă nu întotdeauna cel mai înțeles. Mulți oameni se apropie de S...
Citeste mai mult >>
Versete biblice pentru zile de nastere
 Versete biblice pentru zile de naștere – Cuvinte care aduc lumină și speranță   Ziua de naștere este un moment special, marcat nu doar de bucuria unui nou început, ci și de recunoștință pen...
Citeste mai mult >>
Versete biblice pentru copii
  Versete biblice despre copii – comoara cerească în mâinile noastre   Copiii sunt o binecuvântare neprețuită, un dar ceresc ce reflectă dragostea și înțelepciunea Creatorului. De-a lun...
Citeste mai mult >>
Versete biblice pentru copii
 Versete biblice pentru copii – O comoară pentru sufletul celor mici   Biblia nu este doar o carte pentru adulți. Ea este o comoară de adevăruri, povești și promisiuni care pot hrăni și sufl...
Citeste mai mult >>
Versete biblice de incurajare scurte
 Versete biblice de încurajare scurte: Sprijin divin în momentele de încercare   Într-o lume marcată de incertitudine, schimbare și presiune constantă, sufletul uman tânjește după liniște și...
Citeste mai mult >>
Versete biblice de incurajare
Versete biblice de încurajare: Cuvinte de speranță pentru vremuri dificile  În viață, cu toții trecem prin momente de încercare: pierderi, eșecuri, boli sau perioade de confuzie spirituală. În as...
Citeste mai mult >>
Cele mai frumoase versete biblice
Cele mai frumoase versete biblice: cuvinte care ating sufletul și transformă viața  Într-o lume în care veștile se schimbă de la o zi la alta, în care inima omului este tot mai tulburată de nesig...
Citeste mai mult >>
Imagini cu versete biblice de dragoste
 Imagini cu versete biblice de dragoste – O punte vizuală către inima lui Dumnezeu   Într-o lume în care suntem constant expuși la mesaje vizuale, puterea unei imagini care poartă un verset...
Citeste mai mult >>
Versete biblice despre nasterea de copii
Versete biblice despre nașterea de copii: o binecuvântare divină și un plan sfânt   Nașterea de copii a fost dintru început o parte esențială a planului lui Dumnezeu pentru omenire. Nu este doar...
Citeste mai mult >>

Donez prin banca