Va vorbi vreodată generaţia noastră?

    Mi-ar placea să răspundem sincer: oare va fi vreodata în stare generaţia tânără şi modernă să fie un model de trăire şi de sfinţenie pentru secolul XXI? Se vor ridica vreodată tineri curăţiţi prin foc şi mistuiţi de pasiune pentru Dumnezeu cu intenția de a schimba ceva în modul de gândire atroce al societăţii în care trăim?  Oare se vor găsi tineri puşi deoparte pentru rugăciune şi pentru abstinenţă, în locul unei credinţe distractive? Vor mai vorbi tinerii din ziua de azi despre cum L-au întâlnit pe Mesia, despre lacrimile de bucurie care pot fi şterse din ochi dar nu din inimă, despre cât de scumpă este prezenţa Lui covârşitoare chiar şi în cele mai umile locuri sau despre drumuri care au luat o altă întorsătură în cele mai neaşteptate momente?

    Vor fi în stare programele de laudă să atingă milioane de suflete precum un fulger al Duhului Sfânt şi să transforme vieţi la simpla lor chemare? Oare vor fi tinere care să ,,întoarcă privirile” prin smerenie şi prin frumuseţea cerească şi nu printr-o înfăţişarea firească? Vor exista oare tineri care să proorocească şi să vestească cu putere minunăţiile şi slava unui Yehova Rafa etern şi înfricoşat cum zice în Fapte 2:17 (“În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură; feciorii voştri şi fetele voastre vor proroci, tinerii voştri vor avea vedenii, şi bătrânii voştri vor visa vise!”) ? Suntem fără dar şi poate tinerii din zilele din urmă, dar… suntem noi tinerii pe care îi aminteşte Biblia pentru vremurile din urmă?

    E atât de simplu să ne ascundem discret în spatele ,,scuzei” ,,altcineva trebuie să facă asta” sau nu asta e chemarea mea”. O scuză plauzibilă şi onorabilă, dacă nu, chiar o intenţionată smerenie falsă. Sau mai bine spus o falsă credinţă asumată. Dar, revenind, de unde ştii că schimbarea nu trebuie să înceapă de la tine? Cine îţi spune că nu asta e chemarea ta? Sau cumva ai simţit că ai o chemare specială de a sta acasă şi de a vorbi de rău tot ce e în neregulă cu tinerii din ziua de azi?

    Mi-aş permite să fac un apel către ultimii tineri care L-au cunoscut cu adevărat pe Mielul Sfânt. Să strângem rândurile şi să ridicăm mâinile cei care suntem prezenţi şi atinşi de flacăra sfântă a iubirii. Să plângem cu lacrimi fierbinţi pentru tinerii din zilele din urmă care au şi rămas în urmă. Să nu ne mai sfiim în a mai crede în valorile care trebuie promovate. Nu vorbesc aici de reguli de etică în societate, ci de cele cereşti, cele nobile, dar care sunt de mult uitate. Ce-i drept, fiilor şi fiicelor de Rege nu trebuie să li se spună cum ar trebui să se comporte, căci e în natura lor şi o fac fără prea mult efort. Avem nevoie însă, de persoane care să înveţe şi pe alţii cum să devină în acest fel. Cu siguranţă, dacă nu curajul e cel care ne lipseşte, atunci sfinţenia adevărată e problema.

    Dacă măcar o dată în viaţa ai simţit durere în suflet sau frustrare pentru ceea ce se întâmplă în generaţia tânără de creştini, atunci ai cu siguranţă o chemare şi chemarea aceea nu o fac eu, ci Acel ce ne-a învrednicit prin aceste cuvinte: ,,Mergeţi şi învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-i să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului…”.

    Dacă nu vi se pare imposibil şi prea mult pentru secolul XXI, aş îndrăzni să vă provoc să credem împreună că această generaţie va putea vorbi despre Dumnezeu şi despre credinţă... despre făpturi noi în Hristos şi despre cer... şi Tatăl să vorbească despre o generaţie nouă care se ridică ca o jerfă cu miros plăcut până sus în Locul Preasfânt...