Preocupat dar prea ocupat

Încă îmi răsună în urechi predica de duminica trecută despre timp și prețul nespus de mare al acestuia! De care, de prea multe ori, nu prea ne dăm seama! M-am întrebat de ce tratez timpul de parcă aș fi în afara lui? De parcă pentru mine nu s-ar termina niciodată? De unde tendința asta păguboasă? Și de ce oare pare să fie atât de prețios?

Mă tenta să pornesc discuția de la o definiție a timpului dar nu cred că aș reuși să fac asta. Cel mult pot să observ câteva lucruri.

O primă constatare este că timpul a fost creat de Dumnezeu. Asta ne arată că Domnul exista înainte de timp și va exista și după timp. Dar o mare taină este că Dumnezeu există și în timp, fără să fie dependent de acesta.

Un alt lucru ce ne atrage atenția este că timpul este unidirecțional, el curge doar înainte, fără să-l putem opri sau întoarce cumva. Asta ar trebui să ne facă mult mai responsabili cu deciziile de acum, pentru că ne vor impacta viitorul!

A existat un moment când Dumnezeu ne-a creat pe fiecare dintre noi și ne-a așezat ca pe un punct pe linia asta care se numește "timp".

Viața noastră, mai lungă sau mai scurtă, se derulează între două borne: momentul în care venim în această lume și cel în care o vom părăsi. Partea curioasă e că deși cunoaștem acest lucru, ne trăim viața de parcă nu s-ar sfârși niciodată.

Chiar dacă niciunul dintre oameni nu neagă realitatea morții, o tratăm ca pe un eveniment de care ne vom ocupa la un moment dat, spre sfârșitul vieții noastre. De parcă am ști când va fi acesta.

Sigur că nimeni nu își așteaptă sfârșitul și nici nu trebuie să ne trăim viața apăsați de gândul morții. Dar trebuie să fim oricând pregătiți pentru plecare. Să ne asigurăm că timpul pe care l-am primit este biletul nostru spre veșnicie. De aceea e atât de prețios timpul, pentru că este limitat.

Diavolul o știe și el și face tot ce poate să ne țină mintea ocupată cu orice, numai să nu ne gândim la acest fapt.

Și ne tot șoptește că avem destul timp să ne ocupăm și de suflet dar niciodată acum. Întotdeauna mai târziu. Prezentul trebuie folosit pentru lucruri de care avem nevoie imediat: casă, mașină, carieră, chiar și slujire peste măsură.

Și dacă ne simțim obosiți, poate că nu ar fi rău să luăm o pauză și să nu mai facem nimic. Poate că am făcut destule!

Așadar, sunt două direcții în care ne prinde cel rău: alergarea fără limite sau lenevia. Ocupați în permanență sau pasivitate maximă.

Ce trebuie să facem? Să prețuim timpul și să-l folosim pentru dobândirea veșniciei. Dar nu într-un mod egoist, numai pentru noi, ci să arătăm și celor care nu știu asta, că fiecare om are această posibilitate!

Dumnezeu să ne ajute să ne împlinim acest mandat!