Fapte ale mândriei vs. credință a smereniei

    Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Și n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?” Matei 7:22

    Gândiți-vă la diferenţa dintre o inimă a credinței şi o inimă a faptelor. Inima faptelor îşi găsește satisfacţia în înălțarea ego-ului prin îndeplinirea unui lucru prin propriile forțe. Va încerca să îşi atribuiască responsabilităţi în plus la locul de muncă, va risca să trăiască într-o zonă de război, să agonizeze într-un maraton, să ţină un post religios timp de câteva săptămâni - toate pentru satisfacţia de a fi trecut peste provocare prin forţa propriei voințe şi prin stamina propriului corp.

    Inima orientată spre fapte poate, de asemenea, să-şi exprime dragostea pentru independență, pentru auto-direcţionare şi pentru reușite prin a se revoltă împotriva curtoaziei, a decenței şi a moralității (Galateni 5:19-21). Dar aceeaşi auto-determinare auto-înălțătoare orientare spre fapre se deghizează într-un comportament plictisit şi îşi propune să-și demonstreze superioritatea prin negarea de sine, curaj și măreție personală. În toate acestea, satisfacția de bază a orientării asupra faptelor este a fi un sine hotărât, autonom și, dacă e posibil, triumfător.

    Inima credinței este diferită radical. Dorințele sale nu sunt mai puțin puternice atunci când se uită în viitor. Dar ceea ce ea își dorește este deplina satisfacție a experimentării a tot ceea ce Dumnezeu este pentru noi în Isus.

    Dacă „faptele” vor satisfacția de a depăși de la sine un obstacol, „credința” savurează satisfacția sentimentului când Dumnezeu depășește un obstacol. Faptele tânjesc după bucuria de a fi glorificat și lăudat ca find capabil, puternic și deștept. Credința tânjește după bucuria de a-L vedea pe Dumnezeu glorificat pentru că este capabil, puternic și înțelept.

    În forma sa religioasă, fapta acceptă provocările moralității, biruiește obstacolele prin eforturi mari și-I oferă victoria lui Dumnezeu ca o plată pentru acceptarea și recompensa Lui. Credința acceptă și ea provocările moralității, dar doar ca o ocazie de a deveni un instrument al puterii lui Dumnezeu. Și atunci când apare victoria, credința se bucură că toată gloria și mulțumirea Ăi aparțin lui Dumnezeu.