text Editorial

Câteva lecții despre simplificare

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Marius Cruceru

    M-am ocupat de Simplificare – disciplina spirituală centrală, aflată în mijlocul Menorah, este o disciplină balama, care leagă disciplinele ipostatice, ale lăuntrului, de cele extatice, ale comunității și exteriorului. Disciplina simplificării ne ajută să operăm ultimele ajustări în privința sinelui pentru a trece spre ceilalți prin supunere, slujire și sărbătorire. Iată câteva gânduri după această perioadă!

    1. MORI! Mori în fiecare zi! NU AVEM TIMP! Ni se pare că avem timp. Modalitatea corectă în care ar trebui să ne numărăm bine zilele este 1, 1, 1, niciodată trecând la 2. După moartea unor prieteni dragi, unii mai tineri decât mine, mă întreb zilnic: oare nu este aceasta ultima zi, ultimul ceas? Inspirat de Jonathan Edwards mă întreb: dacă aceasta ar fi ultima oră din viața mea, mi-ar fi rușine că o voi fi petrecut astfel? Scrieți-vă testamentul! L-am scris și rescris de câteva ori mental, l-am și pus pe hârtie. Părinții deșertului dormeau în sicriu numai pentru a-și aminti că se apropie repede de somnul de veac. Stați de vorbă cu un muribund mai aproape de graniță. Cu toții suntem muribunzi, dar stați de vorbă cu cineva pentru care moartea este iminentă. Întrebați-l ce-ar schimba, ce-l preocupă, ce ar face diferit, ce-ar mai cumpăra, pentru ce s-ar mai judeca?

    2. TRĂIEȘTE VIAȚA din plin! Da, poți exista, poți funcționa, poți trăi, chemarea noastră este la a VIEȚUI cu VIAȚA Celui care este Viața. Căci nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăiește în mine este una dintre tânjirile mele preferate din Scripturi. Redu totul la ESSEnțial, ca să poți VIEȚUI. Vă amintiți cântecul? Bare necessities. Viața simplă. Ca păsările cerului, care nu strîng, precum crinii de pe câmp. Imaginați-vă viața în universul concentraționar, în celulă. În armată. Cât de puține lucruri sunt necesare pentru a viețui adevărata viață! Bucură-te de clipa prezentă. Tineri, nu tânjiți după achizițiile bătrânilor! Bătrâni, nu tânjiți după puterile tinereții. Carpe diem! Culege clipa! Bucură-te de schimbatul pamperșilor și de făcutul laptelui în biberon, dacă acesta este stadiul vieții în care ești acum, de golirea cuibului, dacă acolo ești…

    3. IMAGINEAZĂ! Trăim mai prost, pentru că nu avem imaginație. Faceți un exercițiu de imaginație, vi se sparge casa. Care anume ar fi lucrul după care v-ar părea cel mai mult rău, dacă ar fi luat? Faceți un alt exercițiu de imaginație – vă ia foc casa. Dacă ar fi să inventariați din minte ce s-a pierdut, ați putea face acest lucru. Lucrurile de care nu vă aduceți aminte în prima oră nu vă erau necesare. Așa mi s-a întîmplat când Noah mi-a șters câteva aplicații de pe telefon. De două mi-am adus aminte în prima jumătate de zi. De alte două nu-mi aduc aminte nici acum. Nu-mi trebuiau! Faceți un alt exercițiu de imaginație, sunteți în Siria sau în Fiddler on the Roof. Trebuie să părăsiți locuința într-o singură zi și puteți duce doar ce încape într-o remorcă cu două roți de tras după mașina sau într-un microbuz. Ce anume ați lua cu voi? Ca să nu duceți lipsă de NIMIC. Am făcut acest exercițiu cu un grup de creștini. La 8 din 10 Biblia nu a fost prima opțiune pentru bagajul final. Din această pricină plecările, pelerinajele ne pregătesc pentru simplificare. Fă un alt exercițiu de imaginație. Rămâi fără curent câteva luni. Cât de mult s-ar modifica viața ta de acum! Din această pricină uneori mă retrag în natură, în solitudine cu puțin sau plec în călătorii cărând puține după mine. Este un bun exercițiu de reducere la esențial. Câteodată scriu de mână cele mai importante lucruri în locuri și pe suporturi care s-ar pierde mai greu, dacă nu aș mai avea resursele de astăzi.

    4. DĂRUIEȘTE! Luați cîțiva saci negri, dați afară tot ce nu ați îmbrăcat în ultimul an. Crezi că vei slăbi? Va dura cîțiva ani! Pînă atunci nu mai este în trend. Dați cărțile de care sigur nu vă veți mai atinge pînă la finalul vieții. Faceți același lucru pentru orice alt obiect.
Dăruiți ceva la care țineți mult, orice, dar pe care l-ați îndepărta cuiva drag, dacă ați ști că în trei luni veți muri. Eliberați-vă de colecții fără valoare, de lucrurile care se deteriorează prin nefolosință, dar care nu sînt gunoi și încă foarte folositoare altora. Elimină din mintea ta și din vorbirea ta spusa: las … că poate îmi va trebui cîndva! Acel cîndva este NICIODATĂ!

    5. DOMESTICEȘTE-TE! Simte-te bine ACASĂ! Fă-ți un cuib în care să te simți ACASĂ! Care sunt motivele pentru care vă simțiți bine în spațiul în care locuiți? Ce ar mai lipsi ca să vă simțiți mai bine? O lampă nouă, un alt fotoliu de lectură? Dacă ar lipsi anume lucruri, care ar fi acelea care v-ar face să vă simțiți străin, ne-acasă? Sunt lucruri vechi, fotolii care au luat forma trupului tău și care, dacă ar lipsi, acasa ta ar deveni mai puțin acasă. Le vei arunca și vei fi frustrat că nu te mai simți CA ACASĂ. Păstrează lucrurile care îți aduc amintiri dulci, care te leagă sănătos de trecut, alungă lucrurile fără semnificație, adunăturile, cadourile care nu ți-au plăcut, primite de la oameni abia cunoscuți, chestiile chicioase, florile de plastic, peștele de sticlă etc. Și apoi întreabă-te: care este acel prim lucru pe care îl faceți imediat ce pășiți pragul casei. În care cameră vă duceți, unde este cel mai bine?

    6. ELIBEREAZĂ-TE! Scapă de datorii, de orice fel de datorii. Vinde mașina pe leasing, ia una second hand la un preț mic. Are aceleași capabilități. Spun asta ca unul care conduc 50.000 de km pe an. Dacă ai două lucruri și unul este folosit doar din când în când, vinde sau dăruiește unul. Dacă ai datorii în bancă, caută să îți restrângi viața în așa fel încât să plătești cât mai curând.

    7. LINIȘTEȘTE-TE! Scapă de ÎNGRIJORĂRI. Nu vă îngrijorați de nimic, aruncați asupra Lui toate îngrijorările voastre! Cine se roagă nu se îngrijorează, cine se îngrijorează nu se roagă. Aruncă asupra Lui toate îngrijorările viitorului. Fă o listă, multiplic-o și fă avioane cu ea. Avioane de hârtie. Am făcut asta cândva. Mi-am scris toate îngrijorările pe avioane de hârtie. Le-am privit plutirea, apoi le-am adunat și le-am dat foc. Este un exercițiu terapeutic extrem, dar merită încercat măcar o dată.

    8. ÎNFRÎNEAZĂ-TE! Fă o listă cu DORINȚELE tale ȘI o alta cu NEVOILE TALE. Care dintre acestea se suprapun? Așează-le pe toate în rugăciune înaintea Domnului. Uneori confundăm dorințele și poftele noastre cu nevoile și invers. De cele mai multe ori amânarea ne vindecă de pofte și dorințe nelegitime. Glorific pe Domnul că nu am bani la vremea nepotrivită. Dacă i-aș avea, atunci aș cumpăra în risipă tot felul de nimicuri. Înfrânarea, până la urmă, este o roadă a Duhului, nu-i așa?

    9. IUBEȘTE! Iubește-ți aproapele! Începi din casă! Dragostea este una dintre cele mai bune unelte de simlificare a vieții. Elimină multele truse de machiaj, spre exemplu, acoperă totul, crede totul, nădăjduiește totul, suferă totul.  Nu ai nevoie de toate acele truse de reconstrucție zilnică a unei imagini pe care nu o poți păstra și pentru cine îți este mai drag. Iubirea este cel mai puternic instrument de simplificare a vieții, pentru că iubirea nu se bucură de ticăloșie, spune adevărul, este transparentă, onestă, fără fățării, nu invidiază, nu se tulbură. Iubirea ne ajută să vedem ce este mai important în celălalt, sculptând afară din cale neesențialul.

    10. ÎNCHINĂ-TE! Închină-te ȘI cu bunurile tale! Inventariază totul. Fă-ți liste detaliate. Vei fi șocat de câte lucruri ți-ai adunat asupra capului. După ce ai inventariat totul, vino înaintea lui Dumnezeu și spune-I: Doamne, Stăpâne, Împărate, Creatorule, Susținătorule, ia toate acestea! Sânt ale Tale! Îți închin tot avutul! Este al Tău! Sunt copilul Tău și atunci… dacă este al Tău, este și al meu! Tot ce este al meu este al Tău, ce-i al Tău e și al meu! Îți mulțumesc pentru că îmi îngădui să împrumut, să închiriez o vreme lucrurile Tale! 

 

    Sursa: www.mariuscruceru.ro

Cele mai recente resurse creștine scrise

N-ați lăsat!!...(var:)
N-ați lăsat! ! ...N-ați lăsat pe prim ministruSă ne apere pe NistruAți votat pentru-a furaDar cei mulți, v-am spânzura! ...Când cad dronele grămadăȘi în curți ca și pe stradăAsta n-aveți, cum negaC-a... Citeste mai mult >>
N-ați lăsat!...
N-ați lăsat! ...N-ați lăsat pe prim ministruSă ne apere pe NistruAți votat pentru-a furaDar cei mulți, v-am spânzura! ...Când cad dronele grămadăȘi în curți ca și pe stradăAsta n-aveți cum negaC-ați... Citeste mai mult >>
Conversație cu Dumnezeu
Încep prin a scrieAceste rânduri cu măiestriePentru Dumnezeul meu cel viuCe mă așteaptă în veșnicieÎn această dimineațăCând m-am trezitAm văzut o viațăMult mai frumoasăÎnțelegeam sensul a ceea ce scri... Citeste mai mult >>
Șoapta Duhului Sfânt
Am deschis acest caietSă scriu această poezieCe am primit-o din CerPentru a Lui măiestrieAud vocea Lui cum îmi dicteazăȘi îmi spune „scrie”Căci Eu sunt Cel ViuCel din veșnicieIată, Eu stau să vinȘi ră... Citeste mai mult >>
Poem pentru Dumnezeu
Când încep a scrie o poezieParcă toate se adunăȘi formează un cuvânt,Gânduri puse pe hârtie.Scrise de un poet,Dar nu pentru a lui măiestrie,Ci pentru slava lui Dumnezeu,Care i-a dat acest dar.Să scrie... Citeste mai mult >>
De vin furtuni
DE VIN FURTUNIDe vin furtuni cu tunete mariŞi ești zdrobit de poveri tari,Iar pacea parcă n-o găsești,Și tot mai des te opintești,De parcă şi cerul apasă mai tare,Nu te lăsa cuprinsă de disperare.Nu-ţ... Citeste mai mult >>
Örökkévaló Fény
Örökkévaló FényTiszta, Szent Fény a csillagok óceánjából,Gyere ide le a kék hullámok sugaránA lélekbe, hogy tudjon menekülni viharából.Mert minden percben igazlelkűséget kíván.Szeretettel és meleg szí... Citeste mai mult >>
Iov cap.29. Iov de altădată
Iov cap. 29. Iov de altădatăIov a luat cuvântul și a zis:”Oh! ... De-aș fi ca lunile trecute,Ca-n zilele, când mă păzea Dumnezeu,Și nu ca acum, când El mânia-și ascuteCi ca atunci când candela saStră... Citeste mai mult >>
Ai primit o zi
Încă-o zi. Ne-a dat-o DomnulS-o petrecem cu folos,Să desțelenim ogorul,Să lucrăm pentru Hristos.Încă-o zi de El lăsată.Mă întreb: ce am făcut?Viața îmi este curată?Am adus eu rod plăcut?Am fost gata l... Citeste mai mult >>
Haina dragostei, o îmbrac!
Haina dragostei, o îmbrac!Haina dragostei, o îmbrac,Căci respect al Tău CuvântTot ce îmi ceri, o să fac,Cât voi fi pe acest pământ.Răbdător, doresc să fiuPlin de calm și de iubire,Tot ce e bine, să șt... Citeste mai mult >>