Cuvant inainte

Mă cunosc până şi copiii. Nu pentru că aş fi faimos prin ceva. Nu predic ca apostolii şi nici minuni nu fac. Sunt un copil sărac şi orfan. N-am făcut în viaţa mea vreo faptă deosebită. Lumea mă cunoaşte pentru că am adormit la o predică. Este adevărat că apostolul Pavel a predicat cam mult, iar eu, care stăteam pe pervazul ferestrei, am aţipit şi am căzut aşa de rău, încât mi-am pierdut cunoştinţa. Unii spun că aş fi fost chiar mort. Numai Dumnezeu ştie. Adevărul este că apostolul Pavel s-a rugat pentru revenirea mea la viaţă şi fraţii s-au bucurat foarte mult de această minune.

M-am hotărât să-mi scriu memoriile. Aşa se obişnuieşte acum. Dacă ţi s-a întâmplat ceva deosebit, este la modă să scrii o carte. Lumea, însetată de povestiri, o cumpără şi om te faci. Dar nu acesta este motivul real pentru care m-am hotărât să scriu câte ceva din viaţa mea. Nu ştiu cine ar da bani pe povestirile mele, dar m-am gândit că el ar putea fi folositoare unora.

Vedeţi, oamenii ascultă la apostoli, predicatori, preoţi, evanghelişti şi nu sunt gata să te bage pe tine în seamă, unul dintre “iubiţii ascultători”. Dar am şi eu de spus o serie de lucruri pe care le-am observat de la fereastra bisericii mele.
Stau întotdeauna la această fereastră cu pervazul lat, pentru că vreau să văd ce se petrece în biserică dar şi ce se întâmplă afară. Sunt curios din fire şi nu vreau să-mi scape nimic. Ştiu că mă veţi condamna pentru aceasta, dar acesta este adevărul. De altfel, mulţi dintre cei din lumea de afară îmi spun “creştinul”, pentru că mă văd la fereastra bisericii, iar cei din biserică îmi spun “lumescul”, pentru că mă uit pe fereastra bisericii la lumea de afară.

Nu vreau în nici un caz să par că mă justific pentru aceasta cu slăbiciunile altora, dar de aici, de la fereastra mea, eu văd multe. I-am văzut pe unii care afară sunt cu totul altfel de oameni decât atunci când sunt înăuntru. Apoi, să nu mai vorbim de unele lucruri care se petrec afară! De multe din ele oamenii nu-şi dau seama, dar de la fereastra mea de sus, se vede bine totul.

Îmi place locul de la fereastra mea. Încep să cred că mă aflu la un fel de graniţă. Graniţa dintre Împărăţia lui Dumnezeu şi lume. Dintre întuneric şi lumină. Este un fel de graniţă, pentru că, de fapt, graniţa adevărată trece prin inima oamenilor. Doamne, ce grozăvie să vezi că în realitate sunt mulţi înăuntru care sunt afară şi unii din afară care sunt înăuntru.

Am învăţat din predicile apostolilor că oamenii care duc o viaţă dublă, în afară un soi de viaţă şi înăuntrul bisericii un alt soi, se numesc farisei. Numele lor vine de la religioşii vremii, care încercau să impresioneze lumea cu aspectul lor exterior, în timp ce-L scârbeau pe Dumnezeu cu lumea lor interioară. Domnul Isus i-a comparat cu nişte blide curate pe dinafară şi murdare pe dinăuntru. I-a asemănat cu mormintele văruite frumos, dar cu cadavre în descompunere înăuntrul lor. Oameni cu două feţe.

…………………………………………………………………………………………………

Am scris această carte cu scopul precis de a-i supăra pe farisei. Regăsindu-şi chipul în aceste rânduri, pot continua nepăsători stilul lor de viaţă, sau se vor ridica împotriva celui care i-a deconspirat, sau vor decide să se schimbe. Aş fi tare bucuros să ştiu că am reuşit să tulbur liniştea acestor morminte văruite, zgâriindu-le varul de pe faţadă.

Dacă rândurile de faţă au reuşit să te înfurie, înseamnă că, în mod sigur, eşti fariseu. Domnul a spus: ”Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi sunteţi ca nişte morminte văruite, care pe dinafară se arată frumoase, iar pe dinăuntru sunt pline de oasele morţilor şi de orice fel de necurăţenie. Tot aşa şi voi, pe dinafară vă arătaţi neprihăniţi oamenilor, dar pe dinăuntru sunteţi plini de făţărnicie şi de fărădelege” (Matei 23:27-28).

Schimbă-te! Până nu e prea târziu!

Preluat cu permisiune din cartea "Portrete de farisei" de Pentru Lascau. Pentru a comanda cartea click AICI.