text Editorial

Puterea încurajării

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Raul Damean

Când ai fost încurajat ultima dată de cineva din familia ta? Dar tu… când ai oferit o încurajare celor din casa ta?

Trăim într-o lume în care descurajarea pare să vină din toate părțile – de la reclame care ne spun că nu suntem suficienți, până la propriile noastre greșeli și eșecuri, care ne apasă sufletul. Într-un astfel de context, poate fi ușor să uităm că Dumnezeu este „Tatăl îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri”.

„Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri.”
(2 Corinteni 1:3)

Totuși, de ce ne este atât de ușor să descurajăm? Pentru că, așa cum spune Biblia, stricăciunea de pe buze arată o inimă stricată. Pentru că egoismul ne face să ne vedem doar pe noi și să uităm de ceilalți. Și, fără să ne dăm seama, cuvintele noastre pot deveni o povară grea pentru cei dragi – în loc să fie o alinare.

Descurajarea rănește. Nu schimbă omul, ci doar îl strivește. Și este contagioasă – dacă tu ești critic, și partenerul tău va învăța să răspundă la fel. În loc să vindeci, agravezi. În loc să scoți ceea ce e bun, întărești ceea ce e rău.

Dar există o altă cale. O cale mai bună. O cale a harului.

Începe să încurajezi. Apreciază. Complimentează. Fii înțelegător. Spune adevărul cu dragoste. Întâmpină cu blândețe. Sărbătorește reușitele celorlalți. Roagă-te pentru ei și spune-le ce admiri la ei. Schimbarea începe cu tine.

Cuvintele tale pot crea o atmosferă de maturizare, de creștere, de iubire. Poți da un exemplu bun copiilor tăi. Poți aduce lumină într-o casă apăsată.

Efeseni 4:29 ne amintește că vorbirea noastră trebuie să fie ziditoare, potrivită cu nevoia, plină de har și de adevăr.

Așadar, alege să încurajezi. Cuvântul tău poate fi mâna întinsă a lui Dumnezeu pentru inima cuiva drag.

Cele mai recente resurse scrise - Incurajare

Puterea încurajării
Când ai fost încurajat ultima dată de cineva din familia ta? Dar tu… când ai oferit o încurajare celor din casa ta? Trăim într-o lume în care descurajarea pare să vină din toate părțile – de la recla... Citeste mai mult >>
Așteptarea - atelierul lui Dumnezeu (gânduri din aeroport)
Așteptarea nu este întotdeauna un moment agreabil. Este un amestec intens de trăiri: întrebări care nu au răspunsuri imediate, îndoieli care se strecoară subtil, încrâncenare care se luptă cu încreder... Citeste mai mult >>
Orbirea spirituală
Trăim vremuri de orbire – nu o orbire fizică, ci una mult mai gravă: orbirea spirituală. Aceasta nu doar că afectează discernământul omului, ci îl face să se îndepărteze de Dumnezeu, să trăiască în în... Citeste mai mult >>
Când oamenii uită, dar Dumnezeu își amintește
„Mai-marele paharnicilor nu s-a mai gândit însă la Iosif. L-a uitat.” (Geneza 40:23)Ai avut vreodată sentimentul că cineva te-a uitat? Poate ai ajutat pe cineva, i-ai fost alături în momente grele, te... Citeste mai mult >>
Să mă uit mai mult la Tata
Oh, drag cititor, câți dintre noi nu ne facem planuri la fiecare final de an, pentru anul care urmează? Chiar dacă nu le scriem în agendă... tot ne facem planuri și ne exprimăm dorințe. Desigur, mulți... Citeste mai mult >>
Inima și diamantul
Și-au făcut inima ca diamantul de tare, ca să n-asculte Legea, nici cuvintele pe cari li le spunea Domnul oștirilor, prin Duhul Său, prin proorocii de mai înainte. Din pricina aceasta Domnul oștirilor... Citeste mai mult >>
Rămâi pe cale
"Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt cei ce o află." – Matei 7,14 Unul din multele paradoxuri ale creștinismului este avertismentul de mai sus. De obicei, un... Citeste mai mult >>
Înnoirea: circumstanță sau proces?
Ce înseamnă „noul” pentru tine? Îți produce teamă de necunoscut? Te provoacă? Îți stârnește emoții contradictorii? Gândește-te puțin! Primăvara suntem obișnuiți să vorbim despre noutate, viață, pros... Citeste mai mult >>
Promisiunile lui Dumnezeu pentru fiecare vreme
Dumnezeu este Cel care face promisiuni și Cel care le împlinește, iar El a vorbit inimii mele despre patru lucruri în care poporul lui Dumnezeu ar trebui să aibă încredere în El. Aceste așteptări se b... Citeste mai mult >>
Creați pentru o vreme ca aceasta
În ultima vreme, m-a fascinat povestea împărătesei Estera, cea care a reușit, prin smerire în fața lui Dumnezeu, prin post și rugăciune, să schimbe destinul unei națiuni. Estera a prins curaj și a ch... Citeste mai mult >>