text Editorial

Înnoirea: circumstanță sau proces?

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Sandi Coștoi

Ce înseamnă „noul” pentru tine? Îți produce teamă de necunoscut? Te provoacă? Îți stârnește emoții contradictorii? Gândește-te puțin!

Primăvara suntem obișnuiți să vorbim despre noutate, viață, prospețime. Pare că lucrurile se întâmplă de la sine în natură. E aproape banal ca după iarnă să urmeze primăvara cu belșugul ei; și totuși, există Cineva care se ocupă de aceste lucruri, fără ca noi să realizăm. La porunca Lui, zăpada se topește, pământul rodește și toată natura se umple de culoare.

Dacă în felul acesta se desfășoară anotimpurile și ritmul naturii, de ce am crede că e diferit în cazul nostru, coroana creațiunii lui Dumnezeu?

Apropo, te simți și tu înnoit de anotimp? Sau poate te simți nou când îți schimbi garderoba, când te muți într-o casă mai spațioasă, când îți cumperi o mașină nouă sau când reușești să ajungi la forma fizică pe care ți-ai dorit-o. Sunt lucruri care ne îmbunătățesc și ne cresc nivelul de trai, confortul, și nu e greșit. Însă nu vreau să vorbim despre lucruri, ci despre inimă...

Când ai experimentat ultima dată o adiere proaspătă peste inima ta, un suflu nou peste gândurile și motivațiile tale? Înnoirea nu se produce de la sine, ci reprezintă un proces.

Transformarea cere voință, timp, disponibilitate și smerenie. Smerenie să realizăm cât de vechi suntem, de fapt. Vechi în obiceiuri păcătoase, în gânduri care nu Îl onorează pe Hristos și în comportamente necontrolate. Smerenia ne aduce în fața nevoilor inimii noastre, dincolo de nevoile materiale. Paradoxal, smerenia dezvoltă adevăruri profunde și realități incontestabile ale inimilor noastre, ca, mai apoi, să ne ajute să ne ridicăm și să creștem - „Smeriți-vă, dar, sub mana tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalțe.” (1 Petru 5:6). Însă doar smerenia în fața lui Dumnezeu și doar prin Duhul Lui, vom putea experimenta transformarea, altfel, vorbim despre schimbări pe termen scurt.

Primăvara aceasta este doar imboldul pe care îl primim pentru a ne analiza inima. Anotimpul, banii, relațiile sau bunurile materiale nu schimbă decât lucrurile care se văd. Inima are nevoie de relația adevărată cu Hristos, pentru a fi transformată.

Oricât ar părea de clișeic, îndrăznesc să aduc această provocare de a face ordine în viețile noastre, să renunțăm la tot ceea ce e vechi și murdar pentru a beneficia de înnoire veșnică! „Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptura nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.” (2 Corinteni 5:17)

Cele mai recente resurse scrise - Incurajare

Puterea încurajării
Când ai fost încurajat ultima dată de cineva din familia ta? Dar tu… când ai oferit o încurajare celor din casa ta? Trăim într-o lume în care descurajarea pare să vină din toate părțile – de la recla... Citeste mai mult >>
Așteptarea - atelierul lui Dumnezeu (gânduri din aeroport)
Așteptarea nu este întotdeauna un moment agreabil. Este un amestec intens de trăiri: întrebări care nu au răspunsuri imediate, îndoieli care se strecoară subtil, încrâncenare care se luptă cu încreder... Citeste mai mult >>
Orbirea spirituală
Trăim vremuri de orbire – nu o orbire fizică, ci una mult mai gravă: orbirea spirituală. Aceasta nu doar că afectează discernământul omului, ci îl face să se îndepărteze de Dumnezeu, să trăiască în în... Citeste mai mult >>
Când oamenii uită, dar Dumnezeu își amintește
„Mai-marele paharnicilor nu s-a mai gândit însă la Iosif. L-a uitat.” (Geneza 40:23)Ai avut vreodată sentimentul că cineva te-a uitat? Poate ai ajutat pe cineva, i-ai fost alături în momente grele, te... Citeste mai mult >>
Să mă uit mai mult la Tata
Oh, drag cititor, câți dintre noi nu ne facem planuri la fiecare final de an, pentru anul care urmează? Chiar dacă nu le scriem în agendă... tot ne facem planuri și ne exprimăm dorințe. Desigur, mulți... Citeste mai mult >>
Inima și diamantul
Și-au făcut inima ca diamantul de tare, ca să n-asculte Legea, nici cuvintele pe cari li le spunea Domnul oștirilor, prin Duhul Său, prin proorocii de mai înainte. Din pricina aceasta Domnul oștirilor... Citeste mai mult >>
Rămâi pe cale
"Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt cei ce o află." – Matei 7,14 Unul din multele paradoxuri ale creștinismului este avertismentul de mai sus. De obicei, un... Citeste mai mult >>
Înnoirea: circumstanță sau proces?
Ce înseamnă „noul” pentru tine? Îți produce teamă de necunoscut? Te provoacă? Îți stârnește emoții contradictorii? Gândește-te puțin! Primăvara suntem obișnuiți să vorbim despre noutate, viață, pros... Citeste mai mult >>
Promisiunile lui Dumnezeu pentru fiecare vreme
Dumnezeu este Cel care face promisiuni și Cel care le împlinește, iar El a vorbit inimii mele despre patru lucruri în care poporul lui Dumnezeu ar trebui să aibă încredere în El. Aceste așteptări se b... Citeste mai mult >>
Creați pentru o vreme ca aceasta
În ultima vreme, m-a fascinat povestea împărătesei Estera, cea care a reușit, prin smerire în fața lui Dumnezeu, prin post și rugăciune, să schimbe destinul unei națiuni. Estera a prins curaj și a ch... Citeste mai mult >>