Biruitori sau biruiţi?

    La începutul acestui an m-am surprins repetând mereu în lăuntrul meu: “Îl voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme, lauda Lui va fi totdeauna în gura mea” (Psalmul 34:1). Privind lunile care au trecut de atunci şi rememorând evenimentele neaşteptate şi câte încercări s-au succedat cu o repeziciune tulburătoare, îmi dau seama că întrebarea de atunci venea chiar de la Domnul. El îmi pregătea inima pentru ce urma...
    Cu toate că inima şi sentimentele mele au fost puse în gardă, m-am surprins de multe ori îngrijorându-mă şi cu inima tulburată, din pricină că nu vedeam finalul problemelor prin care treceam, iar Cuvântul primit l-am lăsat undeva în umbră... Când problemele noastre primează, când facem tot felul de posibile scenarii, ajungem captivi gândurilor şi sentimentelor noastre, ne pierdem liniştea, pacea, bucuria, iar frica de necunoscut se instalează în sufletul nostru. Cineva spunea că îngrijorarea nu ne scapă de necazul de mâine, dar ne secătuieşte astăzi de orice putere.
    Cuvintele apostolului Pavel - “Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci unul de putere, de dragoste şi de chibzuinţă.” (2 Timotei 1:7) - au fost o candelă, venită să-mi lumineze calea. Cu siguranţă, frica nu vine de la Domnul! Duhul de putere mă ridică deasupra circumstanţelor în care sunt; este acel Duh care L-a înviat pe Isus din morţi, care îmi întăreşte încrederea într-un Dumnezeu viu, suveran,atotputernic, care deţine controlul asupra tuturor lucrurilor. Dragostea mă face să înţeleg iubirea Lui imensă care îmi dă motive să cred că Dumnezeu nu îi mâhneşte bucuros pe copiii oamenilor (Plâng. lui Ieremia 3:33). El trece cu tine prin furtună, te ajută, te spijină. Duhul de chibzuinţă te ajută să examinezi atent împrejurarea cu o judecată echilibrată, fără să te îndoieşti de Dumnezeu, chiar dacă nu înţelegi mai nimic!
    Este important să cred că tot ce îngăduie Dumnezeu să mi se întâmple contribuie la sfinţirea mea şi la formare în asemănarea cu El. Noi putem ţine legătura cu Dumnezeu prin rugăciune şi să aruncăm asupra Sa îngrijorările noastre fără să existe riscul eşecului Său în salvarea noastră. Dacă las ziua de mâine în braţele Domnului, am încredere în El astăzi, pentru că Duhul Sfânt are un program în viaţa noastră pe care îl duce la îndeplinire tocmai prin împrejurările prin care trecem.
    O altă rază de lumină care îmi luminează calea este Psalmul 91. Lecturându-l, am observat două accente: Dumnezeu aşteaptă ceva de la mine şi îmi promite protecţia Lui dacă eu îmi împlinesc partea. Tot ce aşteaptă este concentrat în primele două versete: să stau, să mă odihnesc, să-mi afirm încrederea în El! Am înţeles chemarea Lui de-a mă opri şi de a mă aşeza sub ocrotirea Celui Preaînalt când sunt împresurată de “laţul vânătorilor” care se strânge în jurul meu. Tendinţa firească este să acţionăm. Invitaţia lui Dumnezeu este să stăm în odihnă, convinşi că El acţionează spre binele nostru. Apoi urmează declaraţia de încredere izvorâtă din cunoaşterea Lui într-un mod personal din experienţele trecute: “El este Dumnezeul meu în care mă încred.”
    Până în momentul acesta nu cunosc deznodământul încercărilor prin care trec... Dar un lucru este sigur: învăţ din nou şi din nou să stau şi să mă odihnesc în căuşul palmei Lui, chiar dacă uneori îmi vine greu să cred că în timp ce eu mă odihnesc, El lucrează şi mă modelează.
    Sunt hotărâtă să-L binecuvântez pe Domnul în orice vreme. Vreau ca lauda Lui să fie întotdeauna în gura mea şi să mărturisesc că El este singurul Dumnezeu în care mă încred, care nu m-a dezamăgit nici în situaţiile în care am aşteptat după analiza mea un alt deznodământ, pentru că voia Lui este bună, plăcută şi desăvârşită.

Adaptare după Adriana Cosman — Revista Lydia, 2015