Suferința și dragostea

Îmi plac și mă atrag … titlurile!
Nu cele academice, profesionale sau sociale.
Îmi plac titlurile bune (și cu cârlig) de filme, cântece, poezii, articole sau romane.
Unul din titlurile care m-au urmărit multă vreme, mai ales în etapele în care făceam lucruri de rutină, a fost cel de care s-a folosit Mihail Sadoveanu pentru a descrie viața dintr-un orășel prăfuit și lenevit, “Locul unde nu s-a întâmplat nimic.”

Singurul loc, de care-mi aduc aminte, în care-mi doream să pot raporta că “nu s-a întâmplat nimic” era acela de pază, când îmi terminam serviciul de gardă și predam postul șefului gărzii. Probabil așa își doresc toți cei care au slujbe în locuri strategice ca pompieri, poliție, armată, ambulanță, electricitate, gaze naturale, salvamontist, salvamar, etc.

Sunt locuri în care ne dorim și așteptăm să se întâmple ceva.
Acolo neîntâmplarea nu este ceva de dorit.
La maternitate așteptăm să se nască bebelașii, la spital – să se vindece bolnavii (e drept că unii mai și mor), la frizerie și coafor – să se facă oamenii mai frumoși, la școală – să ne iasă copii educați, la finanțe – să ne ia bani mai puțini. La biserică așteptăm ca Dumnezeu să lucreze, să vindece, să mântuiască, să viziteze bolnavi, să mângâie pe întristați, să ceară devotament mai mult sau mai puțin.

La întâlnirile de biserică așteptăm să se întâmple ceva. Ce?
Așteptăm ca El să lucreze și noi să fim transformați.
Așteptăm de la… cine?
De la noi înșine, de la cei din grupul de închinare, de la predicatori, de la ușieri?
De ce se întâmplă acest lucru rar, tot mai raaaaaaaaaaaaaaaaaar?
Ce contexte, medii promovează schimbarea, transformarea?

În primul rând, ca să găsim unul din mediile majore care favorizează schimbarea, transformarea, vom căuta să ne aducem aminte de perioada din viață în care, ne aducem aminte – cu precizie, că am suferit o schimbare radicală. Aceasta a fost perioada îndrăgostirii, când dragostea plutea în aer. Dacă până atunci ai fost indiferent față de multe lucruri, dintr-o dată erai gata să schimbi orice, să sacrifici pe oricine, să mergi oriunde.
Când iubești și ești iubit, schimbarea se face de la sine, nu trebuie să depui mari eforturi.
Când iubești devii transparent, te faci vulnerabil, te cheltuiești, te consumi – fără părere de rău, fără contabilizări, fără rezerve.
Când iubești, dai totul și ceri puțin.
Când iubești, te deschizi pentru suferință!
Când iubești vezi frumosul și ignori urâtul.
Când iubești simți că ești în al nouălea cer, chiar dacă sunt numai trei (ceruri)!
Transformarea, schimbarea este mai ușoară când este motivată și susținută de dragoste.
Autorii biblici fac apel de multe ori la dragostea lui Dumnezeu ca un mobil și suport vrednic al sfințirii și transformării noastre în asemănarea cu Cristos.

Unele schimbări însă nu se produc în ambientul cald și fluid creat de dragoste.
Sistemele noastre de apărare formate în perioada copilăriei, sub domnia feroce și subtilă a firii pământești, nu cedează ușor dominația și controlul asupra vieții.
Unele au cedat, topindu-se sub căldura dragostei înflăcărate a lui Dumnezeu.
Altele, au rezistat eroic focului dragostei și s-au întărit și mai tare.
Cum vor ceda ele oare? Cum se vor schimba oamenii oare?

Ce nu merge cu dragostea, cu înțelegerea, merge cu… rănile, durerea, suferința.
Unii L-au găsit pe Dumnezeu în dragostea Lui, alții în… suferință.
Unii s-au schimbat prin și din dragoste... alții, prin suferință, durere, chin.
Dezamăgirile, frustrările, neîmplinirile, accidentele, calamitățile, bolile, trădările, handicapurile, eșecurile sunt diferite manifestări ale suferinței.
Crizele sunt o formă prelungită de suferință care au rolul de a face tranziția spre alte etape sau stări. Cum oamenii învață greu, chiar și din propria experiență, unii vor să se ducă înapoi spre etapa anterioară ( era mai bine, erau castraveți și ceapă bună în Egipt) în loc să accepte nesiguranța, confuzia și suferința asociată tranziției spre o altă etapă.

Unii vor accepta și vor integra suferința, ca fiind în planul suveran al lui Dumnezeu pentru ei și se vor lăsa schimbați, se vor adapta la noile condiții ale vieții, devenind mai mult asemenea lui Cristos, al cărui reper era “în sus și înainte”.
Alții se vor opune schimbării, vor trece prin criză – suferință, amărâți și întristați, încăpățânați până la Dumnezeu, neschimbați și netransformați.
Ei nu pot integra dragostea și suferința în ecuația vieții lor, prin urmare vor pribegi amărâți prin pustiul vieții, veșnic dezamăgiți, fără sens și fără speranță.

Pentru cei ce iubesc și sunt iubiți în Cristos,
schimbarea vine uneori din dragoste și prin dragoste,
alteori din suferință și prin suferință.
Pentru cei ce iubesc și sunt iubiți în Cristos,
suferința și dragostea sunt două cărări spre același ideal: schimbarea în asemănarea cu Cristos!

Preluat de pe www.pomulvietii.abcr.ro