Dumnezeu stinge focul prin foc

 În urmă cu două luni, Dumnezeu ne-a vorbit într-o întâlnire a slujitorilor despre foc.
 Cele mai multe biserici de azi au pierdut focul lui Dumnezeu, iar ca surogat au aprins un foc străin.
 Focul străin prezent astăzi în atâtea locuri, falsificând și simulând închinarea este de fapt focul damnării, un preambul al focului veșnic din iad.
  "Focul iadului este stins de Dumnezeu prin focul rugăciunii" și mă bucur că pot atașa de această afirmație numele titanului rugăciunii Leonard Ravenhill, altfel aș fi fost suspectat de erezii escatologice și soteriologice. NU, nu cred că sufletele oamenilor morți mai pot fi scoase din pierzarea veșnică. Domnul Isus a afirmat că "Fiul Omului are putere pe pământ să ierte păcatele" (Marcu 2:10). Starea lor veșnică e ireversibilă, crez biblic dovedit de noi în mod practic prin lipsa rugăciunilor pentru morți cu veșnicele lumânări aprinse pentru cei răposați la intrare în clădirea bisericii.

 Falsul acestei închinări este o altă dovadă a focului străin ce arde în atâtea biserici. Durerea cea mai mare este că focul Duhului Sfânt doar pâlpaie în cei mai mulți credincioși sau chiar e stins, de aceea oamenii sunt reci. Bisericile au o temperatură scăzută deoarece lipsește agonizarea în rugăciune pentru sufletele pierdute ce înca trăiesc.
 Focul Duhului lui Cristos e stins pentru că nu mai curg lacrimi pentru oamenii ce merg pentru totdeauna în veșnicie unde nu va fi prezența lui Dumnezeu. Ce tragedie și ce nepăsători și distrași(ți) am ajuns în faţa ei. Plângem pentru tot felul de trivialități și ne agităm pentru efemerități.
 Am ajuns ca în locul mesajelor cu FOC să avem mesaje cu FORMĂ doar. Dumnezeu își cheamă poporul la mijlocire pentru o lume peste care stă gata să se reverse mânia lui Dumnezeu, direcționată spre oamenii ce înăbușe adevărul sfânt.  Creștinii au ajuns să se roage în medie mai puțin de 30 de minute pe zi, iar slujitorii nu se roagă în medie mai mult de 2 ore pe zi.
 Tot Leonard Ravenhill avertiza bisericile să nu se aștepte la o trezire spirituală cu doar o întâlnire de rugăciune de 2-3 ore pe săptămână. Forța de atracție a pământului e atât de mare încât am devenit dezinteresați de CER, iar de IAD am uitat cu totul. Spiritul egoist-materialist ne-a afectat și viziunea eternității în așa fel încât ni se pare inutil și lipsit de pragmatism să mai investim timp în rugăciune. Acest spirit a făcut să ne alegem cu o percepție cât se poate de eronată asupra veșniciei. Fiindcă nu ne mai îngrozim de iad, oamenii au devenit din ce în ce mai dezinteresați de cer, iar pământul îi lasă tot mai dezgustați de ceea ce le oferă.  

  Ce e de făcut? E vremea TREZIRII! E vremea să vedem focul rugăciunii aprins! Oare cine-şi va asuma o astfel de responsabilitate? Marele om al rugaciunii, Richard Baxter din Anglia anilor 1650 afirma ca daca minerii ar face schimb cu munca lui în rugăciune, după două săptămâni ar veni înapoi și i-ar cere să se întoarcă în mină, atât de extenuantă este munca rugăciunii agonizante, asidue, continue.  Focul TREZIRII va începe să ardă cu o singura condiție: când credincioșii vor începe să tânjească intens dupa manifestarea prezenței lui Isus Cristos în viața lor personală și în mijlocul adunării locale. Fără manifestarea prezenței Sale transcendente sfinte, Biserica va rămâne mai departe în ațipire, iar omenirea pierdută, cu o concepție eronată asupra veșniciei fără prezența lui Dumnezeu.

 Iadul înseamnă absența prezenței lui Dumnezeu pentru totdeauna. Iadul este durerea incomensurabilă, interminabilă, ireversibilă, incomprehensibilă, inevitabilă dacă focul rugăciunii rămâne încă stins. 

    Fie ca anul 2013 să fie un an al rugăciunilor intense și înflăcărate.