text Editorial

Maestrul şi opera de artă

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Adrian Cosma

 Un ultim retuş, o ultimă atingere de penel… Satisfăcut, maestrul se trage câţiva paşi înapoi, să îşi contemple opera: bolta Capelei Sixtine.

   Michelangelo, care lucrase la ea timp de patru ani, stând ore în şir sus pe schelă, la peste 13 metri înălţime, priveşte cu mândrie, mulţumit de ceea ce realizase. Creaţia lui. Artă la cel mai înalt nivel. Se pregăteşte să mai facă un pas în spate, să vadă mai bine, să cuprindă cu privirea tot tabloul… Fantastic… Şi, chiar atunci când era copleşit de admiraţie şi de satisfacţia lucrului bine făcut, ucenicul său ia una dintre găleţile de pe schelă şi o aruncă spre tabloul de abia încheiat, împrăştiind vopseaua şi stricând chipul lui Adam din scena Creaţiunii. Şocat, furios, îndurerat să îşi vadă opera distrusă, Michelangelo face, din reflex, un pas în faţă, năpustindu-se parcă spre pictură, în încercarea inutilă de a o acoperi şi proteja cu trupul său. Degetele parcă i s-ar fi repezit la penel, să şteargă, să repare,… în timp ce pumnul i se strângea voluntar să îl lovească pe cel care îi stricase munca, opera.
 ”Iertare, maestre, îmi pare nespus de rău că ţi-am stricat pictura, dar nu am ştiut să te opresc. La următorul pas, ai fi căzut...”, îi spuse tremurând ucenicul. De-abia atunci, uitându-se în spate, maestrul a văzut că era gata să cadă de pe schelă. Distrugându-i “opera”, ucenicul îi salvase viaţa. 
De câte ori, văzându-ne eforturile zădărnicite, meritele nerecunoscute şi opera distrusă, nu îndreptăm pumnul strâns către cer sau către cei din jur, revoltaţi şi plini de ură?

 Poate că şi tu ai adunat în tine multă revoltă, multă frustrare, pentru că meritele nu ţi-au fost apreciate aşa cum te aşteptai. Atunci, când cu lacrimi de durere sau de mânie în ochi, te apleci să aduni cioburile de pe jos, ia-ţi timp să îţi întorci privirea şi să vezi dacă nu cumva erai la capătul “schelei”, dacă nu cumva nu ucenicul, ci Creatorul Însuşi a fost nevoit să îţi strice “opera”, ca să o salveze pe a Sa. Viaţa ta preţuieşte cu mult mai mult decât o mână de vopsea.
 “Dumnezeu nu-şi conduce niciodată copiii altfel decât ar alege ei înşişi să fie conduşi, dacă ar putea vedea finalul de la început şi dacă ar înţelege slava scopului pe care îl împlinesc”. 
  Mergi pe mâna Lui. Ai încredere că te iubeşte mai mult decât vei putea înţelege vreodată şi că doreşte cu orice preţ să îţi scape viaţa şi să îţi salveze adevăratele valori. Şi, ca să te conving că este aşa, trebuie să îţi spun că găleata cu vopsea este ultimul mijloc la care ar recurge Creatorul, atunci când tu nu eşti dispus să accepţi nimic altceva.

 Cea dintâi cale pe care a folosit-o a fost aceea de a muri El în locul tău. Dar, pentru a o accepta pe aceasta, este nevoie ca, mai întâi, să cobori de pe schelă. De multe ori, ceea ce consideri a fi un eşec, o lovitură sau o jignire, este, în realitate, o dovadă de dragoste din partea Celui care vrea să îţi dea viaţă din belşug.

 

Adrian Cosma

Cele mai recente resurse scrise - Ce alegi?

Îți vine nota de plată
Cred că fiecare din cei ce citiți acesta rânduri are măcar un abonament la ceva. Și pentru a exemplifica, folosesc situația abonamentului la serviciile unei companii de telefonie, unde plătești... Citeste mai mult >>
Cu Isus în vacanță
   Odată cu începerea anotimpului de vacanțe, oamenii încep să își facă calcule legate de intinerarul concediilor lor, încep prin a căuta ceea ce e mai potrivit &icir... Citeste mai mult >>
Bătălia pentru suflete
   Ar fi bine sau nu ca un pocăit să intre în politică? Dacă da, care ar fi motivaţiile? Să aibă un "loc de muncă"? Să îşi rotunjească veniturile? Să fie cunoscut, să-ş... Citeste mai mult >>
A venit un om…
Numele lui era Ioan. M-a fascinat dintotdeauna Ioan, Ioan Botezătorul.A avut o lucrare (slujire) foarte scurtă, dar eficace şi eficientă. Deşi putea să-şi asume şi el puţină notorietate, n-a făcut-o:... Citeste mai mult >>
Suferința și dragostea
Îmi plac și mă atrag … titlurile! Nu cele academice, profesionale sau sociale. Îmi plac titlurile bune (și cu cârlig) de filme, cântece, poezii, articole sau romane. Unu... Citeste mai mult >>
Mânia, între furtună și uragan
Mânia este unul dintre subiectele complicate și controversate. Mânia a creat disensiuni și discuții aprinse de-alungul istoriei creștine. Și mai crează, încă. Deși subiectul este flu... Citeste mai mult >>
Dumnezeu stinge focul prin foc
 În urmă cu două luni, Dumnezeu ne-a vorbit într-o întâlnire a slujitorilor despre foc.  Cele mai multe biserici de azi au pierdut focul lui Dumnezeu, iar ca surogat... Citeste mai mult >>
Strigăte de bucurie din Cer
   Ţi s-a întâmplat vreodată să te bucuri cu Dumnezeu? Să fii singur într-o încăpere, să ţi se întâmple un lucru vesel şi să fii conştient că El a făcut a... Citeste mai mult >>
Ți-ai ales pietrele?
 1 SamueL 17:40  ”Și-a luat toiagul în mână, și-a ales din pârâu cinci pietre netede și le-a pus în traista lui de păstor și în buzunarul hainei. Ap... Citeste mai mult >>
Perspectiva... de sus!
Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită. (Romani 12:2)... Citeste mai mult >>