Între perseverenţă şi plafonare

Dumnezeu se uită înspre Terra. Cu durere în suflet, îşi vedea perla creaţiei, pângărită, înfundată în păcat şi sortită despărţirii veşnice. Însă Atotputernicul avea un plan. Îşi aţintise ochii asupra unui om păgân din Ur. Şi atât de departe a ajuns acest om în relaţia lui cu Dumnezeu încât arabii, evreii şi creştinii îşi trasează arborele genealogic începând cu acest om, Avraam.
 Dumnezeu i-a dat un ordin clar: „Ieşi din ţara ta, din rudenia ta şi din casa tatălui tău şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta”- Geneza 12:1. Probabil o cerere grea pentru Avraam. Ur era capitala Sumerului, acel Con de Aur al civilizaţiei din Irakul modern. Totuşi el se supune şi porneşte la drum. Dar nu ştiu cum se face că Avraam a călcat din prima cu „stângul”. Primul lucru pe care l-a făcut a fost să ignore porunca luând cu el şi pe tatăl şi pe nepotul său.
Călătorind din Ur spre Ţara Promisă, se pare că ceva s-a întâmplat de s-au oprit în Haran.
 Haranul e o zona de munte, un fel de Sinaia românesc. Tatăl său, nepotul, soţia, nu ne spune exact cine, dar se pare că cineva a fost piedica. O zonă de verdeaţă, cu păduri şi izvoare probabil că era mai tentat decât un cort inconfortabil şi plin de praf. Ei bine, după ce stă în Haran o perioadă se pare că Avraam ia o decizie şi îşi lasă tatăl acolo şi îşi continuă drumul spre Canaan. După aproximativ 460 de km, se opreşte în Sihem unde Dumnezeu îi vorbeşte, iar el, în semn de recunoştinţă ridică un altar.
 Ei bine, aici apare frumuseţea acestei situaţii. De la Sihem, Avraam porneşte din nou dar… SURPRIZĂ: se opreşte după doar 20 de km, lângă Betel, unde ridică din nou un altar. Preţ de 460 de km Avraam nici nu se gândeşte la Dumnezeu, iar acum, după ce trăieşte acele prime clipe de părtăşie lângă altar, la Sihem, simte nevoia să se oprească după doar o zi-două de mers pentru a se închina din nou. Disperarea după Dumnezeu este evidentă din acţiunile pe care le face. Dependenţa sa de Dumnezeu îl face să cheme pentru prima dată Numele Domnului.
 Totuşi, chiar dacă după acest episod cade la examenul circumstanţelor şi fuge ca şi un laş în Egipt, speriat fiind de foametea care cuprindea Canaanul, Avraam este doar la începutul credinţei. Nu îl putem compara pe Avraamul din Egipt cu cel de pe Muntele Moria. Chiar dacă începutul lui Avraam nu a fost strălucit, ajunge mai târziu însă să negocieze cu Dumnezeu soarta a două cetăţi: Sodoma şi Gomora.
 Durerea e că mulţi dintre creştinii din ziua de azi, chiar şi după ani şi zeci de ani de credinţă se află încă în faze incipiente de maturitate. Cu o maturitate de gradul unui bebeluş, nu au puterea să crească în credinţă ca şi Avraam. Mulţi se ascund după eşecurile personajelor de pe paginile Bibliei, dar refuză să accepte că aceleaşi personaje au devenit titani ai credinţei atingând limite pe care greu un creştin le poate depăşi.
 Mulţi creştini au uitat să crească, în ciuda predicilor şi resurselor la discreţie la doar un click distanţă. Au prins rădăcini pe scaunele din biserici şi vegetează acolo până într-o zi când vor auzi Glasul Domnului pe norii Slavei şi dorind să îşi ia zborul spre înalt, îşi vor da seama că nici măcar nu pot face un pas, au rămas tot bebeluşi, cu feţele zbârcite şi arse de indiferenţă.
 Realitatea e una singură şi poate crudă pentru mulţi, venirea lui Isus pe norii cerului e mai aproape ca oricând. Sunt zilele din urmă când parcă tot mai mulţi îşi dau seama că nu mai pot duce o viaţă ieftină şi încep să se înalţe ca şi vulturii spre experienţe cu Dumnezeu.

Depinde de tine dacă vei alege să rămâi tot un bebeluş sau să devii un vultur.