Dorita posteritate

   Am citit într-o revistă că un american încă de tânăr și-a propus să nu facă nimic. Și-a căpușat părinții cât a putut, a fumat două pachete de țigări pe zi, a tras pe gât o sticlă de gin tot zilnic. Îi era lene și să se spele. A murit la 39 ani iar părinții nu i-au scris numele pe cruce ci un mare zero. Un zero gravat pe crucea de piatră, ca semn că cel ce odihnește sub ea atâta matematică a adunat.
   Nimeni nu se mai îndoiește că cei mai mulți oameni trăiesc o viață de o exasperantă banalitate. Dar viața nu-i construită genetic să o trăim așa. Istoria se face cu oameni simpli ce și-au depășit condiția de mergători la restaurant și toaletă. Nu toți putem sta pe scenă, dar nici dormitul în bănci nu e o soluție…
   La televizor oamenii se luptă să iasă din banal făcând cele mai trăsnite și ciudate lucruri, dar când au luat potul cel mare, a doua zi sunt uitați.
   Există ceva ce durează și după moartea ta cu condiția ca acel ceva să fie un cui bătut în grinda veșniciei.
   Ne dorim să rămânem cât mai mult în memoria scurtă și egoistă a oamenilor dar pentru asta trebuie să urmărim sfatul lui Benjamin Franklin: ”Dacă nu vrei să fii dat uitării de cum ai murit, sau scrie lucruri care să merite să fie citite sau fă lucruri care să merite să fie scrise.”
   Iar sfințenia poate fi un lucru la îndemână…

Preluat de pe http://www.ciresarii.ro