"Lucrarile de baza ale Duhului Sfant (3)"

Categorie: Duhul Sfant

BOTEZUL CU  DUHUL  SFÂNT  (Luca 3:16; Fapte 2)

Dorinţa lui Moise ca Dumnezeu să-şi pună Duhul Său peste tot poporul şi profeţia lui Ioel cu privire la o vreme când Domnul îşi va turna Duhul peste orice făptură s-au împlinit în Ziua Cincizecimii când Duhul Sfânt S-a coborât peste primul grup de creştini.

Terminologia folosită în Noul Testament pentru a descrie botezul cu Duhul Sfânt este foarte variată. Sunt folosite opt verbe, după cum urmează: a) „a boteza cu Duhul Sfânt” (Luca 3:16; Fapte 1:5; 11:16); b) „a umple cu Duhul Sfânt” sau „plin de Duhul Sfânt” (Fapte 2:4; 4:8, 31; 6:3, 5; 7:55; 9:17; 11:24; 13:9, 52; Efes. 5:18); ; c) „a fi îmbrăcat cu putere de sus” (Luca 24:49); d) „a cădea peste” (Fapte 10:44; 11:15); e) „a se vărsa/turna peste” (Fapte 2:17,18, 33; 10:45); f) „a veni peste” (Fapte 1:8; 19:6); g) „a primi” (Fapte 2:38- 8:15, 17; 10:47; 19:2); h) „a da” (Luca 11:13). Primii trei termeni sunt folosiţi metaforic (a,b,c), următorii trei descriu modul în care Duhul îşi face prezenţa şi efectele Duhului asupra celor care îl primesc (d,e,f), iar ultimii doi descriu acţiunea omului (g) şi acţiunea lui Dumnezeu (h) în transmiterea Duhului.

Evenimentul Cincizecimii, o experienţă personală profundă a primilor ucenici, a constituit actul divin prin care aceştia au fost umpluţi de Duhul Sfânt. Dar starea de plinătate a Duhului nu este rezultatul unui act singular de umplere, mai precis a botezului cu Duhul Sfânt. Din naraţiunile cărţii Faptele Apostolilor deducem că umplerea cu Duhul este o experienţă repetabilă care garantează păstrarea unei stări permanente de umplere.

În Fapte 4:31, expresia „s-au umplut de Duhul Sfânt” utilizată de Luca pentru a descrie experienţa împuternicirii ucenicilor în Ziua Cincizecimii apare din nou: „ După ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunaţi; toţi s-au umplut de Duhul Sfânt şi vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală „. Relatarea acestui eveniment se aseamănă cu cea a coborârii Duhului Sfânt în Ziua Cincizecimii în cel puţin două aspecte: în ambele cazuri, umplerea cu Duhul a fost însoţită de manifestări supranaturale exterioare şi a avut loc pe fondul unei stări de rugăciune. Efectul umplerii este, de asemenea, acelaşi în ambele cazuri: propovăduirea cu îndrăzneală a Cuvântului.

Relaţia temporală dintre convertire, botezul în apă şi botezul cu Duhul Sfânt. citire chiar şi fugitivă a cărţii Faptele Apostolilor pune în evidenţă faptul că botezul cu Duhul Sfânt nu este dependent de vreo acţiune omenească, fie ea un ritual cum este botezul în apă sau un gest cum este punerea mâinilor. De asemenea, ordinea logică şi normală a etapelor din experienţa religioasă a unui creştin – convertire, botez în apă şi botez cu Duhul Sfânt -nu este întotdeauna respectată. Totuşi, atât în Faptele Apostolilor cât şi în restul Noului Testament găsim indicii care, în cele din urmă, ne conduc spre o teologie consecventă cu privire la relaţia temporală dintre convertire, botezul în apă şi primirea Duhului Sfânt.

Din cuvintele apostolului Petru din Fapte 2:38, deducem că există două condiţii care trebuie îndeplinite pentru primirea Duhului Sfânt, şi anume, pocăinţa şi botezul în apă. O a treia condiţie, credinţa, apare implicit în cuvintele „în Numele Domnului Isus” care definesc botezul creştin. Credinţa şi pocăinţa sunt condiţii absolute pentru primirea Duhului, adevăr confirmat în toate cazurile relatate din Fapte. în ce priveşte botezul în apă, el lipseşte în două, posibil chiar trei din cele cinci cazuri de botez cu Duhul Sfânt relatate în Faptele Apostolilor. Apostolii au primit Duhul Sfânt fără să fie botezaţi în Numele Domnului Isus. La fel, Duhul Sfânt s-a coborât peste Corneliu şi peste cei din casa lui înainte ca aceştia să fi avut ocazia să fie botezaţi în apă. în acest caz, inversarea ordinii de desfăşurare a etapelor expuse în Fapte 2:38 este providenţială. Era necesar ca Dumnezeu să le dea Neamurilor Duhul Sfânt înainte de botezul în apă, altfel Petru nu i-ar fi botezat. Atunci când îşi justifică în faţa celorlalţi apostoli acţiunea de a-i fi botezat pe Corneliu şi pe cei din casa lui, apostolul Petru arată clar că ceea ce I-a determinat să-i boteze a fost tocmai iniţiativa lui Dumnezeu de a le fi dat şi acestora Duhul Sfânt (cf. Fapte 10:47; 11:15). în cazul în care concluzionăm că Duhul i-a fost dat lui Saul prin punerea mâinilor lui Anania (Fapte 9:17), acesta este al treilea caz de primire a Duhului înainte de botez.

Aşadar, coborârea ocazională a Duhului înainte de botez şi posedarea Duhului de cei care nu au fost deloc botezaţi arată că ritualul nu este o condiţie absolută pentru primirea Duhului. „Norma” din Fapte 2:38, împreună cu excepţiile de la această regulă, ne fac să concludem că cea mai importantă condiţie este, nu botezul, ci „disponibilitatea de a fi botezat”, mai precis, credinţa pe care botezul doar o simbolizează. Mai trebuie precizat şi faptul că, în acele cazuri unde intervalul de timp dintre botezul în apă şi botezul cu Duhul Sfânt este foarte scurt, primirea Duhului nu este un rezultat automat al botezului în apă.

În două situaţii, primirea Duhului este atribuită punerii mâinilor (8:17; 19:6). Dacă sunt cercetători care susţin că punerea mâinilor trebuie văzută chiar şi acolo unde nu este menţionată explicit, o exegeză atentă a pasajelor relevante ne arată că nu există dovezi clare că, în biserica primară, punerea mâinilor pentru primirea Duhului ar fi fost o practică curentă asociată cu botezul sau separată de acesta. Dimpotrivă, gestul nu apare regulat ci este asociat cu două ocazii speciale – la Samaria şi în Efes. Este semnificativ faptul că acestea sunt singurele cazuri din Fapte când Duhul nu vine direct „de sus”, imediat după convertire şi botez. Conform promisiunii din 2:38-39, situaţia samaritenilor şi a ucenicilor din Efes este neobişnuită, în sensul că ei nu au primit Duhul imediat după convertire, aşa cum era de aşteptat (8:15, 16; 19:2). Fiecare din aceste două situaţii neobişnuite este corectată prin punerea mâinilor de către cei doi apostoli implicaţi, Petru respectiv Pavel. Aşadar, punerea mâinilor se dovedeşte a fi un ajutor benefic, în special atunci când, din anumite motive, Duhul Sfânt nu a fost primit chiar dacă au fost îndeplinite condiţiile de bază stipulate în Fapte 2:38, şi anume, pocăinţa/credinţa şi botezul.

sursa: https://la1ceai.wordpress.com/