Adaos: Duhul Sfânt în Apocalipsa. H. L. Heijkoop

Categorie: Duhul Sfant
 

Este izbitor pentru cititorul atent că în fiecare carte a Bibliei, în care se vorbeşte despre Duhul Sfânt, El este prezentat potrivit caracterului acelei cărţi. Şi lucrul acesta este izbitor îndeosebi atunci când citeşti Apocalipsa.

În Noul Testament am văzut că Duhul Sfânt a venit pe pământ, pe baza răscumpărării, ca să locuiască în trupul fiecăruia, individual, după ce omul a primit evanghelia deplină şi a crezut-o (1. Corinteni 6:19 ; Efeseni 1:13 ). Şi în acelaşi timp El formează adunarea lui Dumnezeu pe pământ (1. Corinteni 12:13 ) şi, prin locuirea Lui în ea, o face să fie o locuinţă a lui Dumnezeu în Duhul (Efeseni 2:22 ).

În Apocalipsa însă vedem ceva cu totul deosebit. Chiar şi când se vorbeşte de adunare (capitolele 2 şi 3) nu găsim pe Duhul Sfânt în adunare, ci ca fiind în afara ei, vorbindu-i. „Cel ce are urechi să asculte ceea ce Duhul zice bisericilor.” Şi aceasta se potriveşte cu caracterul pe care îl are cartea aceasta.

Apocalipsa este o carte a judecăţii. Dumnezeu nu ne este prezentat aici ca Tată, ci ca Cel care judecă. Domnul Isus, în adevăr, îmbracă o haină de preot în capitolul 1, dar El nu mai are slujba pe care ne-o prezintă epistola către Evrei – adică să împlinească lucrarea de împăcare şi apoi să mijlocească pentru ai Săi înaintea lui Dumnezeu. Aici, ochii Lui sunt ca para focului şi din gura Lui iese o sabie cu două tăişuri, cu care va lovi neamurile (Apocalipsa 1:13-16 ; 19:11-16 ). Şi chiar când El este prezentat ca miel înjunghiat (Apocalipsa 5:6 ), ca Cel care a fost lepădat, El are şapte coarne – puterea desăvârşită – şi şapte ochi – cunoaşterea şi vederea perfectă – şi este recunoscut ca Cel care are drept asupra pământului – El ia cartea.

Apocalipsa ne prezintă judecata lui Dumnezeu. Mai întâi, asupra adunării, în capitolele 2 şi 3; apoi, asupra lumii şi îndeosebi asupra imperiului roman şi asupra lui Iuda (Apocalipsa 6:11-18 ); după aceea, judecata vine peste prostituata cea mare şi peste instrumentele deosebite ale lui Satan (Apocalipsa 13:19 ); urmează apoi judecata celor vii (Apocalipsa 20:4-9 ); şi, în sfârşit, judecata lui Satan şi a celor morţi (Apocalipsa 20:10-15 ). Harul nu ne este prezentat aici, aşa cum este de fapt şi caracterul Vechiului Testament, al Legii şi al Prorocilor.

Într-adevăr, este cu neputinţă să înţelegi Apocalipsa, dacă nu cunoşti Vechiul Testament. Ea are cuvintele, spiritul Vechiului Testament, dar este caracterizată prin descoperirea deplină de la sfârşit a lui Dumnezeu, pe care o putem găsi numai în Noul Testament.

Cele dintâi versete arată deja caracteristica aceasta. Versetul 4 spune: „Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine”, ca şi cum ne-ar da în Noul Testament, forma Vechiului Testament a numelui Iehova. Apoi prorocul vorbeşte despre „cele şapte Duhuri care stau înaintea scaunului de domnie”. Duhul Sfânt nu este prezentat aici în legătură cu Adunarea. În toată cealaltă parte a Noului Testament se vorbeşte despre „Duhul” Sfânt sau „un singur Duh” (Efeseni 4:4 ). Dar întocmai cum este El prezentat în legătură cu Mesia, în Isaia 11:2 , unii îl văd aici ca un Duh de înţelepciune, putere şi lumină. Este Duhul în desăvârşirea Lui felurită, la lucru în toate privinţele, pentru ca să fie în stare să execute voia lui Dumnezeu în lume. „înaintea scaunului Său de domnie” este scris, pentru că tot subiectul Apocalipsei este cârmuirea lui Dumnezeu.

În capitolul 4 găsim descris scaunul de domnie al lui Dumnezeu, în ceruri. Dacă îl comparăm, vedem că el are forma templului: sfeşnicele, marea, făpturile vii. Şi apoi citim: „Şapte făclii de foc, care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu”.

Focul în Scriptură este un semn bine cunoscut al căutării sfinţeniei lui Dumnezeu. Este Duhul Sfânt în toată desăvârşirea Lui, ca lumină şi ca foc, care mistuie răul, întocmai cum Se prezintă El însuşi în Isaia 4:4 , ca „Duh de judecată şi duh de ardere”. Aici El este în templu. Expresia arată perfecţiunile care aparţin de atributele lui Dumnezeu, care caracterizează acţiunile Sale în lume.

În capitolul 5 Îl vedem pe Domnul Isus ca Miel. Numele „Miel” este în legătură cu gândul răscumpărării (Ioan 1:29 ). „înjunghiat”, ne vorbeşte despre lepădarea Lui din partea lumii. Dar aici El are şapte coarne. Cea de a doua fiară din Apocalipsa 13 are numai două coarne, iar cea dintâi fiară are zece. Dar Isus, care a fost lepădat de lume, are toată puterea. „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ” (Matei 28:18 ).

Apoi, El are „şapte ochi, care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu, trimise pe tot pământul”. Acesta este un simbol al cunoaşterii şi al înţelegerii desăvârşite, a plinătăţii Duhului, dar aici având în vedere pământul şi cârmuirea lui.

Dumnezeu este pe scaunul de domnie, Duhul este înaintea scaunului de domnie, iar Isus este în legătură cu pământul – aşa ne prezintă lucrurile Apocalipsa. Potrivit cu aceste lucruri, Duhul Sfânt este văzut într-un caracter pământesc şi judecătoresc, răspunzând punctelor de vedere ale Vechiului Testament, dar caracterizate prin descoperirea finală şi deplină a lui Dumnezeu.

În timpul acesta, poziţia credincioşilor care trăiesc în perioada descrisă în cartea aceasta este mult deosebită de a noastră. Desigur, şi atunci tot Duhul Sfânt va lucra întoarcerea la Dumnezeu şi naşterea din nou în păcătoşii pierduţi, întocmai cum El a făcut de la cădere până acum. Dar, aşa cum vine El acum să locuiască în fiecare care a crezut în evanghelia deplină şi să-l facă una cu Domnul slăvit în ceruri, să-l facă părtaş la toată slava Lui şi să devină în el un izvor care să ţâşnească în viaţa veşnică, El nu va mai face la fel după aceea. El nu va mai locui pe pământ. Şi credincioşii din acele zile nu vor fi aşezaţi în locurile cereşti, în Hristos (Efeseni 2:6 ), aşa cum suntem noi. Nici nu vor avea nădejdea de a fi „răpiţi... ca să întâmpine pe Domnul în văzduh”, ca să fie pentru totdeauna cu Domnul (1. Tesaloniceni 4:17 ).

Aşa cum ne învaţă Apocalipsa 6:9-11 , credincioşii de atunci vor cere răzbunare asupra vrăjmaşilor lor, dar vor trebui să mai aibă răbdare. Venirea Fiului Omului pe pământ, binecuvântările împărăţiei de o mie de ani – acestea sunt nădejdile lor. Mărturia lui Isus e duhul prorociei – mărturia că El Se va răzbuna pe vrăjmaşii Săi şi va lua puterea asupra acestui pământ.

Cât de deosebită de partea pe care o avem noi! Când prorocia e terminată, în capitolul 22, vedem pe Duhul făcându-se una cu Mireasa, Adunarea. Şi în ce privinţă e una? În chemarea „Vino, Doamne Isuse!” şi în invitarea celor însetaţi să vină şi să ia apa vieţii, fără plată.

Duhul Sfânt Se face una cu Adunarea în chemarea Domnului Isus. Aşa cum robul din Geneza 24 nu voia să fie reţinut, ci se grăbea să ducă pe Rebeca la Isaac, tot aşa face şi Duhul. El doreşte de asemenea clipa când va părăsi pământul acesta, ca să prezinte roadă lucrării Sale pe pământ, Mireasa Mielului. Şi în acelaşi timp El îşi uneşte glasul cu fiecare credincios care, în ascultare de Isus, invită pe păcătoşii pierduţi să primească mântuirea.

„Şi Duhul şi Mireasa zic: «Vino!». Şi cine aude să spună: «Vino!». Celui ce îi este sete, să vină; cine vrea, să ia apa vieţii fără plată!”

sursa: https://comori.org/