"Lucrarile de baza ale Duhului Sfant (1)"

Categorie: Duhul Sfant

POCĂINŢA (Romani 10:17)

Unii autori susţin că prima lucrare a Duhului Sfânt în viaţa unui credincios este pocăinţa, urmată de naşterea din nou, sfinţirea şi botezul cu Duhul Sfânt. Trebuie precizat însă că nu există o bază biblică pentru afirmaţia că pocăinţa este lucrarea Duhului Sfânt. Dimpotrivă, există puternice argumente biblice prin care se poate susţine că pocăinţa este responsabilitatea exclusivă a omului. Singura activitate soteriologică a Duhului înainte de naşterea din nou este dovedirea vinovăţiei lumii, respectiv, a omului. Isus le spune ucenicilor că, atunci când va veni Paracletul, „El va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata (Ioan 16:8). Verbul folosit aici de apostolul Ioan (elegchein) poate fi tradus atât prin „a dovedi pe cineva vinovat” cât şi „a convinge pe cineva de vinovăţie „. Aşadar, grupul de cuvinte „va dovedi lumea vinovată …” din traducerea Cornilescu, deşi corect tradus, poate fi înlocuit pentru nuanţare cu „va convinge lumea că este vinovată …” Pocăinţa nu este menţionată în acest text, iar în restul Noului Testament unde este menţionată ea este ori poruncită (Mat. 3:2,11; 4:17; Marcu 1:15; Fapte 2:38; 3:19; 8:22; 17:30; 26:20; Rom. 2:4; cf. Luca 24:47; Fapte 20:21), ori prezentată ca o responsabilitate a omului (Mat. 11:20; 21:32; Marcu 6:12; Lc 5:32; 13:3, 5; 15:7; 16:30; 2 Pet. 3:9; cf. Tit 2:11,12).

Există doar trei pasaje biblice unde găsim într-adevăr afirmaţia că Dumnezeu dă pocăinţa lui Israel (Fapte 5:31), Neamurilor (Fapte 11:18) şi celor potrivnici (2 Tim. 2:25). Dar printre multele sensuri ale verbului „a da” (didâmi), folosit în aceste pasaje, este şi acela de „a permite”, „a lăsa”, „a da posibilitatea”. Având în vedere faptul că, în propovăduirea lor, apostolii au fost atât de categorici arătând că pocăinţa este responsabilitatea omului, poruncind chiar pocăinţa prin autoritatea pe care au avut-o de la Duhul Sfânt, nu putem înţelege verbul „a da” în aceste versete decât cu sensul de „a permite”, „a da posibilitatea”. Aşadar, în aceste pasaje, Luca şi Pavel nu spun altceva decât că Dumnezeu dă lui Israel, Neamurilor şi celor potrivnici posibilitatea să se pocăiască.

Dumnezeu nu dă nimănui pocăinţa în sensul că îl forţează pe om să se pocăiască. Pocăinţa, repetăm, este responsabilitatea exclusivă a omului. Ceea ce face Duhul Sfânt este ca, într-o etapă premergătoare pocăinţei, să-i arate omului starea sa de păcat şi, astfel, să-1 ajute să realizeze nevoia de pocăinţă. Dacă am susţine că Duhul îi dă unuia pocăinţa, în sensul de a o stârni, atunci am transfera responsabilitatea pocăinţei de pe om pe Duhul Sfânt şi am fi obligaţi să acceptăm doctrina predestinării. în actul mântuirii, Dumnezeu şi omul acţionează alternativ, fiecare în baza acţiunii precedente întreprinse de celălalt. Iniţiativa o are, însă, Dumnezeu şi, de aceea, toate acţiunile care conduc la mântuire, atât acţiunile omului cât şi cele ale lui Dumnezeu, sunt expresii ale harului lui Dumnezeu.

sursa: https://la1ceai.wordpress.com/