14. Ca să nu faceţi ceea ce aţi dori H. L. Heijkoop

Categorie: Duhul Sfant
 

Galateni 5:17

În capitolele precedente am văzut că Duhul Sfânt este o Persoană divină – este Dumnezeu Duhul Sfânt. Am văzut că El însuşi Se ocupă cu păcătoşii pierduţi, aducându-i la Dumnezeu şi că El pune în cei aduşi la El o viaţă nouă, o viaţă de înviere, care este una cu Domnul care a înviat dintre cei morţi şi acum este în cer. Am văzut că Duhul vine să locuiască în cel născut din nou, care a crezut în lucrarea desăvârşită a răscumpărării Domnului Isus; şi că Duhul este puterea care îl aduce în părtăşie cu Tatăl şi cu Fiul şi El îl asociază totodată cu un Domn care este lepădat de lume şi a Cărui mărturie credinciosul trebuie să fie. Am văzut că El este Mângâietorul şi că prin El am primit eliberarea de sub puterea păcatului şi că suntem unşi şi pecetluiţi de El. Da, am văzut că toate binecuvântările şi privilegiile noastre sunt în legătură cu El şi că toată poziţia noastră este caracterizată de locuirea Lui în noi. Noi suntem „în Duhul”.

Ce influenţă au toate aceste lucruri asupra vieţii noastre practice? Cu siguranţă, este imposibil ca Dumnezeu Duhul Sfânt să locuiască în noi şi lucrul acesta să nu aibă influenţă asupra vieţii noastre de toate zilele. În Galateni 5 , Efeseni 4:30 şi alte locuri se vorbeşte despre lucrul acesta.

Galateni 5 ne spune despre libertatea celui credincios. Am văzut în Romani 8 că cel credincios este eliberat de legea păcatului şi a morţii şi îl vedem pe cel eliberat şi aici în Galateni 5 . În versetul 1 se spune: „Hristos ne-a eliberat, ca să fim liberi. Rămâneţi deci tari şi nu vă supuneţi iarăşi sub jugul robiei” (Galateni 5:13 ). Şi Galateni 5:13 spune: „Fraţilor, aţi fost chemaţi la libertate. Numai nu faceţi din libertate o pricină ca să trăiţi pentru carne”. Astfel, în capitolul acesta libertatea este văzută sub două aspecte: în cea dintâi parte, ca o problemă a îndreptăţirii şi în cea de a doua parte, ca cea care ne aduce – şi ne asociază – într-o sfinţenie practică.

În cea dintâi parte a capitolului, libertatea este tratată în legătură cu legea. Galatenii au cunoscut răscumpărarea care este în Hristos Isus şi au avut parte de ea. Şi acum, unii vroiau să-i pună sub jugul legii. Dar apostolul le spune că atunci ei ar fi lipsiţi de orice binecuvântare care este în Hristos, oricare ar fi pricina pentru care ei s-ar aşeza sub lege. Chiar dacă cineva ar face lucrul acesta „ca mulţumire”, aşa cum se spune deseori, rezultatul este acelaşi. Legea are a face numai cu omul natural, care nu-i împlineşte cerinţele şi care deci vine la judecată. Deşi ea este sfântă şi dreaptă, ea nu are totuşi puterea să îndrepte sau să împace. În niciun fel ea nu poate îmbunătăţi firea cea păcătoasă şi ea niciodată nu este regula de viaţă a firii celei noi. Omul cel vechi în cel credincios (care a murit în Hristos) nu este supus ei, iar omul cel nou nu are nevoie de ea. Creaţia cea nouă are cu totul alt obiect şi o altă putere lucrează în ea, ca să dea roade care sunt bune şi plăcute înaintea lui Dumnezeu. Hristos este obiectul ei, Hristos realizat în puterea Duhului Sfânt. Aceasta este adevărata libertate.

Dar libertatea este tratată şi în alt fel. Creştinul care a fost făcut liber nu mai este în firea păcătoasă, aşa cum am văzut în Romani 8:9 , dar firea păcătoasă este încă în el. Şi firea aceasta păcătoasă are pofte – pofte care arată ce este în firea păcătoasă: numai rău, plină de păcate şi vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu. Galateni 5:19-21 ne dă o descriere înspăimântătoare a acestor pofte. Dacă împlinesc poftele acestea, atunci eu nu mai sunt liber, ci devin din nou un sclav al păcatului. Ce trebuie să fac acum? Firea păcătoasă este în mine şi aşteaptă să mă facă să-i împlinesc poftele. Trebuie să lupt împotriva acestei firi păcătoase? Romani 7 ne-a învăţat că atunci în mod sigur voi suferi înfrângere, căci nu am putere să biruiesc firea păcătoasă, nici chiar să fac legea ca regulă a vieţii mele.

Apostolul dă răspunsul: „Umblaţi prin Duhul şi nu veţi împlini pofta firii păcătoase”. Noi, în care locuieşte Duhul Sfânt, suntem în Duhul, putem umbla în Duhul în viaţa noastră cea de toate zilele. Dacă eu nu am putere să biruiesc firea păcătoasă, Duhul Sfânt desigur are această putere. Şi dacă firea păcătoasă pofteşte împotriva Duhului – încercând în felul acesta să ne ţină pe loc când dorim să ne purtăm potrivit Duhului – Duhul Sfânt stă împotriva firii păcătoase şi o biruie. Şi El face lucrul acesta, pentru ca noi să nu facem ce am dori, ci numai ce este potrivit voii lui Dumnezeu, în aşa fel încât, în măsura noastră, să se poată găsi în noi ceea ce putea spune Domnul Isus: „Eu fac totdeauna ce Îi este plăcut”.

Se găseşte atitudinea aceasta în noi? Răspunsul nu are de ce să fie îndoielnic. Putem şti foarte bine dacă faptele firii păcătoase – sau roadă Duhului se găsesc în viaţa noastră. Ele sunt atât de deosebite între ele, încât le putem recunoaşte de îndată.

Desigur, nimeni n-a pus vreodată la îndoială că desfrânarea, necurăţia, patima, idolatria etc. sunt fapte ale firii păcătoase. Dar am ajuns să înţelegem de asemenea că vrăjmăşiile, certurile, neînţelegerile, curentele de opinii şi geloziile sunt fapte ale firii păcătoase? Şi am înţeles că, chiar dacă viaţa noastră ar fi ireproşabilă, mersul nostru ar putea fi totuşi potrivit firii păcătoase? Citiţi Filipeni 3 . Să nu ne înşelăm! Este o caracteristică sigură care ne poate spune dacă ce facem este prin Duhul sau prin firea păcătoasă. Duhul caută numai slava Domnului Isus şi niciodată slava noastră. Şi El nu face ceva care ar fi alături de ce este în Biblie. Tot ce facem noi ca să primim cinste este de la firea păcătoasă. Să ne judecăm pe noi înşine!

Efeseni 4:17-32 vorbeşte despre viaţa noastră zilnică. Şi apoi, în versetul 30 spune: „Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu”. Dumnezeu Duhul Sfânt locuieşte în noi. 1. Corinteni 6:19 spune lucrul acesta atât de clar: „Nu ştiţi că trupul vostru este templul Duhului Sfânt, care este în voi”. Şi nu trebuie El atunci să aibă conducerea vieţii noastre? Nu Îl vei întreba atunci pe Dumnezeu ce trebuie să faci, pentru ca El să te folosească?

Dacă noi facem voia noastră, nu va fi El atunci întristat? Folosim noi trupul nostru, acest trup care este templul Său, în aşa fel încât El să nu fie întristat? Sau uneori îl foloseşti cu totul altfel, poate când eşti în locuri izolate, singur? Dacă te duci undeva departe, îţi aminteşti că Duhul Sfânt locuieşte în tine? Poţi tu să iei pe Duhul Sfânt oriunde obişnuieşti să mergi? Este tot ce vezi şi auzi potrivit cu sfinţenia Lui? Poate El să vadă şi să audă tot ce spui tu sau ce faci tu, fără să fie întristat? Să ne punem cu toată seriozitatea astfel de întrebări.

sursa: https://comori.org/