"Cauze ale deprecierii naturii Duhului Sfânt în mișcarea antitrinitariană" - Doctrina biblica

Categoria: Doctrine crestine

În lumea creștină există trei mari concepții cu privire la natura și personalitatea Dumnezeirii:

1) Unitarianismul – Susține că Dumnezeirea este alcătuită dintr-o singură Persoană: Dumnezeu Tatăl, singurul Dumnezeu adevărat. Pentru unitarieni, Iisus Christos este cel mai mare profet și cel mai iubit Fiu al lui Dumnezeu, însă El este doar un om, în timp ce Duhul Sfânt este înțeles ca fiind puterea lui Dumnezeu care lucrează în Univers.

2) Binitarianismul – Susține că Dumnezeirea este alcătuită din două Persoane divine: Tatăl și Fiul, acționând într-o perfectă armonie. Duhul Sfânt este înțeles că fiind o esență divină lipsită de personalitate, care emana fie de la Tatăl, fie de la Fiul.

3) Trinitarianismul – Susține că Dumnezeirea este alcătuită din trei Persoane divine distincte, coegale, coeterne și având aceeași natură: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Cele trei Persoane reprezintă un singur Dumnezeu și acționează într-o armonie desăvârșită, având același caracter și aceleași planuri.

Este lesne de observat că atât în crezul unitarian, cât și în cel binitarian, natura Duhului Sfânt este depreciată, El fiind considerat doar o emanație, o energie divină, nu o Persoană divină egală în natură și autoritate cu Tatăl și Fiul.

Pentru orice cititor al Bibliei, dumnezeirea Tatălui este de la sine înțeleasă și clar afirmată atât în Vechiul, cât și în Noul Testament. De asemenea, și dumnezeirea Fiului este afirmată și susținută de Cuvântul lui Dumnezeu. Însă când ne referim la Duhul Sfânt, dumnezeirea și personalitatea Sa nu sunt la fel de evident susținute de revelația divină. Acestea sunt deduse din unele afirmații indirecte ale Scripturii.

Satana a profitat de această realitate și i-a determinat pe unii creștini să nege dumnezeirea și personalitatea deplină a Duhului Sfânt. Aceștia argumentează că dacă Duhul Sfânt ar fi o Persoană divină de aceeași natură cu Tatăl și Fiul, Scripturile ar fi afirmat clar acest lucru. Există însă niște cauze care explică această poziție a unei părți a creștinătății, cu tendința de a deprecia natura divină a Duhului Sfânt.

O primă cauză o reprezintă faptul că în Biblie există mai puține informații, mai puțină revelație explicită cu privire la Duhul Sfânt în comparație cu revelația pe care o avem despre Tatăl și Fiul. Acesta este o realitate obiectivă și de necontestat. Dacă am face o statistică a textelor biblice care vorbesc despre Tatăl și Fiul în comparație cu cele care vorbesc despre Duhul Sfânt, balanța ar înclina în mod evident spre primele două Persoane divine.

O altă cauză a deprecierii naturii Duhului Sfânt în concepția unor creștini o reprezintă lipsa unei prezentări clare și sistematice în Cuvântul lui Dumnezeu despre natura Sa. Despre Dumnezeu Tatăl și Dumnezeu Fiul avem nenumărate descrieri ale atributelor Lor divine, însă despre Duhul Sfânt avem doar cele revelate de Însuși Iisus Christos în predica rostită înainte de patimile și jertfa Să (vezi Ioan cap. 14‑16). Dar chiar și în acest discurs de rămas bun al Mântuitorului găsim puține informații despre natura Duhului Sfânt, El concentrându-se asupra lucrării Lui.

O altă cauză pentru care unor creștini le este dificil (dacă nu chiar imposibil) să accepte ideea că Duhul Sfânt este o Persoană divină de aceeași natură cu Tatăl și Fiul este faptul că El nu apare descris pe paginile Bibliei ca o Persoană vizibilă și reală. Scriptura este plină de imagini vizibile ale personalității Fiului lui Dumnezeu; există și imagini „în oglindă” ale personalității Tatălui (vezi scena judecății din Daniel 7,13.14 sau scenele descrise în Apocalipsa 5).

Însă imagini care să ne prezinte vizibil personalitatea Duhului Sfânt nu se întâlnesc în Biblie. La aceste considerente mai putem adăuga faptul că vorbitorii de limba engleză, timp de generații, nu au avut la îndemână alte traduceri ale Bibliei decât versiunea King James, în care Duhul Sfânt este prezentat prin expresia „The Holy Ghost”. „Ghost” înseamnă „duh” sau „fantomă”, ceea ce i-a determinat pe mulți creștini să aibă dificultăți în a crede în personalitatea Duhului Sfânt.

Un alt motiv al deprecierii naturii Duhului Sfânt în concepția unor oameni este existența unei ierarhizări a rolurilor și funcțiilor care se observă în interiorul Dumnezeirii. Unii creștini Îl percep pe Tatăl ca fiind în vârful ierarhiei, pe Fiul că ocupând o poziție secundară, iar pe Duhul Sfânt ca ocupând o treaptă inferioară. Această concepție este un gen de arianism subconștient.

În discursul de rămas bun al lui Iisus din seara de Paște, El afirma: „Și Eu voi ruga pe Tatăl și El vă va da un alt Mângâietor care să rămână cu voi în veac, și anume Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi…” (Ioan 14,16.17 p.p; vezi și Ioan 15,26; 16,13‑15).

Această promisiune a Mântuitorului pare să ne vorbească despre un rol subordonat al Duhului Sfânt față de Tatăl și Fiul. Deși alte părți ale Scripturii ne prezintă dovezi că Duhul Sfânt Își exercită propria Sa voință (vezi 1 Corinteni 12,11; Evrei 2,4; Ioan 3,8), în cuvintele de rămas bun rostite de Domnul Christos Duhul Sfânt pare să aibă o poziție de subordonare față de Tatăl și Fiul. Fiul cere de la Tatăl trimiterea Mângâietorului, Tatăl Îl oferă, iar Duhul Sfânt Se supune.

Însă în predica Sa din noaptea de Paște Iisus le-a vorbit ucenicilor despre rolul, funcția și lucrarea specială pe care o avea de făcut Duhul Sfânt și nu despre statutul, rangul și natura Sa divină. Dacă nu înțelegem acest lucru, aceste declarații ale Domnului Christos ne pot duce pe panta greșită a unui arianism subconștient, în care Tatăl și Fiul sunt priviți a fi pe un plan superior, în timp ce Duhul Sfânt ar ocupa un plan inferior în Dumnezeire.

O altă cauză pentru care natura Duhului Sfânt este depreciată în concepția unei părți a creștinătății o reprezintă excesele care pot fi observate în mișcarea charismatică. Dorind să se pună la adăpost de aceste excese și manifestări ieșite din comun, puse pe seama manifestării Duhului Sfânt, unii creștini au căzut în cealaltă extremă, evitând să creadă și să se roage pentru umplerea cu Duhul Sfânt.

Persoana Duhului Sfânt este cea mai tainică dintre Persoanele Dumnezeirii. Natura Lui este o taină pe care mintea și rațiunea umană nu o pot pătrunde. Autoarea americana Ellen White declară despre acest lucru următoarele:

„Natura Duhului Sfânt este o taină. Oamenii nu pot să o explice, fiindcă Domnul nu le-a descoperit-o. Oamenii, având păreri fanteziste, pot grupa laolaltă anumite pasaje din Scriptură și din ele să clădească o susținere omenească; dar primirea acestor vederi nu va întări biserica. Cu privire la asemenea taine, care sunt prea adânci pentru priceperea omenească, tăcerea este de aur” (Ellen G. White, „Faptele apostolilor”, cap. „Darul Duhului”, 52.1).

Pentru omul păcătos nu este important să știe ce este Duhul Sfânt, ci cine este El. Dar mai ales este important să cunoască lucrarea pe care El o face în vederea mântuirii omului. Iar lucrarea pe care o face Duhul Sfânt și despre care ne-a vorbit pe larg Însuși Mântuitorul (vezi Ioan cap.14‑16) dovedește din plin că El nu este o simplă forță, putere sau emanație impersonală, ci o Persoană care are plinătatea Dumnezeirii.

Duhul Sfânt Se identifică atât de mult cu lucrarea de mijlocire a Fiului lui Dumnezeu încât devine reprezentantul Acestuia pe pământ. Iisus Christos este primul Mângâietor, iar Duhul Sfânt este al doilea Mângâietor, de aceeași valoare, natură și putere cu primul. „Allos parakletos” (grec. ) înseamnă „un alt Mângâietor, un alt Apărător, un alt Avocat, un alt Ajutor”. Altul, dar de aceeași natură și putere cu primul. Și aceasta spre mângâierea și mântuirea noastră.

sursa: https://www.loribalogh.ro/