În ce mod ne trezește Hristos la realitate?

    Oamenii ne văd ca fiind niște impostori, dar în ciuda acestui fapt, noi suntem reali. Suntem practic necunoscuți în Imperiul Roman, niște necunoscuți! Totuși, în ciuda acestui fapt, suntem foarte bine cunoscuți de singura Persoană din Univers care contează! Noi murim, iar trupurile noastre sunt pierdute, dar în ciuda acestui fapt, viața noastră veșnică în Hristos este nevătămată! Suntem pedepsiți și totuși, în ciuda acestui fapt, Dumnezeu nu a găsit încă cu cale să ne ducă Acasă. Suntem întristați din cauza păcatului, a mizeriei și a durerii din această lume și din noi înșine. Totuși, bucuria noastră este neclintită și constantă. Suntem săraci și deținem foarte puțină bogăție în această lume, dar în ciuda acestui fapt, suntem foarte bogați datorită singurei comori din Univers care contează! Suntem un nimic în comparație cu iubitorii acestei lumi și nu avem nimic. Totuși, suntem moștenitori cu Hristos la bunurile Tatălui, ceea ce înseamnă că noi deținem totul!

    Acesta este modul în care funcționează aceste lucruri, corect? Sunteți de aceași părere? În ciuda acestor lucruri, lucrurile care contează rămân în picioare, ceea ce ne arată că accentul se pune pe partea a doua a perechilor de mai sus, inclusiv și „ca nişte întristaţi şi totdeauna suntem veseli”. Bucuria prezentă în viața de creștin lucrul rezistent, lucrul durabil, lucrul stabil, iar durerea nu este principalul lucru! Este doar lucrul real.

    Unul dintre cele mai extraordinare lucruri despre convertirea la creștinism, este faptul că acest lucru te trezește către și mai multă suferință. Vii la Hristos și nu ești naiv, ci pur și simplu te trezești dintr-o dată în durere. Desigur că există suferință și pentru cei necredincioși, dar ei nu realizează cât de mare este aceasta, cât de oribilă este, sau cât de mult poate să dureze această durere. A fi creștin înseamnă să fii treaz în fața cancerului, a defectelor din naștere, a dizabilităților mentale profunde, a divorțului, a abuzului asupra copiilor, inclusiv avortul, terorismul, cutremurele, tsunamiile, ostilitățile rasiale, prejudecățile, crimele făcute cu sânge rece, traficul sexual, sărăcia, foametea și o mie de frustrări zilnice care fac ca viața să fie foarte grea. Fiecare creștin devine din ce în ce mai mult sensibilizat de aceste lucruri. 

    Evanghelia aduce viață, nu-i așa? Iar lucrurile vii sunt trezite, alertate și palpabile de către alte lucruri. Ceea ce înseamnă că îți pot ura: „bine ai venit la Hristos și la o mai mare durere!” Eu am răbdare puțină când vine vorba de organizațiile care-L vând pe Isus cu promisiunea că El îți va face viața mai ușoară. El nu face acest lucru. Îți promit! El face ca viața să devină reală. El face ca viața să fie veșnică! Hristos face ca bucuria din această viață să fie de neclintit, dar în același fel ți se măresc și suferințele. Vino la Hristos ca să înveți cum să plângi! Lumea nu știe cum să plângă pentru cei pierduți, pentru că însăși lumea e pierdută. Ei nici măcar nu cred acest lucru. Ei nu cred în iad. Ei nu reușesc să vadă până în adâncul suferinței unei alte persoane. Ei văd durerea, o și simt. Dar ei nu văd sfârșitul acestei dureri. Creștinii sunt cei mai triști oameni de pe planetă – și cei mai fericiți!

    Simți tu acest lucru? Eu am extras aceste lucruri din 2 Corinteni 6:10: „ca nişte întristaţi şi totdeauna suntem veseli”. Nu secvențial, ci simultan. Ați auzit?! Întristați și totuși, ocolind suferința, bucuroși. Nu există așa ceva în lumea care încă nu e mântuită, așa-i? Dacă te gândești că trebuie să scapi de toată tristețea, de toată suferința și de toată destrămarea din viața ta, ca mai apoi să fii fericit, nu vei avea nicio fericire! Nu vei reuși niciodată să scapi de toată suferința și destrămarea din viața ta. Cu cât iubești mai mult, cu atât doare mai mult.

    Cât de mult îmi place această propoziție! O iubesc! Nu-mi doresc să fiu trist. Sincer să fiu, urăsc suferința. O urăsc! Nu vreau să plâng. Nu-mi place să plâng. Dar nu pot controla momentul în care telefonul sună, iar doctorul raportează că copilul în vârstă de nouă ani a unui misionar a căzut în ziua de Crăciun, s-a lovit la cap, iar mai apoi a murit. Noi îi cunoaștem pe acei oameni. Deci Evanghelia dă viață, iar prin această viață vine și trezirea la realitate, iar realitatea este foarte tristă în această lume care nu este încă salvată.