text Dezbateri

Cine a creat Creatorul? (Argumentul principal al lui Dawkins)

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: John Lennox

    Unul din principalele argumente ale cărții „Dumnezeu: o amăgire” a lui Dawkins este argumentul școlarului. Dacă noi credem într-un Creator, trebuie să ne întrebăm cine a creat Creatorul.

    Acum, primul lucru pe care aș vrea să îl spun este acesta: dacă pui întrebarea „Cine l-a creat pe Dumnezeu?” te gândești la dumnezeii creați. Lumea antică știa totul despre dumnezeii creați, cei pe care noi îi numim idoli. Oamenii în ziua de azi nu mai cred în ei. Deci, dacă Richard Dawkins crede că dărâmă credința în dumnezeii creați, atunci bravo lui. Dar ar fi putut scrie o carte mult mai scurtă pentru că milioane dintre noi nu avem nevoie de multă convingere pentru a înțelege că dumnezeii creați sunt o amăgire. Deci acesta ar fi primul punct și eu cred că este unul serios. Dacă el crede că Dumnezeu presupune că trebuie să fim capabili să spunem cine L-a creat, atunci greșește în critica lui.

    Poți pune această întrebare doar dintr-o altă perspectivă. Dacă nu poți concepe un Dumnezeu etern – și creștinătatea nu crede într-un Dumnezeu creat, ci într-Unul care este etern și este Creatorul a tuturor celorlalte lucruri. Cu alte cuvinte, Dumnezeu nu este creat. Deci, ceea ce eu pretind este să folosim limbaj matematic, categoria lucrurilor necreate nu este goală. Acum, se poate ca Richard Dawkins să aibă dificultăți cu noțiunea „necreat”, atlfel – și mi-ar plăcea să știu răspunsul la aceasta – crede că materia și energia au existat dintotdeauna? Pentru că dacă da, așa cum mulți o fac, atunci și ei cred în ceva etern. Deci problema se pune astfel, ei cred în ceva etern, dar nu cred într-o persoană eternă, un Dumnezeu etern. Dar unde e dificultatea logică? Să admiți că există ceva etern și apoi să spui că există și o Persoană eternă? Pe de altă parte, ei cred că materia și energia sunt finite, atunci îi putem întreba propria lor întrebare: „Cine le-a creat? Și cine a creat pe cine le-a creat?” și așa mai departe. Dacă poți vedea că totuși trebuie să se oprească undeva, ai o regresie infinită.

    Desigur, doctrina creștină susține că Dumnezeu a existat în mod continuu, deci prin definiție, țepușul creației se oprește aici. Deci, cred că ei ne dau un bonus prin a pune întrebarea aceasta cu privire la dumnezeii creați – care sunt o amăgire.

Cele mai recente resurse scrise - Dumnezeu

"A afirmat Iisus ca va reveni in primul secol?" - Adevar biblic
Categoria: Adevaruri biblice Poate ca intrebarea aceasta pare nepotrivita si nejustificata pentru unii cititori ai Bibliei. Insa in predica Mantuitorului din Matei 24, rostita cu putin timp inain... Citeste mai mult >>
"De ce le-a fost poruncit israelitilor sa-i ucida pe toti canaanitii?" -Adevar biblic
Categoria: Adevaruri biblice   Eliberarea poporului evreu din robia egipteana si cucerirea Canaanului au fost marcate de numeroase minuni ale interventiei lui Dumnezeu, care au ramas in isto... Citeste mai mult >>
"A impietrit Dumnezeu inima lui faraon?" - Adevar biblic
Categoria: Adevaruri biblice   Pasajul biblic care relateaza despre evenimentele dramatice petrecute in timpul Exodului ii tulbura pe unii crestini. Motivul este o afirmatie pe care o face I... Citeste mai mult >>
"A fost cunoscut Dumnezeu sub Numele de Yahweh de catre patriarhi?" - Adevar biblic
Categoria: Adevaruri biblice Este neindoios faptul ca patriarhii, incepand cu Adam si pana la fiii lui Iacov, L-au cunoscut pe Dumnezeul cel adevarat, Creatorul cerului si al pamantului. Este, de... Citeste mai mult >>
"Este mania o trasatura a lui Dumnezeu?" - Adevar biblic
Categoria: Adevaruri biblice   Biblia vorbeste in multe din pasajele sale despre mania lui Dumnezeu. Citind superficial Scriptura, unii au ajuns la concluzia ca despre mania lui Dumnezeu se... Citeste mai mult >>
"Arhanghelul Mihail este un inger sau o Persoana divina?" - Adevar biblic
Categoria: Adevaruri biblice „In vremea aceea se va scula marele voievod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului tau; caci aceasta va fi o vreme de stramtorare cum n-a mai fost de cand sunt neamur... Citeste mai mult >>
"Lui Dumnezeu Ii pare rau si se razgandeste?" - Adevar biblic
Categoria: Adevaruri biblice In Biblie exista o multime de texte in care Dumnezeu , asemenea oamenilor, pare ca Se caieste de anumite lucruri, Ii pare rau, Se razgandeste si Isi schimba deciziile... Citeste mai mult >>
"Este Dumnezeu autorul raului ?" - Adevar biblic
Categoria: Adevaruri biblice Exista in Biblie cateva texte care, in aparenta, Il prezinta pe Dumnezeu ca fiind autorul raului. Iata cateva dintre ele:“Dar Iov i-a raspuns: “Vorbesti ca o femeie n... Citeste mai mult >>
"Vorbeste Psalmul 82 de politeism ?" - Adevar biblic
Categoria: Adevaruri biblice “Dumnezeu sta in adunarea lui Dumnezeu; El judeca in mijlocul dumnezeilor.” ( vers. 1 ) Alaturi de celelalte doua religii abraamice: mozaismul si islamul, cresti... Citeste mai mult >>
De ce regretă și de ce Îi pare rău lui Dumnezeu în unele texte din Biblie?
    Acesta este un subiect larg și foarte important. Prin anii ’95 am fost amestecat în dispute referitoare la așa zisul teism deschis, care susține faptul că Dumnezeu este... Citeste mai mult >>