"Este mania o trasatura a lui Dumnezeu?" - Adevar biblic

Categoria: Adevaruri biblice

  Biblia vorbeste in multe din pasajele sale despre mania lui Dumnezeu. Citind superficial Scriptura, unii au ajuns la concluzia ca despre mania lui Dumnezeu se aminteste doar in Vechiul Testament, in timp ce in Noul Testament predomina dragostea, indurarea, iertarea si harul Tatalui ceresc.

S-a ajuns pana acolo incat unii comentatori si autori de lucrari stiintifice sa afirme ca Biblia ne prezinta doi dumnezei: unul al Vechiului Testament: rece, aspru, distant, manios si sangeros, iar altul al Noului Testament: bun, iertator, iubitor, ingaduitor si plin de har.

Will Durant, autorul unei lucrari istorice monumentale, intitulata „Civilizatii istorisite”, afirma despre Yahweh, Cel pe care Il considera Dumnezeul evreilor si al Vechiului Testament, ca era „un zeu intunecat, razboinic, inversunat, cu slabiciuni care-L fac aproape simpatic”, „un zeu al ostirilor, expansionist si imperialist”. ( 1 )

Fatza de o astfel de imagine distorsionata a lui Dumnezeu, nu este de mirare ca multi oameni prefera sa se indrepte spre Noul Testament, unde gasesc un Tata iubitor, generos, ingaduitor si iertator, neglijand revelatia Scripturilor vechi-testamentare.

O prima observatie care trebuie facuta in legatura cu raportul biblic este aceea ca nu doar Vechiul Testament vorbeste despre mania lui Dumnezeu, ci si Noul Testament. Mai mult decat atat, in cartile Noului Testament exista pasaje care vorbesc mai explicit despre ceea ce noi numim „manie divina” decat in cartile Vechiului Testament.

Scriindu-le credinciosilor evrei, apostolul Pavel le atrage atentia ca dincolo de harul mantuitor al lui Dumnezeu, dincolo de iertare, dragoste, bunatate si ingaduinta exista si manie: „Caci stim Cine este Cel ce a zis: „A Mea este razbunarea, Eu voi rasplati !”  Apoi, apostolul adauga plin de infricosare: „Grozav lucru este sa cazi in mainile Dumnezeului Celui viu” ( Evrei 10, 30.31 )

De asemenea, credinciosilor din Roma, Pavel le scrie: „Mania lui Dumnezeu se descopera din cer impotriva oricarei necinstiri a lui Dumnezeu si impotriva oricarei nelegiuiri a oamenilor care inabusa adevarul in nelegiuirea lor” ( Romani 1,18 ).

In aceeasi ordine de idei, ultima carte a Bibliei, Apocalipsa, ne prezinta scene ale revarsarii maniei lui Dumnezeu asupra celor nelegiuiti in cuvinte ce greu pot fi regasite in Vechiul Testament. Solia celui de-al treilea inger din Apocalipsa 14 contine cuvinte si expresii infricosatoare, care zugravesc mania aprinsa a lui Dumnezeu impotriva celor ce se vor inchina fiarei si icoanei ei in timpul ultimului test al credinciosiei oamenilor:

„Daca se inchina cineva fiarei si icoanei ei si primeste semnul ei pe frunte sau pe mana, va bea si el din vinul maniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat in paharul maniei Lui; va fi chinuit in foc si pucioasa inaintea sfintilor ingeri si inaintea Mielului” ( Apocalipsa 14, 9.10 )

De asemenea, cele sapte plagi, care se vor revarsa peste cei nelegiuiti dupa ce harul lui Dumnezeu  va fi inchis, vor fi si ele manifestari ale maniei lui Dumnezeu ( Apocalipsa 15, 1; 16,1 ).

Asadar, ideea ca in Vechiul Testament este zugravit un Dumnezeu manios si gata sa pedepseasca, in timp ce in Noul Testament intalnim un alt Dumnezeu, plin de har si bunatate, este doar o prejudecata. O prejudecata primejdioasa…

Pe paginile Vechiului Testament intalnim nenumarate dovezi ale harului si iubirii divine, iar pe cele ale Noului Testament intalnim nenumarate dovezi ale dreptatii si maniei lui Dumnezeu impotriva celor ce staruiesc in rautate si pacat.

Dumnezeul Vechiului Testament este acelasi cu Cel al Noului Testament, caci El Insusi ne asigura: „Eu sunt Domnul, Eu nu Ma schimb” ( Maleahi 3,6 ). Apostolii confirma acest mare adevar, spunand despre Iisus ca El este „Acelasi, ieri, azi si in veci” ( Evrei 13,8 ) si ca in „Tatal luminilor nu este nici schimbare, nici umbra de mutare” ( Iacov 1,17 ).

Daca am inteles ca Biblia vorbeste despre un singur Dumnezeu, atat pe paginile Vechiului, cat si ale Noului Testament, ramane totusi o nedumerire: Este Dumnezeul caruia ne inchinam un Dumnezeu manios, asemenea zeilor pagani ale caror rabufniri emotionale trebuiau potolite prin sacrificii facute de oameni ? Si daca El este manios, ce se intelege prin aceasta manie ?

Marele inconvenient al limbajului omenesc este acela ca suntem nevoiti sa exprimam trasaturi ale caracterului lui Dumnezeu sau actiuni ale Sale in cuvinte si termeni omenesti. Or, acesti termeni, pe de o parte sunt limitati, iar pe de alta parte semnificatia lor este influentata de conditia umana. Cand folosim cuvantul „manie”, in mod automat percepem termenul ca fiind ceva negativ, o rabufnire emotionala lipsita de iubire, tiranica si violenta. De ce ? Deoarece zi de zi suntem confruntati cu astfel de manifestari ale maniei: negative, distructive, incarcate de ura si, in final, pacatoase.

Putem sa atribuim „maniei” lui Dumnezeu astfel de sensuri ? Biblia foloseste doi termeni grecesti pentru „manie”: „orge” si „thymos”. ( 2 ) „Orge” este folosit pentru a reda reactia fata de o nedreptate. O astfel de reactie a avut Iisus in sinagoga, intr-o zi de Sabat, cand i-a intrebat pe iudeii prezenti daca „este ingaduit in ziua Sabatului sa faci bine sau sa faci rau? Sa scapi viata cuiva sau sa o pierzi ?” Evanghelistul Marcu specifica faptul ca in acea ocazie, vazand impietrirea inimii iudeilor, Domnul Si-a rotit privirile „cu manie peste ei” ( Marcu 3,4.5 ). „Orge” nu este altceva decat indignarea fatza de o nedreptate ce se savarseste in vazul omului.

Celalalt termen grecesc, „thymos”, este folosit pentru a descrie furia distructiva, asa cum s-a intamplat in cazul lui Irod, care a fost atat de furios, incat a poruncit sa fie ucisi toti pruncii de parte barbateasca din Betleem ( Matei 2,16; Luca 4,28 ).

Asadar, exista o forma pozitiva a maniei ( indignarea ), dar si o forma negativa a ei ( furia distructiva ). In cazul lui Dumnezeu, sunt folositi ambii termeni: „orge”, cand Biblia vrea sa scoata in evidenta indignarea lui Dumnezeu fatza de nedreptatile pe care le vede intre oameni, si „thymos”, cand Biblia vorbeste despre judecata celor nelegiuiti.

Este demn de subliniat ca „thymos” se foloseste doar in cateva versete biblice: Romani 2,8; Apocalipsa 14,10.19; 15,1; 16,1.19 si 19,15. De fiecare data cand este folosit „thymos”, contextul este cel al judecatii finale, dupa ce harul lui Dumnezeu se va fi incheiat, iar pedepsele Sale vor incepe sa cada peste cei care au respins ofertele indelungate ale harului Sau.

Daca mania omeneasca este impreganata de ura fatza de o persoana, o clasa sociala, un grup, o denominatiune  sau o etnie, mania divina nu este indreptata impotriva omului, ci a raului si a pacatului din inima si faptele lui. Oamenii, fiind creaturi ale Sale, sunt iubiti de Dumnezeu, pana acolo incat „ atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica” ( Ioan 3,16 ).

Insa Dumnezeu nu poate iubi pacatul care L-a despartit de creaturile Sale si care L-a tintuit pe unicul Sau Fiu pe cruce. El uraste pacatul din adancul inimii Lui de Dumnezeu. Toate eforturile Sale in marele Plan de Mantuire converg in a-l desparti pe omul pacatos de pacatul de care s-a alipit, acceptand sa traiasca o viata noua in Iisus Christos.

Daca insa omul se alipeste de pacatul sau, intr-o atitudine de razvratire continua si deplina, mania lui Dumnezeu, indreptata impotriva pacatului, il loveste si pe om. Pentru binele Universului si pentru fericirea si armonia tuturor fiintelor create, inclusiv a celor ce vor fi mantuiti, Dumnezeu va fi nevoit sa-Si reverse mania ( „thymos” ) impotriva celor nelegiuiti, distrugand si stergand orice urma a pacatului din Universul Sau. In caz contrar, pacatul si raul s-ar perpetua si s-ar dezvolta la infinit, cu complicitatea chiar a lui Dumnezeu. Or lucrul acesta este inacceptabil pentru caracterul Sau sfant.

Este adevarat, cuvantul „manie” nu suna bine in urechile noastre, mai ales cand vorbim despre mania lui Dumnezeu. Dar oare cum ar fi un parinte care ar ramane indiferent fatza de nedreptatile care se fac copiilor lui ? Ce fel de parinte ar fi acela care ar ramane impasibil vazandu-si copii batuti, chinuiti, batjocoriti si nedreptatiti ?

Mania ca „indignare” nu numai ca nu este pacatoasa, dar ea este chiar o manifestare a neprihanirii, a dreptatii. Vai de cei care nu se indigneaza la vederea nedreptatilor din jur !

Iar atunci cand vorbim despre „thymos”, acea manie distructiva care se va revarsa asupra lui Satana, a demonilor lui si a oamenilor nelegiuiti, oare cum ar arata Universul nostru daca Dumnezeu nu ar pune capat istoriei pacatului, daca nu ar distruge „cu radacina si ramura” ( Maleahi 4,1 ) orice manifestare a raului impreuna cu toti cei care-l savarsesc ?

Ce armonie si fericire ar mai exista pe Noul Pamant, daca pe el ar continua sa traiasca oameni ca Hitler, Nero, Pol Pot, Torquemada sau Stalin, perpetuand la infinit raul ? Cum ar arata viata vesnica daca oamenii ar continua sa fie corupti, nesinceri, rai, lacomi, vicleni si plini de toate viciile pe care le vedem azi ?

In derularea marei lupte dintre bine si rau, Dumnezeu se manie. Si e bine ca este asa. Acum El este indignat ( „orge” ) la vedera nedreptatilor care se fac pe pamant, insa va veni curand ziua in care, la judecata finala, El Isi va revarsa mania distructiva ( „thymos” ) asupra tuturor celor care fac aceste nedreptati, fara sa le paraseasca. Nimicind orice urma a pacatului, El va aduce zorile unei noi Creatii, intr-un Univers plin de armonie. Atunci, in vesnicie, mania Lui nu va mai exista, caci nu va mai fi niciun motiv care sa o justifice.

Acum insa, binecuvantata fie „mania” lui Dumnezeu !

sursa: https://www.loribalogh.ro/