text Cugetari crestine

Generația răpirii!

de Postolache Daniel
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Postolache Daniel
•"Vedem astăzi că, mulți oamenii aleg să-și petreacă mai mult timp în afară bisericii decât în biserică, Sfinții în vremea din urmă aleg biserica."
•"Vedem astăzi că, noi în toate bisericile creștine, cântăm pentru Dumnezeu, dar va veni o zi măreață în care vom cânta împreună cu Dumnezeu, va fi o mare diferență!"
•"VEDEM ASTĂZI CĂ, VIAȚA VEȘNICĂ O PRIMEȘTE ACELA CARE A MERS PE PĂMÂNTUL ACESTA ȘI A DISTRIBUIT PRINTRE OAMENII CU CARE SE ÎNTÂLNEA, MIROSUL VEȘNICIEI."
•"Vedem astăzi că, oamenii sfinți aleg să sufere, ca la finalul vieții lor să se bucure împreună cu Hristos."
•"Vedem astăzi că, mulți oamenii aleg fericirea de-o clipă, dar nu-și dau seama ca astfel pot pierde fericirea veșnică împreună cu Hristos."
•"Vedem astăzi că, doar când ești în necaz, o privire către cer îți aduce alinare."
•"Vedem astăzi că, Dumnezeu își dorește ca noi, să privim mai mult cerul decât pământul."
•"VEDEM ASTĂZI CĂ, ATUNCI CÂND PRIVIM CERUL, NE UITĂM SPRE CEL CARE LA SFÂRȘITUL LUPTEI NOSTRE ÎMPOTRIVA PĂCATULUI, NE VA DA O CUNUNĂ."
•Vedem astăzi că, noi putem suferi pentru Hristos, deoarece suntem conștienți că și El a suferit pentru noi."
•"Vedem astăzi că, Dumnezeu nu cere nimic de la noi, doar sa-L iubim în masura cu care ne a iubit El."
•"VEDEM ASTĂZI CĂ, ÎN VOCABULARUL NOSTRU ÎȘI ARE EXISTENȚA CUVÂNTUL "IMPOSIBIL" ȘI ÎL FOLOSIM, DAR SĂ ȘTIȚI CĂ, ÎN VOCABULARUL LUI DUMNEZEU ACEST CUVÂNT NU EXISTĂ."
•"VEDEM ASTĂZI CĂ, CINE BEA DIN IZVOARELE LUI HRISTOS, NU-I VA MAI FI SETE DE APA TULBURE A LUMII."
•"Vedem astăzi că, Dumnezeu ne sfătuiește, ne îndeamnă, ne vorbește și zic ca ceea ce ne învață El astăzi, noi să împlinim mâine."
•"Vedem astăzi că, lumina nu se teme de întuneric, întunericul se teme de lumină, spiritual vorbind."
•"VEDEM ASTĂZI CĂ, UNII OAMENII MARI AI PĂMÂNTULUI AU SEMANAT RĂZBOI, VEDEM ȘI NE DĂM SEAMA CĂ LA URMĂ NU AU SECERAT PACE."
•"Vedem astăzi că, Dumnezeu vrea să-i dai controlul pașilor tăi, ca El să ți cordooneze pași spre cer." Amin!

-P. Daniel-

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Care este diferența dintre sufletul și duhul umanității"
Categorie:  Studiu biblic  Sufletul și spiritul-duhul constituie partea lăuntrică, proprie și esențială a unui lucru legate, însă ele pot fi separate (Evrei 4:12). Sufletul reprezintă e...
de Marga Buhus 09 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cine poate primi sfânta impărtășanie conform Bibliei?"
Categorie:  Studiu biblic  Cine se poate împărtăși conform voinței divine?Prima mare întrebare la care trebuie să reflectezi este: Dacă Domnul Isus îți întinde paharul, ești pregătit să...
de Marga Buhus 09 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Un creștin poate pierde mântuirea?"
Categorie:  Studiu biblic  În primul rând, este important să ne definim termenul de „creștin”. Nu orice persoană care a spus o rugăciune sau a crescut într-o familie creștină poate fi c...
de Marga Buhus 09 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Aria lui Ornan-,,Aravna,, Iebusitul"
Categorie:  Studiu biblic  Două Întrebări Despre Proprietarul PământuluiAșadar, ne confruntăm cu două întrebări importante: Cum se numea bărbatul care deținea pământul? Și, cât l-a plăt...
de Marga Buhus 09 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Bătălia pentru credință"
Categorie:  Studiu biblic În lupta pentru biserică trebuie să fim vigilenți și să ne păzim de cei care se strecoară ca lupi în haine de oaie. Aceștia sunt persoane care pretind că sunt creșt...
de Marga Buhus 09 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Familia şi biserica în societate"
Categorie:  Studiu biblic  Familia și biserica sunt două concepte fundamentale în creștinism. Familia este considerată a fi o instituție divină creată de Dumnezeu pentru a oferi un cadr...
de Marga Buhus 09 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Când intervine Dumnezeu"
Categorie:  Studiu biblic Potrivit Bibliei, Dumnezeu intervine în viața oamenilor în mai multe moduri, dar cele mai semnificative sunt prin acțiunile Sale miraculoase și prin răspunsul la ru...
de Marga Buhus 09 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Bătălia de la Armaghedon -in Vremurile Finale"
Categorie:  Studiu biblic  Bătălia finală de la ArmaghedonConform cărții Apocalipsa din Noul Testament al Bibliei creștine , Armaghedon ( / ˌ ɑːr m ə ˈ ɡ ɛ d ən / ; greaca veche : Ἁρμαγ...
de Marga Buhus 09 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Lunea mare - ziua curatirii templului si blestemului smochinului"
Categorie:  Studiu biblic  I. CONTEXT GENERAL – SĂPTĂMÂNA MARE ÎNCEPELunea Mare este a doua zi din ultima săptămână a vieții pământești a lui Isus Hristos.După Intrarea triumfală în Ier...
de Marga Buhus 09 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce înseamnă să trăiești cu Dumnezeu"
Categorie:  Studiu biblic  Ce înseamnă să trăiești pentru Dumnezeu?Această întrebare profundă ne invită să ne conectăm cu esența spirituală a vieții noastre și să căutăm o înțelegere ma...
de Marga Buhus 09 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise