Lepădarea de credință

„Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip; căci (Ziua Domnului) nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credință... ” (1Tesaloniceni 2:3a)
„Statul român vrea să-ți ia copiii!”; „Hărțuirea continuă pentru cofetarul creștin care a refuzat să facă prăjiruri pentru un cuplu gay”; „Canada declară război creștinilor... ”; „Un homosexual musulman, viitorul primar al Parisului?”; „Manualele școlare vor fi modificate potrivit ideologiei de gen”; „Austria promovează sodomia pe calea ferată... ”; Sora mai mică și mai sadică a Barnevernet i-a luat copiii. Calvarul din Finlanda”; „Cuba dezbate proiectul viitoarei constituții. Ea va deschide calea către căsătoriile între persoanele de același sex”... Toate acestea sunt titluri de știri din presa de astăzi. Când dai de ele este firesc să te întrebi; ce se întâmplă? ... Cum am ajuns aici? ...
Trăim o perioadă de revoluție culturală fără precedent în istorie. Are loc astăzi o mișcare mondială menită să răstoarne multe din valorile considerate normale și de bun simț în civilizația noastră. Cum putem explica aceasta? Cuvântul lui Dumnezeu anticipează că înainte de Revenirea Domnului va exista o mișcare de proveniență demonică de lepădare de credință. Înțelegem prin această lepădare de credință că unii care au fost credincioși vor renuța la credința în Hristos. Scriptura în diferite locuri dă detalii. Iată două exemple: „Atunci mulți vor cădea, se vor vinde unii pe alții, și se vor urâ unii pe alții. Se vor scula mulți proroci mincinoși, și vor înșela pe mulți. Și, din pricina înmulțirii fărădelegii, dragostea celor mai mulți se va răci.” (Matei 24:10-12); „Dar Duhul spune lămurit că în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credință, ca să se alipească de duhurile înșelătoare și de învățătura dracilor.” (1Timotei 4:1) Se pare că în ciuda avertismentelor și plăgilor pe care le va îngădui Domnul pe pământ în zilele din urmă oamenii tot își vor continua drumul înstrăinării de Dumnezeu: „Ceilalți oameni, care n-au fost uciși de aceste urgii, nu s-au pocăit de faptele mâinilor lor, ca să nu se închine dracilor și idolilor de aur, de argint, de aramă, de piatră și de lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble. Și nu s-au pocăit de urâciunile lor, nici de vrăjitoriile lor, nici de curvia lor, nici de furtișagurile lor.” (Apocalipsa 9:20-21)
Lumea are felul ei de a fi și mersul ei. Dar cum stau lucrurile cu noi, cei care astăzi mai suntem încă credincioși? Dar cu biserica de mâine? ... Primejdiile pentru suflet sunt la tot pasul. Lumea cu standardele ei liberale te provoacă mereu. Cel Rău dă ocol ca un leu căutând pe cine să înghită. În Cartea Domnului sunt amintite câteva personaje și câteva situații dramatice: În 2Timotei 4:10 este pomenit Dima care din dragoste pentru lume a părăsit Calea; Galateni 5:4 prezintă pe unii creștini imaturi care erau în pericolul de a se despărți de Hristos pentru Legea Vechiului Testament; 1Timotei 5:11 ne pune înainte o categorie de văduve tinere pe care le despărțea pofta de Hristos; În Evrei 3:12 ni se spune că propriile inimi rele și necredincioase ne pot despărți de Dumnezeu.
În ciunda unei desacralizări generale a societății umane în zilele din urmă, cu siguranță că Dumnezeu Își va păstra o comunitate de credincioși. Așa a fost întotdeauna, vezi istoria profetului Ilie- 1Împărați 19. Ca o încurajare, într-o vreme a lepădarii de credință, închei cu vorbele Apostolului Pavel adresate mai tânărului său colaborator: „Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu și înaintea lui Hristos Isus, care are să judece viii și morții... propovăduiește Cuvântul, stăruie asupra lui... Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învățătura sănătoasă... Își vor întoarce urechile de la adevăr... Dar tu fi treaz în toate lucrurile, ... Căci eu sunt gata... clipa plecării mele este aproape. M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credința. De acum mă așteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da, în „ziua aceea”, Domnul, Judecătorul cel drept. Și nu numai mie, ci și tuturor celor ce vor fi iubit venirea lui.” (2Timotei 4:1-8)