Oameni, nu Hristoși

Oameni, nu Hristoși

În vremurile noastre se vorbește mult despre sfințenie, despre trăire curată și despre umblarea cu Dumnezeu. Toate acestea sunt bune și plăcute înaintea Domnului. Dumnezeu dorește ca fiecare copil al Său să crească în credință și să devină tot mai asemănător cu Hristos. Dar există un adevăr pe care nu trebuie să-l uităm niciodată: Dumnezeu ne cheamă să ne asemănăm cu Hristos, nu să fim Hristoși.

Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Cel fără păcat, Cel desăvârșit. El a trăit pe acest pământ fără să greșească nici măcar o dată. Noi însă suntem oameni. Suntem făcuți din țărână și purtăm încă slăbiciunile firii omenești. De aceea avem nevoie zilnic de harul lui Dumnezeu.

Scriptura spune: „Căci El știe din ce suntem făcuți; își aduce aminte că suntem țărână.”

Dumnezeu nu uită că suntem oameni. El știe luptele noastre, știe ispitele noastre, știe lacrimile noastre și știe cât de mult avem nevoie de ajutorul Lui. Uneori oamenii uită acest lucru și ajung să ceară de la alții ceea ce nici ei înșiși nu pot împlini.

Există persoane care vor ca toți din jurul lor să fie fără greșeală. Judecă aspru, condamnă repede și cer o perfecțiune pe care nici ei nu o au. Dacă un frate cade, îl critică. Dacă o soră se luptă cu o slăbiciune, o condamnă. Dar uită că și ei sunt oameni și că stau în picioare numai prin harul lui Dumnezeu.

Domnul Isus a spus:

„De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău și nu te uiți cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău?”

Adevăratul creștin nu se consideră mai bun decât ceilalți. El știe că tot ce este bun în viața lui vine de la Dumnezeu. El știe că fără Domnul nu poate face nimic.

Viața creștină nu este o dovadă că am ajuns deja desăvârșiți. Viața creștină este o luptă continuă pentru a ne apropia tot mai mult de Hristos. Uneori biruim, alteori plângem înaintea Domnului pentru greșelile noastre. Dar în toate acestea Dumnezeu ne ridică și ne învață să mergem mai departe.

Apostolul Pavel, deși era un om al lui Dumnezeu, nu s-a prezentat ca unul care a ajuns la perfecțiune. El spune:

„Nu că am și câștigat premiul sau că am și ajuns desăvârșit; dar alerg înainte.”

Dacă Pavel spunea că încă aleargă și încă luptă, cu atât mai mult noi trebuie să recunoaștem că suntem într-un proces de creștere. Dumnezeu nu ne cere să fim Hristos. Dumnezeu ne cere să-L urmăm pe Hristos.

Mulți cred că sfințenia înseamnă să nu mai ai nici-o luptă. Dar sfințenia adevărată înseamnă să rămâi lângă Dumnezeu în mijlocul luptelor. Nu înseamnă să nu mai poți cădea niciodată, ci să te ridici prin pocăință atunci când ai căzut.

Omul va rămâne om cât timp este pe acest pământ. Va avea lupte, încercări și momente de slăbiciune. Însă prin harul lui Dumnezeu poate deveni tot mai asemănător cu Hristos în dragoste, în blândețe, în iertare și în ascultare.

Să avem grijă să nu punem asupra oamenilor poveri pe care Dumnezeu nu le-a pus. Să nu cerem de la frații noștri o desăvârșire pe care nici noi nu o avem. Mai degrabă să ne rugăm unii pentru alții, să ne ridicăm unii pe alții și să ne amintim că fiecare dintre noi este într-o luptă.

Domnul nu caută oameni care se cred fără păcat. Domnul caută oameni smeriți, care recunosc că fără El nu pot face nimic. El caută inimi care vor să crească, să se schimbe și să-i semene tot mai mult.

Să nu uităm niciodată acest adevăr: Hristos este unul singur. Noi nu suntem chemați să-i luăm locul, ci să-i urmăm pașii. Nu să fim Hristoși, ci să ne asemănăm cu Hristos în fiecare zi, până când îl vom vedea față în față în Împărăția Sa.
Diana G. U.