Despre Post (6)

• Postul ne ajută să păstrăm un anumit control prin voinţă asupra emoţiilor dezordonate, nefireşti, abnormale, emoţii care altfel alunecă uşor în patimi şi vicii din prăpastia cărora greu mai putem ieşi. Dar postul trebuie întotdeauna însoţit de rugăciunea curată, încrezătoare, fiindcă altfel putem ajunge atleţi în virtute, cu o dietă corectă, cu o viaţă ordonată, dar nu cu un pas înainte adică să devenim persoane înduhovnicite prin har cu o viaţă nouă, transfigurată spiritual.

• Virtuţile duhovniceşti sunt fructe ale harului. Harul lui Dumnezeu depăşeşte prin transfigurare orice efort şi asceză voit omenească. Dar şi asceza şi postul sunt condiţii şi mijloace de deschidere ale sufletului şi trupului omenesc spre lumina ce se pogoară spre noi prin vămile inepuizabile ale transcendentului. Astfel „infinitul limitat” omenesc se umple cu infinit dumnezeiesc, cu har şi energie divină care ne pot ridica măcar câteva momente deasupra contingenţei timpului şi a spaţiului.

• Pentru cei care se învrednicesc şi de cruciala virtute a postului, postul nu este numai un mijloc de a slăbi puterile necontrolate, poftele, ci şi de a întări trupul şi sufletul cu puteri duhovniceşti. Postul adevărat nu este acela ca omul să ajungă să poarte înduioşătoare veşminte „de piele şi oase”, ci să îmbrace veşmintele harului şi ale luminii taborice.

• Un sfânt a spus că postul este rugăciunea trupului. Şi avea dreptate. Dar trupul fără de cap nu are viaţă, direcţie, sens. Şi trupul şi mintea trebuiesc înduhovnicite fiindcă numai astfel pot intra în pacea şi armonia divină.

• A posti înseamnă a redescoperi chipul lui Hristos în noi înşine, de a deveni liberi, lăsând la o parte povara obscură a păcatelor care nu sunt parte „naturală” din noi.

• Pe cei deja virtuoşi, cu o treaptă mai sus pe scara îndohovnicirii, îi pot pândi însăşi „ispitele” postului sau ale ascezei. Ispitele de a considera că au de-acum suficientă putere spirituală de a se stăpâni, de a se înfrâna doar cu ajutorul propriei voinţe fără ajutorul lui Dumnezeu, de a fi în control asupra poftelor minţii şi ale trupului. Acesta este disimulantul pericol al mândriei, motivul pentru care diavolul a căzut de lângă tronul divin. Deasupra trupului sleit de post apare atunci aura falsă a unei altfel de lumină, lumina luciferică.

Copyright © 2016 Marin Mihalache