Despre ispita căderii

• Copiii se nasc mai totdeauna plângând. Presimt oare că vor trece printr-o lume ostilă?

• Dintr-o sămânţa a răului, dintr-un ou ȋnveninat pot ȋncolţi jungle de vipere viclene, dar şi de şerpi ȋnţelepţi. Dar tot dintr-un ou se poate naşte şi un stol de porumbei inocenţi. Paradoxul rămâne totuşi dacă binele şi răul au existat înainte de a fi existat oul, sau oul prin care se proliferează în lume binele şi răul conţinea dintru început în substratul genetic ambele tendinţe. Cât timp din ou se nasc şi aripi pentru zbor, există totuşi speranţa că vom transcende şi aceasta dicotonomie, că într-o zi vom ajunge imponderabili, inocenţi şi ȋnţelepţi precum îngerii. Şi atunci însă trebuie să avem grijă ca nu cumva din prea multă mândrie să nu ajungem îngeri căzuţi.

• Păcatul paradigmatic al timpului nostru este estomparea tot mai vizibilă, absenţa conştiinţei că sântem păcătoşi. Primul pas spre ȋndreptare este ȋnsă realizarea că nu sântem buni în starea naturală, din naştere, că sămânţa răului este în noi şi că nu trebuie să o lăsăm să încolţească, să crească, să înflorească şi să facă alte seminţe. Este bine dacă smulgem rădăcinile răului când sânt mai fragede. După aceea este din ce în ce mai dureros dacă va trebui ca o dată cu rădăcinile răului să smulgem şi parte din inima noastră. Lăsată în voia sorţii, în condiţia sa naturală, dintr-o sămânţă a răului poate creşte o junglă de arbori şi liane agăţătoare din care este greu să mai putem ieşi la lumină.

• Şi fără de noi lumea ar fi ȋn mare măsură la fel. Dar pentru că existăm şi lumea parcă face mai mult sens. Sântem ȋn fond copii ai luminii dumnezeieşti şi existenta noastră ar trebui să facă lumea aceasta mai inţeleaptă şi mai frumoasă moral.

• Dacă lumina revelaţiei n-ar inflori ici şi colo ca o floare rară am putea crede că ȋntradevăr sântem singuri şi străini pe acest tărâm, pe pământ, această insulă plutitoare într-un ocean de neant şi necunoscut. Dar acele adieri de har care ne tulbură şi totodată ne trezesc din lumea aparenţelor, ne fac să căutam dincolo de zariştea timpului şi a spaţiului, acolo unde soarele nu apune niciodată.

• Cu toate mijloacele de informare şi dezinformare de care dispunem ajungem poate ȋntr-o zi să nu avem practic ce să ne mai spunem, anume să avem ceva de spus care să ȋnsemne ceva, ceva esenţial, care să ne schimbe viaţa ȋn bine. Cuvântul lui Dumnezeu a trecut prin istorie şi ȋncă mai are de spus până când vom ajunge la ȋnţelepciunea şi lumina adevărului care să ne facă ȋntradevăr liberi.

• Drama omului de astăzi este că având conştiinţa perenităţii sufletului şi a existenţei harului divin ȋn noi, trebuie să ne supunem şi să trăim după legile naturii şi ale fizicii, unde naşterea include ȋn sine şi condiţia de muritori. Libertatea noastră care ȋnainte de căderea din rai era o virtute s-a transfomat ȋn timp in servitute seculară, smerenia a devenit umilire sau ipocrizie, iar viaţa a devenit destin precum spune şi înţelepciunea păgână.

• Nu este exclus ca la un moment dat, ȋn viitor, ştiinţa să fie considerata ca o etapa „culturală”, ca un mod al omului de a percepe lumea şi realitatea şi nicidecum ca un „demiurg” trimis ȋntre oameni să transforme firescul ȋn nefiresc şi spre a ȋntoarce creaţia ȋmpotriva Creatorului.

• Omul crează ştiinţa şi ştiinţa ȋn schimb ȋl modeleaza pe om, ȋl ȋnvaţă cum funcţionează legile naturii şi ale fizicii, adevărul obiectiv. Dar ştiinţa nu poate vedea dincolo de orizontul quantic al conştiinţei, ȋn spaţiul sacru, ȋn ȋmpărăţia lucrului ȋn sine. Lumina vine de la Dumnezeu şi se ȋntoarce la Dumnezeu. Important este dacă fiind binecuvântaţi să vedem lumina, preferăm să rămânem tot ȋn ȋntuneric.

• Legea se naşte ȋn condiţiile diviziunii, perisabilităţii şi ale separării din lumea fizică şi naturală. Harul este puterea unificatoare şi unitatea lumii spirituale, a Impăraţiei lui Dumnezeu.

• Lumea aceasta este un câmp de luptă în care puterea politică a împăratului, duhul conservativ-traditionalist al preoţiei şi creativitatea profetica îşi disputa primordialitatea, poziţia ierarhică, partea de putere a leului. Iisus a fost ȋn acelaşi timp şi împărat şi preot şi profet. Dar în altfel de împărăţie, nu în cea efemeră, trecătoare, din lumea aceasta unde voinţa de iubire a fost ȋnlocuită cu voinţa de putere, iar iubirea de Dumnezeu şi de semeni ȋn iubire de sine.