Căzut între oameni, atins de Dumnezeu

Căzut între oameni, atins de Dumnezeu

Sunt momente în viață când ajungi căzut între oameni. Nu pentru că ai vrut, nu pentru că ai ales greșit, ci pentru că uneori oamenii pot răni, pot lovi, pot vorbi fără să știe cât doare. Și, fără să-ți dai seama, te trezești la pământ: dezamăgit, obosit, rănit în inima ta. Parcă nu mai ai putere nici să te ridici, nici să explici, nici să te aperi.
Știu cum e, pentru că și eu am trecut pe acolo. Am fost căzută între oameni, lovită de cuvintele lor, de gesturile lor, de nepăsarea lor. Am simțit o durere groaznică, o rană adâncă ce nu se vedea pe față, dar îmi sfâșia sufletul. M-am simțit uneori lăsată jos, fără sprijin, fără voce, fără putere. Dar acolo, jos, unde nimeni nu vedea și nimeni nu înțelegea, Dumnezeu m-a atins. Acolo m-a ridicat. Nu atunci când toți au fost lângă mine, ci atunci când nu mai era nimeni. Atunci când nu aveam cui spune, când nu știam ce să fac, când îmi era teamă să mai încerc… El a venit.
Așa este Dumnezeu: El vede chiar și căderile pe care ceilalți le ignoră. El aude suspinele pe care alții nu le observă. El se apropie exact în locurile în care oamenii se depărtează. El nu întreabă cine a greșit, cine a lovit, cine a fost de vină. El nu îți face morală, nu te ceartă, nu te întreabă de ce ai ajuns acolo. El doar atinge, vindecă, ridică.
Biblia ne arată că omul căzut între tâlhari nu a fost ridicat de cei religioși, de cei care „trebuiau” să o facă. Ei au trecut pe lângă el, poate l-au privit, dar n-au făcut nimic. Dar a venit cineva care a avut milă, cineva care s-a oprit, s-a aplecat, a pus balsam pe răni și l-a luat în grijă. Așa e Dumnezeu: nu trece niciodată prea ocupat, nu se grăbește să treacă pe partea cealaltă a drumului. El se oprește acolo unde alții se opresc doar pentru o clipă de privit. Și eu am trăit pilda Samariteanului milos, în mijlocul străzii cu lacrimi ceream ajutor celui care ar fi trebuit să fie mișcat de durerea mea, dar... am fost lăsată singură.
Poate și tu te simți căzut între oameni. Poate ai fost rănit chiar de cei de la care ai așteptat protecție. Poate ai primit lovituri de unde te așteptai la dragoste. Poate ai simțit durerea aceea care te lasă fără aer, fără direcție, fără curaj. Și poate te întrebi dacă cineva mai vede, dacă cineva mai simte, dacă cineva te poate ridica.
Vreau să-ți spun un lucru simplu, dar adevărat: Dumnezeu se oprește lângă cei căzuți. El nu trece pe lângă tine, El nu te lasă acolo, El nu te judecă pentru lacrimi, pentru slăbiciune.
El nu spune „trebuia să fii mai puternic”.
El se apleacă, te atinge cu blândețe, cu putere, cu vindecare. Și acolo unde oamenii au lovit, Dumnezeu pune balsam. Acolo unde oamenii au coborât, El ridică.
Acolo unde ai simțit durere, El aduce pace. Acolo unde ai simțit gol, El aduce plinătate.
Tot ce trebuie să faci este să-ți deschizi inima și să-L lași. Nu trebuie să fii tare ca să te ridice El. Trebuie doar să fii sincer și să-i spui cum ești.
Dumnezeu încă atinge oameni căzuți. Și dacă a făcut-o pentru mine, din mijlocul durerii mele groaznice, o poate face și pentru tine. Poate chiar acum se apropie de tine — nu ca să te mustre, ci ca să te ridice.
Diana G. U.