Bătălia

Sunt oameni. Dar nu peste tot. Din unii a mai rămas doar chipul, dar fundamentul și l-au pierdut demult. La fel cum pentru mulți creștini a rămas doar chipul unei credințe, un exterior care dă bine în ochii celorlalți, asemănarea cu Dumnezeu pierzând-o undeva, în groapa unde zace, împreună cu conștiința, frica de Dumnezeu.
Sunt chipuri care se (z)bat pentru amvon de parcă se (z)bat pentru mingea de pe terenul de fotbal. Acolo se dă pasa doar prietenului, cumnatului, vărului sau celui care oferă siguranța unei pase înapoi. La fel este și cu predica de o oră; acolo este bătălia supremă: cine o are e ca și cum ar avea lovitura de 11 m. O oră este timpul suprem în care își poate afișa talentul oratoric sau (i)maturitatea spirituală. Mai multe asemenea ore înseamnă pavarea unui drum spre țelul suprem: diaconia sau pastorația, ca simboluri ale puterii(, , căci dacă râvnește cineva... , râvnește un lucru bun"- de aici se înțelege că aceste, , funcții " sunt bune, calitățile celui care le râvnește sunt scrise în altă parte). Voturile? Nicio problemă: grupulețul extras din turmă, pe baza unui sprijin mutual, , mă pui- te pun", va vota în unanimitate, altfel nu mai primesc niciodată amvonul, cântarea sau, în particular, vreun beneficiu material.
Dar eu, ca ultimul om de pe bancă, îndrăznesc să mă întreb, unde este Dumnezeu aici? Unde este călăuzirea Duhului Sfânt? Unde este frica de Dumnezeu?
De ce nu i se dă întâietate celui smerit, de la care nimeni nu are vreun beneficiu firesc, pentru a oferi hrană poporului flămând? De ce nu as mai invita pe nimeni in biserică? De ce nu se mai pocăiesc oamenii? Să fie din cauza acestui spectacol ieftin in care voi vă desfășurați fără rușine, , în numele Domnului ", când singurul vostru domn este firea pământească și pofta nestăpânită de stăpânire, de afișare, de vedetism? !
Domnilor, ne-a ajuns! Vrem glas de Dumnezeu, nu de oameni, ne este foame de Dumnezeu, nu de voi! Știu: este mai ușor să prindeți o ierarhie aici, în biserică, unde toți sunt învățați să plece capul, să fie ascultători și împlinitori, decât în lume, unde trebuie sa luptați pentru poziții prin aptitudini și școli, însă nu vrem să credeți că nu vedem! Vă vedem, va simțim și plângem pe băncile noastre cum plângea Ana in vremea lui Eli... Ah, dar cand ni se va asculta lacrima, ce credeti ca o sa se întâmple? !
Va dorim binele, va dorim viata, dar ne-a ajuns! Ne e foame de cer, ne e foame de El, ne-am săturat de teatru ieftin!
Semnat,
un neînsemnat de pe bancă