Despre Rugaciune

Despre Rugăciune

● Rugăciunea nu este o datorie a noastră fața de Dumnezeu, ci un mare privilegiu, o sfantă binecuvântare de la Dumenzeu, posibilitatea de a intra în legatura directă și comunicare în duh cu Însuși Creatorul tuturor celor văzute și nevăzute. La nevoie ne rugam atât de oameni care ne ajută sau nu după posibilitățile lor. Dar când știm ca este Cineva atât de “Sus-pus” căruia toate Îi stau la îndemână, toate Îi sânt cu putința, ar fi poate înțelept și spre beneficiul nostru să ne facem din când în când chiar și “datoria” de a ne ruga.

● Cuvintele rugăciunii au o putere creativă, tămăduitoare, fiindcă emană dintr-un anumit duh, sau mai bine zis, exista în lume un duh sinergistic, “local” sau “non-local”, care ni se revelează în forma de cuvinte. După cum un duh poate fi adevărat sau fals, sfânt sau demonic, așa și cuvintele noastre poartă pecetea duhului care le însuflețesc. Odată exprimate însă, cuvintele noastre rămân mărturie veșnică la judecata noastră de pe urmă. De aceea poate este bine să ne măsuram cuvintele. Concepția omenească după care vorbele zboară dar scrisul rămâne (“Verba volant, scripta manent”) își găsește o justificată aplicație practică mai mult în micile noastre socoteli legale. La Dumenzeu însă contează mai mult cuvintele rostite, vii, suflarea duhului, decât înscrisurile în zapisurile mercantile.

● Daca noi suntem liberi să ne rugăm sau nu, tot așa, și cu atât de mult este liber și Dumnezeu să răspundă, într-un fel sau altul, mai devreme sau mai târziu rugăciunilor noastre. Iar dacă Dumnezeu întârzie să ne răspundă să avem răbdare. Poate atunci Dumnezeu este langă patul de suferința al altora, mai nevoiți și mai la necaz decât noi înșine.

● Când ne rugăm se cuvine să ne deschidem ferestrele minții și lacătul inimii cu atâta smerenie și luare aminte ca și cum ne-am afla lângă tronul eternei judecăți. Să ne rugăm pentru toți și pentru toate greșelile și neputintele noastre, dar să învățăm să ne rugam mai întâi pentru semenii și chiar dușmanii noștri. Dupăa aceea ne va fi mult mai ușor să ne rugăm și pentru noi înșine.

● Un om care nu se roagă este ca o pasăre fără de aripi. Nu poate să zboare în libertate mai departe de precara siguranță a cuibului, rămânând pradă legilor oarbe ale luptei pentru existență din jungla socială.

● Când ne rugam lui Dumnezeu cu adevărat pașim într-un teritoriu sacru. Ne trebuiesc straie și sandale apotolicești, inimă de profeți, suflet de sfinți. Nu este ușor și ne trebuie multă smerenie și curățenie să putem sta în prezența Dumnezeului celui viu.

● De multe ori chiar diavolul ne umple mintea cu griji inutile, cu anxietăți gratuite și gura cu vagi și necugetate cuvinte, tocmai să ne răpească liniștea și bucuria mistică a rugăciunii, pacea sufletească pe care o aduce intrarea în starea de har.

● Cei care “l-au auzit” și “l-au văzut” pe Dumnezeu chiar într-o reverie, sau revelație, spun că distanța dintre noi și Dumnezeu ar fi de numai o rugăciune spusă din adâncul inimii. Același Dumnezeu transcendent și din ceruri se manifestă imanent pe pământ, în mintea, trupul și sufletul nostru, în mijlocul furtunilor suferințelor prin care trecem din când în când. Dumnezeu din ceruri este aproape de noi atunci când îl chemăm smeriți și încrezători în harul și puterea Sa de a ne ajuta, pentru ca apoi vindecați, binecuvântați și eliberați de povara vieții și a păcatelor să putem să-I facem cu mai mult zel și bucurie Voia Sa sfântă, precum în ceruri așa și pe pământ.

● Rugăciunea este un popas al gândirii și trudei noastre după pâinea cea de toate zilele, este răgaz pentru a putea auzi în liniștea adâncăa pașii subtili ai lui Dumnezeu trecând prin lume, călătorind alături de noi în pelerinajul nostru spre împărăția Sa cea cerească.

● Rugăciunea nu este o corvoadă în plus, este o sărbătoare a făpturii chemată la ospățul divin, onoarea și privilegiul de a întâlni, de a vorbi cu Însuși Mirele.

● “Crezul” este rugăciunea de hotărâre și de luminare a minții, de lepădare de iluzii deșarte, un act de exorcism împotriva “dumnezeilor” străini, neadevărați.

● Un paradox al înțelegerii rugăciunii: Ne rugam lui Dumnezeu să facă Voia Sa, dar practic noi așteptăm ca Dumnezeu sa ne intre nouă în voie, să autentifice, să puna pecete împărătească peste jalba lungă a cerințelor noastre mereu incompletă și reeditată.

● Rugăciunea bine primită nu constă numai în răspunsul lui Dumnezeu la cererile noastre stăruitoare, ci și răspunsul nostru la cuvintele rugăciunii pe care o rostim.

Copyright © 2016 Marin Mihalache