Biserica nu mai este biserică...

Domnul să vă înmulțească harul și binecuvântările pe ogorul Evangheliei!

Trăim vremuri de crize. Criza lipsei de dragoste față de Dumnezeu și dragostei față de frați și față de lumea pierdută în păcate și stricăciune e aproape în toate bisericile. O stare de moleșeală, de adormire spirituală a pătruns pe nesimțite și în bisericile noastre, nu numai în cele oficiale.
Unele au încă o prezență frumoasă, dar lipsește puterea și lipsește roada. Unii obosiți, au suspendat un serviciu de închinăciune de duminică după masă, căci poporul nu venea la Casa Domnului.
Prin anii 1945-1950, noi aveam trei servicii pe duminică și adunările erau tixite. Ce s-a petrecut?

Fără să ținem seama, s-a dezvoltat gustul de predicatorie. Și Duhul Sfânt și orele de rugăciune erau tot mai neglijate. Se punea un frate mai slăbuț să o conducă. Și tinerii au început să lipsească, căci păstorul însuși lipsea. Era prea ocupat...
Ori forța bisericii nu stă în oratorie, ci în rugăciune. Și iată, pe nesimțite am ajuns la o stare de răcire a dragostei, un fel de apostazie (2 Timotei 3:5).
Unii vor zice: „Am ajuns la ceea ce s-a profețit.”
Nu, nu trebuie să gândim așa. Nu noi suntem în funcție de proorocie, ci Duhul profetic a știut mai dinainte cum vor fi unii și a dat înștiințarea, ca noi să nu ajungem în acea stare.

Dumnezeu e izvorul Dragostei, a căldurii spirituale. Prin îndepărtarea treptată de El, am ajuns la un formalism uscat.
Rugăciunea nu poate fi substituită cu nimic. Ea este părtășia prin Duhul Sfânt cu Dumnezeul nostru mare. Celelalte fără ea, devin surogate. Nu e de mirare că nu mai e căutarea celor pierduți. În cele mai multe locuri, la botez sunt doar unii copii ai pocăiților, și din aceia unii fără nașterea din nou. Când nu e părtășie sfințitoare cu Dumnezeul Preasfânt, valuri de păcătoșenie inundă bisericile: prefăcătorie, minciuni, plăceri, avorturi, divorțuri, dușmănii.
Și Biserica nu mai e Biserică, ci sinagogă a Satanei.
Trebuie să ne trezim, să ne pocăim. Realitatea trebuie să ne zdrobească inimile. Înapoi, conform Cuvântului, la post și rugăciune. E vreme târzie. Venirea Domnului e mult mai aproape. Și ce mare e răspunderea noastră!

Fiecare să înceapă cu el. Dați valoare rugăciunii personale. Domnul Isus a zis: „Intră în odăița ta, închide ușa”... adică izolează-te de toate.
Lasă televizorul, lasă internetul și toate afacerile. Privește-te pe tine în lumina LUI, smerește-te și roagă-L ca prin Duhul Sfânt să te facă o forță spirituală pentru ridicarea Bisericii și pentru mântuirea multor păcătoși. Hotărâți cu biserica zile de post și rugăciune. Topiți-vă în fața LUI pentru răcirea dragostei. În toate trezirile spirituale, Dumnezeu s-a folosit de oameni ai rugăciunii. Fiți la îndemâna LUI.
EL așteaptă și vrea aceasta. Și lumea pierdută așteaptă după trimiși ai Lui Dumnezeu, care să-i ia de mână, ca îngerii pe Lot și să-i scoată din Sodoma de azi. EL e gata pentru lucrări nemaipomenite. (Luca 21:25,26).

Scrisoarea aceasta e un strigăt al dragostei mele către toți frații mei răscumpărați prin sângele Mielului lui Dumnezeu, care a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut.

În Glorioasa Lui slujire,
bătrânul frate Petru Popovici