"Despre epilepsie"

Categorie: Consiliere crestina

Din cele mai vechi timpuri şi pana astăzi, epilepsia a suscitat interesul şi a provocat teama deopotrivă. Crizele de epilepsie sunt manifestări dramatice şi spectaculoase în acelaşi timp. De-a lungul timpului li s-au dat tot felul de interpretări iar în „folclorul”medical, sugerează o diversitate de mijloace care ar avea efect în întreruperea crizelor. Cei mai mulţi dintre noi am fost, la un moment dat, martorii unei astfel de manifestări, fie în mod întâmplător, fie, unii, chiar în familie.

Epilepsia a fost şi din păcate încă rămâne, oarecum stigmatizată de societatea în care trăim. Nefiind înţeleasă suficient de cei mai mulţi, având în formele ei grave un aspect aproape dezumanizant, antrenând adeseori tulburări psihice şi de comportament ale individului în perioada dintre crize, nu-i de mirare că pare învăluită în mister şi creează teamă.

Aşadar, ce este epilepsia şi cum ar trebui să ne raportăm la bolnavul cu această suferinţă? În primul rând epilepsia este o boală organică, aceasta însemnând că există un deranj fizic, material, care constituie substratul bolii. Întregul nostru organism are la baza funcţionării sale o imensă şi permanentă activitate electrică, obiectivată prin electrocardiograma EKG pentru inimă şi prin electromiografie EMG pentru muşchi iar pentru creier, electroencefalogramă. EEG. O criză de epilepsie este cauzată de o tulburare a funcţionalităţii corecte a creierului, din punct de vedere electric. Într-o anumită zonă a creierului, la un moment dat, o populaţie de celule nervoase descarcă impulsuri electrice excesiv, iar acest lucru provoacă fie mişcări necontrolate, de exemplu convulsii care pot fi limitate la o zonă a corpului sau se pot generaliza, asociate sau nu cu pierderea cunoştinţei, fie alte tipuri de manifestări.

Astfel iată că am ajuns la formele de manifestare ale bolii. Deşi este cunoscută de cei mai mulţi sub forma ei convulsiv generalizată şi cu pierderea cunoştinţei, boala îmbracă totuşi o multitudine de tablouri clinice, de la manifestări minore de tipul absenţelor, până la manifestări motorii mai mul sau mai puţin ample, sau crize psihomotorii simple sau complexe. Diversitatea formelor de manifestare ale bolii este determinată de complexitatea extraordinară a creierului nostru, poate cea mai performantă invenţie a creatorului, „montată”într-un trup omenesc. Aşa că leziunile situate în regiuni diferite ale creierului pot provoca manifestări diferite.

Întrebarea următoare este: dacă criza epileptică este provocată de tulburările activităţi electrice a creierului, atunci pe acestea cine le provoacă? În esenţă orice leziune organică a creierului poate fi generatoare de astfel de manifestări. Cauzele cele mai frecvente se referă la suferinţa la naştere a copilului, când epilepsia este adesea asociată cu retard motor şi psihic, de asemenea infecţiile sistemului nervos, de tipul meningitei sau encefalitei, ca şi traumatismele craniene severe, intervenite la orice vârstă, sau intoxicaţiile acute( de exemplu cu monoxid de carbon).La adult şi la vârstnic cauzele pot fi constituite de accidente vasculare cerebrale sau tumorile cerebrale. Mai există o formă de epilepsie, care recunoaşte un determinism genetic şi la care cu excepţia istoricului de boală în familie, nu putem identifica o altă cauză.

Rămâne desigur un număr de pacienţi cărora în urma tuturor  investigaţiior făcute nu li se descoperă o cauză aparentă. Pentru aceştia poate ştiinţa viitorului va avea soluţia,…sau poate cauza să fie în altă parte.

Tratamentul bolii este în primul rând medicamentos, iar medicamentele antiepileptice de ultimă generaţie generează un control al crizelor tot mai bun, având efecte secundare mai reduse. Ceea ce trebuie să ştie bolnavul cu epilepsie şi familia acestuia este că tratamentul permanent al bolii este obligatoriu, eventuala renunţare la el presupunând o lungă perioadă lipsită de crize( între 3 şi 5 ani).

De asemenea evaluarea atentă a evoluţiei bolii trebuie făcută de către un medic neurolog care va stabili o schemă terapeutică, cu scăderea lentă şi progresivă a medicaţiei şi care eventual va face urmărirea electroencefalografică a pacientului. În acelaşi timp, este important regimul de viaţă al bolnavului, ceea ce presupune evitarea oboselii excesive, a nopţilor nedormite, a consumului de alcool, tutun, cafea, coca-cola, precum şi expunerea prelungită la stimuli luminoşi cu efect excitant cerebral( televizor, calculator).Trebuie să se ştie că suferindul nu este ajutat dacă în timpul crizei îi vor fi aplicate „tratamente” de tipul muşcării degetului mic, sau alte lucruri băbeşti, care cel mult mai adaugă un traumatism bolnavului. Evoluţia în timp a bolii, prognosticul ei nu este unul unitar el depinzând de forma de boală şi de cauza generatoare  a acesteia.

Din păcate, de această parte a cerului e greu de crezut că medicina va putea rezolva complet această boală, având în vedere etiologia ei complexă. Pentru unele forme este predictibilă vindecarea, pentru alte forme putem încerca cel mult, deocamdată, să ţinem lucrurile sub control, tratând-o cât mai bine cu putinţă.

Pe de-o parte, între cei ce au plătit tribut acestei boli au fost personalităţi din galeria marilor talente ale lumii, asemenea lui Dostoievski. Pe de altă parte, trebuie să-i privim pe semenii noştri bolnavi ca fiind purtători ai chipului lui Dumnezeu, indiferent cât de acoperit ar fi acesta, la un moment dat, într-o fiinţă omenească care poartă stigmatele păcatului, ale bolii şi ale morţii. Demnitatea fiinţei umane vine de la Cel ce a creat-o şi a investit-o cu o parte din Sine.

Valoarea pe care o are, în ultimă instanţă un om, nu este dată de aspectul său, de capacităţile sale intelectuale, de abilităţile la locul de muncă sau de studii, ci de faptul că Creatorul i+a dat valoare. Pe aceia dintre semenii noştri care au avut o întâlnire reală cu Domnul şi care şi+au lăsat viaţa curăţată de jertfa Lui mântuitoare, chiar dacă astăzi sunt bolnavi, îi vom vedea într-o zi în Împărăţia lui Dumnezeu, ca fiinţe cereşti slăvite, a căror frumuseţe şi strălucire ne va uimi, pentru că..”în mijlocul cetăţii va fi pomul vieţii(…).Şi frunzele pomului slujesc la vindecarea neamurilor. Nu va mai fi nimic vrednic de blestem acolo. Scaunul de domnie la lui Dumnezeu şi al Mielului vor fi în ea. Robii Lui îi vor sluji. Ei vor vedea Faţa Lui şi Numele Lui va fi pe frunţile lor.”( Apocalipsa 22:2-4)

sursa: https://la1ceai.wordpress.com/