"Scrisoarea unui frate în vârstă către o soră tânără în Domnul Andrew Miller"

Categorie: Biserica lui Hristos
 

Mi-a făcut mare plăcere să primesc scrisoarea ta plină de dragoste, iar acum vreau să-ţi arăt cel puţin că sunt gata să-ţi îndeplinesc dorinţa, deşi a scrie scrisori nu e tocmai punctul meu forte. Însă i-am cerut Domnului să îmi dea un cuvânt pentru tine şi ştiu că El nu dă greş niciodată. Eu sunt atât de sărac şi de slab încât, cu toate că El îmi poate da un cuvânt, îndemnându-mă să dezvolt un adevăr preţios şi folositor, totuşi eu aş putea întuneca prezentarea acestui adevăr când e vorba de a intra în detaliile lui.

Carnea întotdeauna caută să se amestece şi dacă îi este permis să intervină arătând ce poate spune şi face, atunci lucrarea frumoasă a Duhului va fi stricată. De aici, draga mea soră, nevoia de veghere şi rugăciune constantă.

Binecuvântatul nostru Domn Isus este exemplul desăvârşit în această privinţă – veghind şi rugându-Se atunci când umbra grea şi întunecată a Calvarului se strângea tot mai densă în jurul Său. El S-a retras din grupul ucenicilor pentru a putea aduce „cereri şi rugăciuni stăruitoare, cu strigăt puternic şi lacrimi, către Acela care putea să-L mântuiască din moarte (şi fiind ascultat, datorită temerii Lui evlavioase)...”.

Prin veghere, El a văzut şi a anticipat tot ceea ce urma să vină. Prin rugăciune, El a trecut prin toate în duh alături de Tatăl Său, mai înainte ca acestea să vină. Astfel că atunci când necazul cel greu a venit cu adevărat, El era pregătit în totalitate pentru el, deoarece trecuse mai înainte prin el, în părtăşie adâncă şi binecuvântată cu Tatăl Său.

De aici vine minunata linişte sufletească pe care El o arată în prezenţa duşmanilor Săi. Cu ce demnitate sublimă îl întâmpină pe Iuda, pe ostaşi, mulţimea, pe marii preoţi, pe oameni, etc. Având calmul şi curajul Unuia care putea să spună sincer „Nu voia Mea să se facă, ci a Ta” şi al Unuia care căuta doar gloria Tatălui, El a putut spune „Pe cine căutaţi?” şi  „Eu sunt”. Ah, câtă măreţie şi curaj sfânt, alături de o absolută dependenţă, ca a unui copil, de Tatăl Său din ceruri.

Cu cât este mai adânc necazul, mai gros întunericul, mai grele suferinţele, cu atât mai mult El este supus voii Tatălui şi se îndreaptă spre El cu desăvârşire. Gloria Tatălui şi mântuirea copiilor Săi, iată ce a avut  El din plin înaintea ochilor; acestea L-au făcut să privească dincolo de ora şi puterea întunericului spre “dimineaţa fără nori”, când “mulţimea fără număr” a inimilor răscumpărate se va aduna în jurul persoanei Sale binecuvântate, bătând cu dragoste desăvârşită şi nesfârşită bucurie pentru numele Său binecuvântat în veci, în lumina veşnică a gloriei Tatălui. “Lăudat fie Domnul, care a murit pentru a ne mântui pe noi; Lăudat fie numele Său pentru totdeauna scump”.

Iată, dragul meu copil în evanghelie, singurul tău model sigur şi desăvârşit - priveşte la Isus indiferent de bucuria sau tristeţea care îţi stau înainte. Mai înainte ca necazul să vină cu adevărat, caută să treci prin el în taină cu Domnul, astfel că nu vei mai putea fi luată prin surprindere, nici prinsă pe picior greşit atunci când va trebui să intri în scenă. Dacă ai trecut în duh prin încercare cu Domnul, în taină, El va fi cu tine şi te va sprijini în mod public spre gloria Sa; şi doar de aceasta trebuie să te îngrijeşti tu.

Citeşte mai întâi scena din grădină descrisă de Matei, Marcu şi Luca, iar apoi du-te la Ioan. Când Hristos veghea şi se ruga, ucenicii dormeau. O, ce lecţie! Somnolenţa şi încrederea în sine îl caracterizau pe Petru cel curajos şi iubitor; supunerea desăvârşită şi încrederea desăvârşită în Dumnezeu Îl caracterizau pe “Fiul Omului” cel dependent. Dar cine a fost singurul care a rămas pe câmpul de luptă când a sosit ora încercării? Cei ce nu au vegheat şi nici nu s-au rugat au fost luaţi pe nepregătite; de aceea  L-au părăsit cu toţii şi au fugit. Nimeni nu a fost cu El. Ce lecţie practică avem aici!

Şi acum, copilaşul meu în vârstă de un an, permite-mi să te întreb: ai învăţat tu (atunci când ştii, simţi sau te temi de vreun necaz sau încercare ce urmează să vină asupra ta) să te retragi în singurătate şi să aduci totul înaintea Domnului? Şi aşa, în părtăşie cu El, să treci mai dinainte prin necaz, de jur-împrejurul lui şi peste el, onorându-L astfel pe Domnul prin veghere şi rugăciune, ştiind că şi El va onora dependenţa ta de El când va veni încercarea - sau chiar va împiedica cu totul venirea ei? Cât de diferite ar fi umblarea şi mărturia noastră, manifestarea practică a lui Hristos, dacă am veghea şi ne-am ruga astfel! Fie ca binecuvântatul Domn Însuşi, draga mea soră, să te înveţe în mod practic aceste lucruri prin Duhul Său binecuvântat, deoarece eu mă ruşinez să vorbesc despre lucruri pe care le-am realizat atât de puţin. Însă Domnul are multă răbdare, El a fost îngăduitor cu mine. Ştiu, şi e mare lucru, că sângele Său preţios curăţeşte de orice păcat.

Două lucruri mă fac foarte fericit:

• Sunt spălat prin sângele lui Hristos;
• Sunt făcut, prin Hristos, dreptatea lui Dumnezeu.

Astfel sunt făcut potrivit pentru a fi în sfânta prezenţă a lui Dumnezeu, fără perdea, acolo unde sunt bucurii nespuse şi desfătări veşnice. Îţi spun aceasta pentru ca şi tu însăţi să pătrunzi pe acelaşi teren. Desigur, te afli deja pe el, la fel ca orice credincios; dar nu toţi îl cunosc, pentru că privesc la ei înşişi.

Dragul meu copil, îţi doresc ca în credinţa, viaţa, umblarea şi purtarea ta să rămâi în sfânta prezenţă a Dumnezeului şi Tatălui nostru; privind mai presus de orice altceva, cu inima neîmpărţită, la gloria Fiului Său, Mântuitorul tău cel viu, prin puterea divină a Duhului Sfânt.

Cu profundă dragoste în Hristos, al tău frate prin legăturile veşnice ale binecuvântatei evanghelii,

A. Miller

Londra, 01.06.1855

sursa: https://comori.org/