"Centrul divin al strângerii:

Categorie: Biserica lui Hristos
 

Am cercetat baza divină a strângerii; vom vorbi acum de centrul divin în jurul căruia este reunită Adunarea lui Dumnezeu. Care este adevăratul centru la care ar trebui să se ralieze credincioşii şi în jurul căruia trebuie să se strângă? Care este centrul care se potriveşte cu adevărat „Adunării Dumnezeului Celui viu” al cărei Cap este Hristos în glorie? În zile ca ale noastre, în timp ce atâtea nume diverse sunt propuse ca centre de strângere, în timp ce orice idee nouă devin centrul sau principiul oricărei asociaţii religioase, se cuvine să cercetăm cu sârguinţă Scripturile şi să fie convinşi în mod divin cu privire la adevăratul centru pe care l-a ales Dumnezeu pentru a aduna poporul Său.

„În Numele Meu”

Să revenim la Matei 18 , al doilea pasaj unde Domnul menţionează Adunarea. Formarea ei era încă viitoare, dar El stabileşte acolo principii importante pentru Biserica Sa, cu privire la disciplină şi la strângere. El face promisiunea de a confirma în cer deciziile luate în Numele Său şi de a asculta orice rugăciune pe care chiar şi numai doi ar fi de acord să o prezinte. Şi dă apoi marele motiv al acestei promisiuni minunate, în aceste cuvinte minunate din versetul 20: „Pentru că unde sunt doi sau trei adunaţi în (lit.: pentru) Numele Meu, acolo Eu sunt în mijlocul lor”.

Avem aici ceea ce a fost numit Marea Cartă a Bisericii, garantând drepturile şi privilegiile ei; aici este prezentat singurul centru divin al strângerii pentru Adunarea lui Dumnezeu. „Adunări în Numele Meu”: acesta este locul de întâlnire pe care l-a dat Dumnezeu copiilor Lui. El vrea să-i strângă în Numele scump al Fiului Său preaiubit, Numele Mântuitorului şi Domnului lor, Numele mai presus de orice nume. Nici un alt nume nu s-ar potrivi; nu poate fi niciun alt centru decât Hristos, pentru cei care Îl iubesc într-adevăr şi vor să-I fie credincioşi.

Celor care sunt adunaţi numai în acest Nume scump inimii lor, că sunt numai doi sau trei, sau două sau trei sute, El le acordă prezenţa Sa binecuvântată: „Eu sunt în mijlocul lor”. Este prezent în mod personal; rămâne în mijlocul adunării Lui reunite. Şi acesta este într-adevăr şi locul pe care trebuie să I-l dăm, locul de întâietate, locul celui care conduce şi care are autoritate, locul central.
În Ioan 20:19-26 , când ucenicii erau adunaţi în cea dintâi zi a săptămânii, Îl vedem pe Mântuitorul înviat venind să-şi ocupe locul în mijlocul lor ca centrul lor, şi spunându-le: „Pace vouă!” (v. 25). Avem acolo prima împlinire a promisiunii pe care a făcut-o de a fi în mijlocul alor Săi adunaţi în Numele Său, şi mulţi au experimentat aceasta sin acea zi, de-a lungul epocilor.

O Persoană vie

Petru, scriind mai târziu credincioşilor, le spunea cu privire la Domnul Isus: „De El, apropiindu-vă, ca de o piatră vie, lepădată, în adevăr, de oameni, dar aleasă, preţioasă înaintea lui Dumnezeu” (1. Petru 2:4 ). La fel apostolul le scria credincioşilor evrei: „Deci să ieşim la El, afară din tabără, purtând ocara Lui” (Evrei 13:13 ).

Deci în jurul Persoanei unui Hristos viu era adunat poporul lui Dumnezeu în primul secol, şi în jurul Lui ar trebui să se adune astăzi. Nu în jurul unei doctrine, oricât de adevărată ar fi, sau în jurul unei porunci, oricât de importantă ar fi, sau în jurul unui predicator remarcabil, oricât de evlavios ar putea fi; ci în jurul unei Persoane divine şi vii trebuie să se adune Biserica. Nu se spune: „de care, apropiindu-vă”, ci „de El, apropiindu-vă”. Nu venim către un lucru, sau o organizaţie, sau un conducător omenesc, ci către o Persoană divină, Mântuitorul şi Domnul nostru.

Duhul Sfânt conduce numai către Hristos şi către Numele Lui scump, şi nu către nume de oameni sau de organizaţii. Şi Cuvântul declară: „Cine nu adună cu Mine risipeşte” (Luca 11:23 ). Oricine conduce suflete către orice alt nume decât cel al lui Hristos, risipeşte în loc să adune; pentru că atunci când alte nume sunt adăugate la acest Nume binecuvântat, oile lui Hristos sunt împrăştiate. A ne aduna numai în Numele lui Isus, în jurul Persoanei Sale binecuvântate este deci un alt punct esenţial al aspectului local al Adunării lui Dumnezeu, şi acolo unde acesta nu se găseşte, Adunarea lui Dumnezeu nu se găseşte.

A nu tăgădui Numele Lui

Decurge din aceasta că dacă nu suntem adunaţi cu adevărat în Numele lui Hristos şi în jurul Persoanei Sale, nu vom putea avea alte nume ca steaguri ale strângerii; nu vom putea fi înscrişi sau cunoscuţi sub alte nume, cum se vede în cea mai mare parte a grupărilor creştine. Cei care sunt cu adevărat adunaţi în Numele scump al lui Hristos, refuză orice alt nume care ar lua locul sau ar dezonora acest Nume suprem şi nu se numesc decât după Numele Său: creştini sau alte nume date în Scriptură, care îi desemnează pe cei care Îi aparţin lui Hristos.

A purta nume de oameni sau a se grupa sub o denominaţiune, înseamnă a tăgădui Numele Lui vrednic de a fi slăvit şi a-L întrista pe El, Mântuitorul şi Domnul nostru. Adunării din Filadelfia, Hristos îi putea spune: „Nu ai tăgăduit Numele Meu” (Apocalipsa 3:8 ). Aceasta ne arată cât preţuieşte El credincioşia noastră în Numele Său. Dacă pretindem un alt nume, diferit de numele minunat care este al Lui, sau de alte nume decât cele pe care ni le-a dat în Cuvântul Său, şi dacă ne adunăm sub asemenea nume, nu putem pretinde că suntem cu adevărat adunaţi în Numele Lui. Iacov 2:7 vorbeşte de „numele cel bun pe care îl purtăm”. L-am pune deoparte pentru un alt nume? Dumnezeu să ne păzească de aceasta! *

* Mai mult, nicio strângere nu poate să-şi rezerve numele de „adunarea lui Dumnezeu” sau „biserica lui Hristos”, de exemplu, fiindcă aceste cuvinte îi cuprind pe toţi credincioşii adevăraţi din acel loc. A se vedea p. 94. Nota traducătorului în limba franceză.

Cinci nume se găsesc în Cuvânt pentru a desemna poporul lui Dumnezeu; ele se aplică fiecărui credincios şi sunt o legătură care îi uneşte: creştini, credincioşi, fraţi, sfinţi şi ucenici. Aceste nume sunt comune tuturor şi nu sunt sectare, cum sunt numeroase nume care au fost adoptate în zilele noastre de cei care îşi spun creştini. A adopta un nume oarecare care nu-i include pe toţi creştinii adevăraţi, înseamnă a forma o sectă şi a tăgădui adevărul singurului trup.

De fapt, Numele lui Isus este deplin suficient pentru Adunarea lui Dumnezeu. Avem totul în acest Nume, nu numai pentru mântuire şi pentru nevoile noastre individuale din viaţa creştină, ci şi pentru toate necesităţile presante şi nevoile diverse ale Adunării: adorare, comuniune, slujire, disciplină, tot ce se poate prezenta. Cititorule, vă ajunge acest Nume scump ca centru al strângerii? Vă găsiţi cu alţii adunaţi în Numele binecuvântat al acestei Persoane minunate? Fără îndoială, spuneţi dumneavoastră, dar cum este în realitate? Autoritatea Lui este recunoscută?

sursa: https://comori.org/