Un cadou cu valoare eternă

În societatea noastrã modernã caracterizatã de bunãstare, în care majoritatea oamenilor au mai mult decât le este suficient, adesea nu mai ştim ce sã le dãruim celor dragi de ziua lor de naştere sau de Crãciun. Existã unii oameni – mai ales aceia care au de toate – pe care nu-i mai poţi bucura dacã le faci un cadou „obişnuit”. În magazine şi centre comerciale abia dacã mai poţi gãsi ceva care sã le placã într-adevãr. Aş vrea sã-ţi dau o sugestie. Cadoul pe care ţi-l propun s-ar putea sã nu fie prea scump şi sã nu se încadreze în ultima modã. Te asigur, însã, de un fapt: în mod sigur nu vei da greş cu el! Este un cadou de mare valoare, deşi nu costã nimic. Nu poate fi pierdut, nici uitat. Nu vei avea probleme nici cu mãrimea. Se potriveşte la orice staturã, la orice vârstã şi este pe toate gusturile. Acest cadou ideal eşti chiar tu. În efortul de a-ţi maturiza caracterul, nu uita cât de valoros este altruismul. Aşadar propunerea mea este urmãtoarea: Dãruieşte-te pe tine însuţi! Dãruieşte-i celui care are nevoie de tine o orã din timpul tãu. Trimite celui întristat şi apãsat câteva cuvinte de mângâiere. Fã o vizitã de încurajare celui pe care îl ştii doborât la pãmânt. Cunoşti pe cineva bolnav? Du-i acasã un prânz cald. Gãseşte un cuvânt de compasiune pentru cel care şi-a pierdut de curând partenerul de viaţã. Aratã-ţi prietenia printr-un gest cât de mãrunt faţã de cineva care pricepe mai greu lucrurile şi de aceea este ocolit de ceilalţi. Isus a spus: „Adevãrat vã spun cã ori de câte ori aţi fãcut aceste lucruri unuia dintre aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai mei, Mie Mi le-aţi fãcut.” (Matei 25:40)

Teddy Sallard era un bãiat cãruia i se potrivea expresia „unul dintre aceşti neînsemnaţi fraţi ai Mei.” Nu-l prea interesa şcoala. Hainele lui erau mereu şifonate, pantofii veşnic prãfuiţi, pãrul niciodatã pieptãnat. Un copil cu o faţã inexpresivã, ce nu te lãsa sã intuieşti nimic din ceea ce se întâmplã înlãuntrul lui. Ochi sticloşi, care de obicei priveau în gol. Când Miss Tompson, învãţãtoarea lui Teddy, vorbea cu el, acesta rãspundea monosilabic. Dezinteresat, cu greu l-ai fi putut îndrãgi, darãmite iubi. Deşi Miss ţompson afirma mereu cã simte aceeaşi dragoste faţã de toţi elevii ei, în realitate lucrurile nu stãteau tocmai aşa. Când corecta lucrãrile lui Teddy, îi fãcea aproape de fiecare datã plãcere – oricât de nefiresc ar pãrea – sã sublinieze cu roşu rãspunsurile mereu pe dos pe care le dãdea Teddy la întrebãri, iar când scria un „insuficient” la sfârşitul lucrãrii era cuprinsã de un sentiment reconfortant. De fapt, Miss Tompson ar fi trebuit sã ştie cel mai bine cum stau lucrurile, doar citise evaluãrile anuale şi ştia mai multe despre Teddy decât îi plãcea sã recunoascã.

Evaluãrile erau cât se poate de obiective:

Clasa I: Teddy promite rezultate bune la învãţãturã şi un comportament bun, dar situaţia lui familialã lasã foarte mult de dorit.
Clasa a II-a: Teddy ar putea sã dea mai mult. Pãrinţii nu-l sprijinã suficient de mult. Mama lui este grav bolnavã.
Clasa a III-a: Teddy este un copil cuminte, dar mult prea serios. Învaţã greu. Mama lui a decedat anul acesta.
Clasa a IV-a: Teddy nu reuşeşte sã ţinã ritmul, dar are un comportament bun. Tatãl sãu nu se intereseazã de el.

Crãciunul bãtea la uşã. Bãieţii şi fetele din clasa domnişoarei Tompson i-au adus câte un cadou de Crãciun. Si-au îngrãmãdit darurile pe catedrã, strângând nerãbdãtori în jurul ei, aşteptând curioşi sã vadã ce va zice Miss ţompson. Printre cadouri se afla şi unul din partea lui Teddy Sallard. Miss Tompson a rãmas tare surprinsã cã şi el i-a adus un cadou, dar chiar era aşa! Împachetat în hârtie ieftinã şi lipit cu banda adezivã, cadoul lui Teddy fãcea notã discordantã cu celelalte cadouri. Pe hârtia de culoare maronie scria simplu: „Pentru Miss Tompson, de la Teddy.” Când învãţãtoarea a deschis pacheţelul, din el au cãzut o broşã lipsitã de gust, cu pietricele din sticlã coloratã, din care jumãtate lipseau, şi o sticluţã cu parfum ieftin. Colegii şi colegele lui Teddy au început sã chicoteascã şi sã dea ghionturi la vederea „cadoului”, însã învãţãtoarea a avut suficientã înţelepciune şi prezenţã de spirit ca sã-i reducã imediat la tãcere, prinzându-şi broşa în piept şi picurându-şi câţiva stropi din parfumul ieftin pe încheietura mâinii stângi. Si-a ridicat braţul şi i-a lãsat pe copii sã miroasã şi i-a întrebat: „Ei, ce pãrere aveţi, nu-i aşa cã miros frumos?” Aceştia au reacţionat entuziasmaţi cu „oh” şi „ah”, nedorind sã-i strice bucuria. La terminarea orelor, când toţi elevii au plecat acasã, Teddy a rãmas în urmã. S-a apropiat încet de catedrã şi a murmurat abia inteligibil: „Miss Tompson…Miss Tompson…mirosiţi exact ca mãmica mea…şi broşa ei vã vine foarte bine. Mã bucur atât de mult cã v-au plãcut cadourile mele.”

Dupã ce Teddy a ieşit din clasã, învãţãtoarea s-a prãbuşit pe genunchi lângã scaunul de la catedrã. Cu faţa brãzdatã de lacrimi amare, ea L-a rugat pe Dumnezeu s-o ierte. În dimineaţa urmãtoare, când copiii au intrat în clasã, au fost întâmpinaţi de o învãţãtoare transformatã. Miss Tompson nu mai era aceeaşi. Nu mai era o simplã învãţãtoare, ci devenise un instrument în mâna lui Dumnezeu. Îşi propusese ca pe viitor sã-şi iubeascã într-adevãr elevii şi sã îi trateze în aşa fel încât sã le dea aripi şi sã le influenţeze întreaga viaţã în bine. A început prin a-şi da toate silinţele cu ei, ajutându-i din rãsputeri, mai ales pe cei care aveau rezultate slabe la învãţãturã, iar dintre aceştia, în mod cu totul deosebit, de Teddy Sallard.
La sfârşitul anului şcolar, rezultatele lui Teddy se îmbunãtãţiserã simţitor. Îşi întrecuse majoritatea ceolegilor, iar pe unii îi lãsase chiar cu mult în urmã.

A trecut o perioadã de timp fãrã ca miss. ţompson sã mai audã ceva de Teddy. Însã într-o zi, poştaşul i-a adus o scrisoare: „Dragã Miss Tompson, aş vrea sã fiţi prima care aflã cã voi încheia şcoala elementarã al doilea din clasã. Multe salutãri. Teddy Sallard.”
Patru ani mai târziu, a mai sosit o scrisoare: „Dragã Miss ţompson, tocmai am vãzut rezultatele: am ieşit primul pe clasã. Vreau sã fiţi prima care aflã. Nu a fost uşor lucru, dar mi-a plãcut. Multe salutãri. Teddy Sallard.”

Dupã alţi câţiva ani: „Dragã Miss Tompson, de astãzi sunt dr. prof. Teodor Sallard. Ce pãrere aveţi? Vreau sã fiţi prima care aflã. Iar luna viitoare mã cãsãtoresc – mai exact, pe 27. Dorinţa mea e sã veniţi şi dvs. la nuntã şi sã ocupaţi locul pe care l-ar fi ocupat mama mea dacã ar fi încã în viaţã. Sunteţi singura „rudã” pe care o mai am. Tata a murit anul trecut. Multe salutãri, Teddy Sallard.”

Miss Tompson s-a dus la nunta lui Teddy şi a ocupat locul pe care l-ar fi ocupat mama lui. Chiar merita acel loc. Prin felul în care se purtase cu Teddy, îi marcase viaţa, iar el nu a putut sã uite acest lucru.

Dar tu, tu ce le-ai putea dãrui celor din jurul tãu? În loc sã le cumperi ceva, îndrãzneşte sã le dãruieşti un cadou care sã dãinuie în timp. Dar, te rog, nu te zgârci! Dãruieşte-te pe tine însuţi unui Teddy Sallard, unuia dintre „aceşti foarte neînsemnaţi”, pe care sã-l ajuţi în acest fel sã devinã unul dintre „cei mari”.