"Partea celui disprețuit"

Categorie:  Viata de credinta
 

„Ce mai era de făcut...şi nu i-am făcut?De ce...”- Isaia 5 :4

„În zadar m-am trudit, mi-am cheltuit puterea pentru nimic şi fără folos.”- Isaia 49:4

„...au pribegit în piei de oaie, în piei de capră, lipsiţi, necăjiţi, chinuiţi...şi...n-au primit promisiunea.” Evrei 11:37-39

„...am pierdut toate...” Filipeni 3:8

„...toţi m-au părăsit.” 2. Timotei 3:16

Astăzi există o parte a celui dispreţuit; cine doreşte să fie de partea aceasta? Dumnezeul Scripturii este în mod evident de această parte. El a creat îngerii glorioşi, iar unul dintre cei înălţaţi, probabil unul dintre cei mai înălţaţi, s-a răzvrătit împotriva Lui şi a atras după sine o mare mulţime de îngeri. Alte câteva creaturi inteligente au fost create de către El, şi într-un fel noi nu ştim cum au devenit demoni, duhuri necurate, care sunt toate în jurul nostru şi sunt atât de numeroase încât o legiune s-a ocupat de un sigur om.

Dumnezeu a creat lumea în care trăim, iar stelele de dimineaţă au cântat împreună şi fiii lui Dumnezeu au strigat de bucurie; dar cât de curând s-a schimbat totul. Vrăjmaşul a intrat în această creaţie perfectă, iar omul s-a întors împotriva lui Dumnezeu, iar până în ziua aceasta omul crede că Dumnezeu este un Dumnezeu aspru şi că modul prin care poţi fi fericit este acela de a trăi în voia proprie. După aproximativ 1700 de ani de încercare, Dumnezeu a trebuit să distrugă întreaga rasă umană prin potop cu excepţia unei familii. El i-a spus acestei familii să umple pământul; răspunsul lor a fost construirea turnului Babel pentru a nu putea fi împrăştiaţi.

El a ales o familie şi o naţiune, a făcut tot ce a putut pentru acea naţiune, iar Numele Său a fost hulit printre păgâni prin acea naţiune. El L-a trimis pe singurul Său Fiu, spunând „Îl vor respecta pe Fiul Meu”, dar ei L-au luat, L-au omorât şi L-au scos afară din vie. El L-a înălţat pe Fiul Său la dreapta Sa, şi a trimis pe pământ Duhul Său Sfânt şi a întemeiat Biserica pentru a-L arăta pe Hristos pe pământ şi iată că cea care astăzi poartă Numele Sfânt al lui Hristos a devenit „Taină, Babilonul cel mare, mama curvelor şi a urâciunilor pământului.” Nimeni nu este aşa de păgubit ca Dumnezeu, însă Dumnezeu este răbdător. El doreşte să aştepte pentru răzbunare până când întregul Său plan este împlinit. Dorim noi să fim de partea celuor dispreţuiţi cu Dumnezeu şi să aşteptăm timpul Său?

 În exterior Hristos este de partea celor respinşi astăzi. El care se numeşte „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu puternic, Părinte al eternităţii, Domn al păcii”, a venit în această lume şi lumea în loc să I se închine în adorare, aceasta L-a văzut şi L-a urât atât pe El cât şi pe Tatăl Său. La început mulţi au fost atraşi de El, aceştia crezând că prin El dorinţele lor carnale se vor împlini; însă El nu a fost eroul pe care Îl căutau ei, ci El a fost blând şi smerit cu inima. El nu era potrivit pentru ei, El nu S-a făcut pe Sine Însuşi conducător al naţiunii iudeilor, nici nu a îndepărtat jugul roman, pentru a se aşeza pe tronul lui David. Oamenii mari de pe pământ s-au ţinut la distanţă de la început, cei săraci care la început Îl îngrămădeau, s-au îndepărtat de El. El nu avea unde să-Şi pună capul. A rămas la sfârşit cu câţiva ucenici care L-au iubit şi s-au agăţat de El cu toate că nu Îl puteau înţelege, iar aceştia, în momentul cel mai cumplit de strâmtorare L-au părăsit şi au fugit, şi ca un răufăcător, El a fost tratat cu dispreţ şi repulsie. Dumnezeul în care S-a încrezut El nu a făcut nimic pentru a-L salva, iar El a izbucnit într-un strigăt amar: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” Cine şi-ar fi imaginat că acesta trebuia să fie sfârşitul vieţii Lui pe acest pământ, că omul îşi va alunga Creatorul- Dumnezeu care a venit în carne pentru a-l binecuvânta pe om în har şi în adevăr. Din ziua răstignirii Sale, lumea nu L-a mai văzut.

De asemenea, cu toate că El este înălţat în glorie şi L-a trimis jos pe Duhul Sfânt, în timp ce El Însuşi lucrează neîncetat pentru a Se înnoi în inimile celor ai Săi, cât de sărace sunt rezultatele vizibile! De abia s-a format o mărturie de către Duhul Sfânt şi încredinţată omului, că acesta a şi distrus-o, iar acum s-a ajuns în zilele de pe urmă ale Bisericii pe pământ. Ultima acţiune specială a Duhului a avut loc, iar cei care au primit mărturia aceasta în mod deschis au falimentat chiar mai mult decât părinţii lor şi nu mai rămâne decât ca Hristos să Îşi ocupe locul ca martorul credincios şi adevărat şi să stea afară la uşă bătând, iar dacă este cineva din când în când, Îi va deschide.

Da, Hristos este de partea celui dispreţuit astăzi. El este răbdător şi poate astepta pentru a se răzbuna până când a îndeplinit întreaga voie a lui Dumnezeu. Dorim noi să împărtăşim răbdarea lui Hristos?

Cei care sunt cu adevărat sfinţi sunt mereu de partea celor dispreţuiţi, din vremea când dreptul Abel a fost ucis de către fratele său, până în vremea (încă viitoare) când aceştia vor învinge „datorită sângelui Mielului şi datorită cuvântului mărturiei lor şi nu şi-au iubit viaţa, până la moarte.”

Sfinţii din vechime au fost de partea celor dispreţuiţi (cu rare excepţii pentru un moment). Aceştia „au fost ucişi cu pietre, au fost tăiaţi cu ferăstrăul, au fost ispitiţi, au murit ucişi de sabie, au pribegit în piei de oaie, în piei de capră, lipsiţi, necăjiţi, chinuiţi (ei, de care lumea nu era vrednică), rătăcind în pustiuri şi în munţi şi în peşteri şi în crăpăturile pământului.” Aceştia au fost în mod evident de partea celor respinşi în această lume, cu toate că era o perioadă a chemării pământeşti. Pot deci aceia, care au parte de chemarea cerească să fie altfel decât de partea celor dispreţuiţi astăzi dacă aceştia sunt credincioşi adevăraţi? Nu este adevărat că numai aceia care îşi pierd vieţile de dragul lui Hristos şi le pot salva?

Omul a falimentat întotdeauna, iar lupii din afară au intrat în turmă, bătrânii s-au ridicat şi au vorbit lucruri pervertite. Puterea şi tăria în lumea aceasta au fost întotdeauna de partea majorităţii, iar minoritatea trebuie să sufere. Astăzi, ca şi în zilele din vechime, nu este plăcut să fi îndepărtat, dar „fericiţi sunteţi voi când oamenii vă vor urî şi când vă vor alunga dintre ei şi vă vor defăima şi vor lepăda numele vostru ca rău, din cauza Fiului Omului.” Ar putea timpul prezent să fie o excepţie? Imposibil. Poate mărturia să se dovedească a fi una mai bună decât cele de dinainte? Imposibil. Adevăraţii sfinţi ai lui Dumnezeu trebuie să fie mulţumiţi cu faptul de a fi de partea celor dispreţuiţi astăzi. Aceştia trebuie să fie persecutaţi; puterea de a persecuta nu le aparţine, ci aceştia constituie minoritatea celor slabi, ei trebuie să sufere, să fie condamnaţi de tribunale omeneşti, să fie socotiţi astăzi printre răufăcători. Astăzi este ziua răbdării lui Dumnezeu şi a lui Hristos; deasupra se află un cer tăcut. Aceştia trebuie să fie mulţumiţi cu a spune: „Suntem săraci, suntem slabi, suntem neînsemnaţi, dar trebuie să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de om. Vom arăta cu plăcere dragoste şi bunătate tuturor oamenilor, dar trebuie să ascultăm de Dumnezeu.” Ei nu pot folosi nuiaua autorităţii, ci singura nuia pe care o cunosc este nuiaua harului preoţesc şi a slujirii iubitoare. Ei nu vor persecuta niciodată, ci vor suferi şi vor fi mulţumiţi cu faptul de a fi de partea celor respinşi astăzi, ştiind că partea celui dispreţuit astăzi va fi partea celui câştigător când Hristos Îşi va intra în drepturi, când cei dintâi vor fi cei din urmă şi când cei din urmă vor fi cei dintâi, când toate circumstanţele se vor schimba şi când aceia vorbiţi de rău astăzi vor fi cu Hristos în glorie în acea zi.

Întrebăm din nou: cine vrea să fie de partea celor dispreţuiţi cu Dumnezeu şi cu Hristos astăzi? 

sursa: https://comori.org/