Rugăciunea multă, preţul ungerii

În credinţa creştină, ungerea înseamnă rânduirea de către Duhul Sfânt, sau punerea deoparte pentru lucrarea lui Dumnezeu şi pregătirea omului pentru ea pe care o face Acesta. Această ungere este unica împuternicire divină prin care predicatorul îndeplineşte planurile mântuitoare ale propovăduirii şi poate să participe la ele. Fără această ungere nu se obţin rezultate spirituale adevărate; forţele din predicare şi rezultatele ei nu se ridică mai presus de discursul profan. Fără ungere, acesta este la fel de potent ca şi amvonul nostru.

Această ungere divină asupra predicatorului generează prin intermediul Cuvântului lui Dumnezeu rezultatele spirituale caracteristice Evangheliei, dar fără această ungere, aceste rezultate vor lipsi. Pot fi lăsate multe impresii plăcute, în urma unei astfel de propovăduiri, dar toate să fie departe de ţelul predicării evanghelice. Această ungere poate fi simulată. Există multe lucruri care arată asemenea ei, şi sunt multe rezultate care se aseamănă cu efectele ei, însă ele sunt străine scopurilor şi naturii ei. Fervoarea sau blândeţea sugerată de o predică patetică sau emoţională pot să aducă a mişcare produsă de ungerea divină, dar să nu aibe nici o putere, nici o forţă de frângere şi străpungere a inimii. În mişcarea emoţională şi sentimentală produsă de ea, nu se găseşte uleiul vindecător de inimi, şi nici nu are loc căutarea lor de păcat, cu atât mai puţin vindecarea lor.

Această ungere divină reprezintă aspectul distinctiv care separă adevărata propovăduire a Evangheliei de toate celelalte metode de prezentarea a adevărului. Ea se află în spatele lui şi este întrepătrunsă de adevărul revelat, cu toată forţa lui Dumnezeu. Ea iluminează Cuvântul, extinde şi îmbogăţeşte intelectul, dându-i puterea de a pricepe şi reţine Cuvântul. Ea califică inima predicatorului şi o aduce în starea de blândeţe şi puritate, îi dă forţa şi lumina necesară pentru a aduce cele mai înalte rezultate. Această ungere îi dă predicatorului libertate şi slobozenie gândului, sufletului, o libertate, plinătate şi călăuzire în exprimare, care nu poate fi asigurată de nici un alt proces. Fără această ungere a predicatorului, asemenea altor sisteme ale adevărului, nici Evanghelia nu va avea puterea de a se propaga singură. Aceasta este pecetea divinităţii ei. Ungerea predicatorului îl pune pe Dumnezeu în evanghelie. Fără ea, Dumnezeu este absent, iar evanghelia este lăsată pe seama forţelor pe care inventivitatea umană, interesul sau talentele oamenilor i le pot desemna pentru a o împuternici şi pentru a-i proiecta înainte doctrinele.

În acest element, amvonul creştin dă greş mai mult ca în oricare altul. Tocmai la cel mai important punct al lui, el înregistrează eşecul. El poate avea învăţătură, înţelepciunea şi elocvenţa lui pot desfăta şi fermeca, senzaţia şi metodele lui mai puţin ofensive pot atrage mulţimile în număr mare, puterea lui mintală poate impresiona şi întări adevărul în toate aspectele lui, dar lipsită de această ungere, fiecare din aceste lucruri nu va fi decât asemenea asaltului agitatelor valuri asupra Stâncii Gibraltarului. Spuma şi stropii, o vor acoperi, dar pietrele ei vor rămâne neclintite şi impasibile. Inima omului nu va fi despietrită din împietrirea păcatului ei, şi nici el, păcatul, asemenea stâncilor, nu va fi măturat din inimă de valurile neobosite ale mării.

Această ungere reprezintă forţa consacrării, iar prezenţa ei este testul permanent al acestei consacrări. Doar ea, această ungere divină a predicatorului, asigură consacrarea lui Dumnezeu şi lucrării Sale. Alte motive şi alte forţe îl pot atrage în această lucrare, însă consacrarea lui este făcută doar de ea. O punere deoparte pentru lucrarea lui Dumnezeu, prin puterea Duhului Sfânt, este singura consacrare pe care Dumnezeu o recunoaşte ca fiind legitimă.

Ungerea divină, ungerea această cerească, este ceea ce-i trebuie amvonului şi ceea ce el trebuie să aibe. Acest ulei divin şi ceresc turnat asupra lui de mâna lui Dumnezeu aflată deasupra lui, este cel ce înmoaie şi unge tot omul - inima lui, mintea şi duhul lui - până ce-l separă cu o separare definitivă şi puternică de toate motivaţiile pământeşti, seculare, lumeşti şi de intenţiile egoiste, punându-l deoparte pentru tot ceea ce este curat şi evlavios.

Prezenţa acestei ungeri asupra predicatorului creează tulburarea şi fricţiunea din multe adunări. Aceleaşi adevăruri care au fost predicate în stricteţea literei, nu au făcut nici un fel de valuri şi nu au cauzat nici un fel de durere sau vreo impresie de viaţă. Totul este liniştit ca un cimitir. Apare atunci un alt predicator, iar asupra acestuia se găseşte această influenţă misterioasă; atunci litera Cuvântului este aprinsă de către Duhul, undele unei mari mişcări pot fi simţite; aceasta este ungerea care pătrunde în conştiinţă şi o trezeşte şi care frânge inima. Propovăduirea fără ungere duce la împietrire, face ca totul să devină uscat, steril şi arid. Într-un cuvânt, omoară.

Această ungere nu este o amintire, sau doar o eră a trecutului. Ea este un fapt prezent, realizat şi conştient. Ea aparţine atât experienţei omului cât şi propovăduirii lui. Ea este cea care-l transformă şi-l face asemenea chipului Stăpânului său ceresc, cât şi intermediul prin care el declară adevărurile lui Hristos cu putere. Ea este puterea lui din lucrare, puterea care face restul să pară slab, firav şi zadarnic, în absenţa ei, iar prin prezenţa ei să acopere lipsa tuturor celorlalte forţe mai slabe.

Această ungere, nu este un dar necondiţionat, inalienabil. Ea este condiţionată, iar prezenţa ei este perpetuată şi sporită prin acelaşi proces prin care şi-a procurat-o la început: şi anume, printr-o rugăciune neîncetată lui Dumnezeu, şi prin dorinţe pasionate după Dumnezeu, evaluând-o şi căutând-o cu ardoare neobosită, socotind orice altceva, o pagubă şi un eşec în lipsa ei.

În ce fel şi de unde vine această ungere? Direct de la Dumnezeu ca răspuns rugăciunii. Doar inimile care se roagă sunt umplute cu acest sfânt ulei. Doar buzele ce se roagă sunt unse cu această ungere divină.

Doar rugăciunea multă este preţul ungerii propovăduirii; rugăciunea multă este unica şi singura condiţie a păstrării acestei ungeri. Fără rugăciunea neîncetată această ungere nu-i va fi dată predicatorului. Fără perseverenţa din rugăciune, şi ungerea ca şi mana pusă la păstrat, va face la rândul ei, viermi.