"Bucuria mantuirii" - Studiu biblic

Categoria: Studiu biblic

Poate fi mantuit un om care nu are darurile Duhului Sfant? In opinia mea, raspunsul este afirmativ. Da, poate fi mantuit.

     In Scripturile Noului Testament, in mod deosebit in epistolele apostolului Pavel, sunt amintite o multime de daruri spirituale: darul profetiei, darul vindecarii, darul minunilor, darul limbilor si multe altele ( vezi Romani 12, 6-8; 1 Corinteni 12, 1-31 ). Acestea nu sunt altceva decat inzestrari speciale ale unor credinciosi, in ocazii speciale si in vederea indeplinirii unor lucrari speciale, toate avand izvorul in Duhul lui Dumnezeu „care da fiecaruia in parte cum voieste” ( 1 Corinteni 12, 11 ).

     Apostolul Pavel este insa foarte realist, recunoscand ca nu toti membrii Bisericii au aceste daruri: „Oare toti sunt apostoli ? Toti sunt proroci ? Toti sunt invatatori ? Toti sunt facatori de minuni ? Toti au darul tamaduirilor ? Toti vorbesc in alte limbi ? Toti talmacesc ?”, intreaba el. ( 1 Corinteni 12, 29.30 ). Intrebarile sunt retorice si au un singur raspuns: Categoric, nu ! Nu toti crestinii sunt inzestrati cu  daruri spirituale. Acest fapt este recunoscut de Pavel atunci cand, referindu-se la comunitatea din Corint, afirma ca exista si crestini „fara daruri” ( 1 Corinteni 14, 23.24 ).

     Daca un crestin devotat nu are darul prorociei, pe cel al vindecarii, al limbilor, al carmuirii sau oricare alt dar spiritual, nu trebuie sa se indoiasca niciodata de harul mantuitor oferit tuturor oamenilor, indiferent daca sunt sau nu inzestrati cu darurile Duhului Sfant.

     Insa poate fi mantuit un om care nu are roadele Duhului Sfant ? Aici problema este mai delicata, deoarece aceste roade , asa cum sunt enumerate de apostolul Pavel in Galateni 5, 22.23, tin de domeniul caracterului. Or stim ca viza pe pasaportul nostru spre Imparatia cerurilor consta tocmai intr-un caracter desavarsit, asa cum rezulta din indemnul Mantuitorului: „Voi fiti dar desavarsiti, dupa cum si Tatal vostru cel ceresc este desavarsit”( Matei 5,48 ).

     Roadele Duhului Sfant, asa cum apar in enumerarea apostolului Pavel, sunt: „dragostea, bucuria, pacea, indelunga rabdare, bunatatea, facerea de bine, credinciosia, blandetea si infranarea poftelor”. Nu stim daca Pavel a amintit aceste roade spirituale aleatoriu, fara sa tina seama de vreun criteriu, sau dimpotriva, el le-a amintit intr-o ordine a importantei lor in viata unui credincios.

     Totusi, plasarea bucuriei, ca rod al Duhului Sfant, pe locul al doilea, imediat dupa dragoste, ne arata ca aceasta nu este un rod oarecare si ca ea trebuie sa ocupe un loc important in viata unui copil al lui Dumnezeu.

     Revin la intrebarea: Poate fi mantuit un om care nu are roadele Duhului Sfant ? Dar un om care nu cunoaste si nu traieste in viata lui de credinta bucuria mantuirii ? Greu de crezut ! De fapt, ce este aceasta bucurie a mantuirii ? Doar un sentiment ? Categoric, nu !

     Bucuria este mai mult decat un sentiment trecator pe care astazi il ai, iar maine dispare. Ea este o stare sufleteasca de deplina multumire si satisfactie, o stare a inimii care priveste dincolo de realitatile crude ale vietii, spre acel liman al odihnei si fericirii vesnice. Bucuria nu este firicelul de apa care dispare sub arsita soarelui de vara, ci acea apa adanca ce ramane linistita in profunzimile ei, chiar daca la suprafatza bat vanturi amenintatoare. Bucuria nu este veselia zgomotoasa a discotecilor, ci acel simtamant profund al implinirii vietii si al atingerii unei tinte inalte.

     Bucuria mantuirii este motivatia cea mai puternica pentru schimbarea vietii, ajutandu-ne sa gandim altfel, sa vorbim altfel, sa privim, sa muncim, sa ne imbracam, sa mancam si sa ne recreem altfel decat o faceam inainte de a-L cunoaste pe Iisus. Ea ar trebui sa aiba un asemenea efect in viata unui crestin incat acesta ar trebui sa fie privit ca un om venit din cer.

     Cand Cristofor Columb a descoperit America in 1492, el a trait impreuna cu camarazii lui o experienta inedita. Indienii pe care-i intalnea in cursul expeditiilor sale ii considerau pe conchistadori drept „oameni veniti din cer.” De ce ? Pentru ca spaniolii se deosebeau de bastinasi in toate privintele. Spaniolii erau albi la fatza, nu rosietici ca indienii; aveau armuri grele, trageau cu muschete care scoteau foc si fum, vorbeau o limba deosebita si aveau obiceiuri cu totul deosebite de ale bastinasilor. Aceasta situatie i-au ajutat mult pe conchistadori sa cucereasca teritorii imense pentru regii Spaniei, Ferdinand si Izabela. Si aceasta fara prea mult efort.

     In Faptele apostolilor 14,11.12, intalnim o situatie asemanatoare. Dupa vindecarea ologului din nastere prin mainile lui Pavel si Barnaba, populatia Listrei i-a considerat pe cei doi apostoli drept zei in chip omenesc care au coborat pe pamant ( Pavel era considerat a fi intruparea lui Mercur, iar Barnaba – intruparea lui Jupiter ).

     Cand un crestin isi traieste cu seriozitate, bucurie si fara compromisuri morale viata de credinta, cei din jurul sau il vor privi ca pe un om „cazut din cer”. Un astfel de om se imbraca diferit, are un stil de viata diferit, are o atitudine diferita fatza de munca, odihna si recreere, are conceptii de viata si idealuri diferite de restul lumii. Fie ca vrem, fie ca nu vrem, fie ca suntem constienti, fie ca ignoram lucrul acesta, „noi suntem o priveliste pentru lume, ingeri si oameni” ( 1 Corinteni 4,9 ).

     In rugaciunea Sa, rostita cu putin timp inainte de rastignire, Mantuitorul i-a avut in vedere pe urmasii Sai din toate timpurile, afirmand despre ei: „Ei nu sunt din lume, dupa cum nici Eu nu sunt din lume…” ( Ioan 17,16 ). Asadar, e ceva gresit ca un crestin sa fie deosebit de lume si sa faca nota discordanta ? Nicidecum ! Daca cei din jur ajung la concluzia ca noi nu suntem „din lume”, inseamna ca inca exista o linie de demarcatie intre Biserica si lume. Inseamna ca inca mai exista oameni care traiesc principiile neprihanirii si oglindesc in viata lor caracterul lui Iisus.

     Dar aceasta nu este totul. Nu e suficient sa fim diferiti de lume. Nu e suficient sa ne inchinam in adevarata zi de odihna si sa avem un stil de viata sanatos. Nu e suficient sa fim corecti in afaceri si decenti in imbracaminte. Pe Dumnezeu Il intereseaza mai mult decat fructele; pe El Il intereseaza daca pomul este bun. Pomii de Craciun au, printre alte podoabe, uneori si fructe agatate cu ata. Dar acestea nu sunt rodite de ei. De aceea, in zadar isi atarna oamenii in ramurile vietii lor tot felul de fapte bune. Daca acestea nu izvorasc dintr-o motivatie buna, ele nu au nicio valoare. 

     Mantuitorul S-a rugat pentru ucenicii Sai din toate timpurile „sa aiba in ei bucuria Mea deplina” ( Ioan 17, 13 ). Bucuria lui Iisus este bucuria deplina a mantuirii, bucuria de a fi iertat si impacat cu Dumnezeu, bucuria de a face parte din marea familie cereasca. Aceasta trebuie sa fie adevarata motivatie a oricarei fapte bune, a oricarei renuntari, a oricarui sacrificiu pentru Dumnezeu si credinta, a oricarei inchinari.

     Ce valoare are ziua de odihna poruncita de Dumnezeu inca de la Creatiune, tinuta de unii crestini uneori  cu mari sacrificii si lupte, daca ea nu e insotita de bucuria partasiei cu Creatorul ? Ce valoare are un stil de viata sanatos, daca el nu izvoraste din bucuria de a-L onora pe Dumnezeu printr-un corp sanatos, care sa devina un templu al Duhului Sfant ?

     Ce valoare au darurile si sacrificiile de orice natura pentru cauza lui Dumnezeu, daca ele nu sunt insotite de bucuria de a fi o particica din marele Plan al Mantuirii ? Ce valoare are studiul intens al Scripturii pana la ore tarzii in noapte, daca el nu izvoraste din bucuria cunoasterii adevarului si a caracterului lui Dumnezeu ?

     Privind lucrurile la suprafatza, oamenii ii pot considera pe alti oameni ca venind din cer. Pe Dumnezeu insa Il intereseaza altceva: motivatia lucrurilor pe care le facem. In ziua revenirii lui Iisus, cand „oile” vor fi separate de „capre”, ceea ce va conta inaintea cerului va fi motivatia care a stat in spatele faptelor, cuvintelor, renuntarilor, sacrificiilor, eforturilor si planurilor noastre.

     In ziua aceea vor fi mari surprize . Multi crestini se vor trezi in afara mantuirii, si aceasta nu pentru ca le-au lipsit faptele bune, ci pentru ca le-a lipsit motivatia corecta acceptata de Dumnezeu.

     „Multi Imi vor zice in ziua aceea: „Doamne, Doamne ! N-am prorocit noi in Numele Tau ? N-am scos noi draci in Numele Tau ? Si n-am facut noi multe minuni in Numele Tau ?” Atunci le voi spune curat: „Niciodata nu v-am cunoscut; departati-va de la Mine voi toti care lucrati faradelege” ( Matei 7, 22.23 ).

     Ce L-a ajutata pe Mantuitorul sa duca la indeplinire Planul Mantuirii, sa treaca prin suferinte inimaginabile, prin groaza despartirii de Tatal si prin intunericul mortii a doua ?

     „Sa ne uitam tinta la Capetenia si Desavarsirea credintei noastre, adica la Iisus, care pentru bucuria care-I era pusa inainte, a suferit crucea, a dispretuit rusinea si sade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu” ( Evrei 12, 2 ).

     „Bucuria care-I era pusa inainte”… Era bucuria de a ne vedea pe noi, pe mine si pe tine, impreuna mantuiti pentru vesnicie, smulsi ca niste taciuni din focul mortii eterne. Era bucuria de a vedea din nou familia pamanteasca unita cu cea cereasca prin legaturi ce nu vor mai fi rupte niciodata. Era bucuria de a vedea din nou restabilite armonia, pacea si neprihanirea in intregul Univers creat.

     In timp ce oamenii care inca stau cu spatele la Dumnezeu plang si se plang de vicisitudinile vietii, in timp ce tremura si se ingrozesc cu privire la ce va aduce ziua de maine, crestinii adevarati au in priviri acea scanteie a bucuriei mantuirii, care ii fac sa spere, sa astepte cu rabdare si sa sufere in tacere in mijlocul necazurilor inerente.

     Si ei plang, dar nu jelesc; si ei sunt intristati, dar nu dispera; si ei au temeri, dar nu se ingrozesc; si ei sunt oameni cu limite si cu slabiciuni, cunoscand infrangerea si durerea, dar nu renunta la lupta. Si toate acestea pentru ca bucuria mantuirii din inima lor este farul care le lumineaza viata in cele mai aprige furtuni.

     „Doamne, da-mi in suflet bucuria mantuirii Tale ! Ajuta-ma ca pentru bucuria pe care mi-ai pus-o inainte, sa-mi port crucea cu rabdare, sa suport orice suferinta si lipsa, sa trec peste orice rautate si batjocura si sa Te am doar pe Tine inaintea ochilor mei.

     Iar atunci cand ne vom intalni si vom sta fatza-n fatza, bucuria mea sa se uneasca cu bucuria Ta si cu bucuria intregii Creatii, intr-o vesnica si nepieritoare partasie. Doamne, fa ca acea clipa sa nu mai intazie mult !”

sursa: https://www.loribalogh.ro/