text Studiu biblic

DAVID - Om după inima lui Dumnezeu

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Dorina Madaras

Toți cei care cunosc Biblia, ştiu că David a fost un om măreț. Însă, măreția lui nu era în vitejia lui, deși era foarte curajos. Nu a fost în bătăliile pe care le-a câștigat, deși a câștigat multe. Nu era în gloria domniei sale, deși avea parte de slavă. Era în dorința lui de a se supune voinței lui Dumnezeu și de a-și umili inima în pocăință atunci când a păcătuit.

În Scriptură, nu există nici un împărat ca David, care să fie ca lumina ochiului lui Dumnezeu. Inima lui Dumnezeu a avut o afecțiune deosebită pentru omul acesta, care a fost pe parcurs descris de Domnul, ca fiind "om după inima Mea, care va împlini toate voile Mele." (Faptele 13:22)

Poate unii sânt uimiți de faptul că Dumnezeu la considerat pe David "om după inima Lui", deşi a comis păcate îngrozitoare, ca adulter, minciună și omor! Totuşi, relația între David și Dumnezeu este cel mai bine înțeleasă prin lentila harului!

Învățăm multe despre caracterul lui David în cartea Psalmilor, deoarece vorbeşte deschis despre viața lui, şi chiar se lasă analizat de toți cititorii. Viața lui David a fost un portret al succesului și al eșecului. Biblia evidențiază faptul că David era pe departe un om perfect. Dar ceea ce-l făcea pe David mai deosebit ca ceilalți este că inima lui era îndreptată spre Dumnezeu.

Pentru a înțelege de ce David a fost un om după inima lui Dumnezeu, trebuie să vedem ce caracteristici avea, să se califice pentru o astfel de descriere exaltedă.

IUBEŞTE PE DOMNUL

➡️️️ "Te iubesc din inimă, Doamne, tăria mea!" (Psalmul 18:1)

➡️ "Voi lăuda pe Domnul din toată inima mea, voi istorisi toate minunile Lui. Voi face din Tine bucuria și veselia mea, voi cânta Numele tău, Dumnezeule Preaînalt." (Psalmul 9:1‭-‬2)

ASCULTĂTOR

➡️ Domnul l-a ridicat împărat pe David, despre care a mărturisit astfel: "Am găsit pe David, fiul lui Iese, om după inima Mea, care va împlini toate voile Mele." (Faptele 13:22)

➡️ Domnul i-a răspuns: "Suie-te." David a zis: "Unde să mă sui?" Și Domnul a răspuns: "La Hebron." David s-a suit acolo... (2 Samuel 2:1‭-‬2)

➡️ "Dă-mi pricepere, ca să păzesc Legea Ta și s-o ţin din toată inima mea!" (Psalmul 119:34)

➡ "Voi păzi Legea Ta necurmat, totdeauna și pe vecie." (Psalmul 119:44)

CREDINCIOS

➡️ David a zis: "Domnul, care m-a izbăvit din gheara leului și din laba ursului, mă va izbăvi și din mâna acestui filistean." (1 Samuel 17:37‭)

➡️ David a zis filisteanului: "Tu vii împotriva mea cu sabie, cu suliţă și cu pavăză, iar eu vin împotriva ta în Numele Domnului oștirilor, în Numele Dumnezeului oștirii lui Israel, pe care ai ocărât-o. Astăzi, Domnul te va da în mâinile mele... şi tot pământul va ști că Israel are un Dumnezeu. Și toată mulţimea aceasta va ști că Domnul nu mântuiește nici prin sabie, nici prin suliţă. Căci biruinţa este a Domnului." (1 Samuel 17:45‭-‬47)

➡️ "Domnul este lumina și mântuirea mea. De cine să mă tem? Domnul este sprijinitorul vieţii mele. De cine să-mi fie frică? (Psalmul 27:1)

SMERIT

➡️ "Da, o nimica sunt fiii omului! Minciună sunt fiii oamenilor! Puși în cumpănă toţi laolaltă, ar fi mai ușori decât o suflare." (Psalmul 62:9)

➡️ "Ai milă de mine, Doamne, căci sunt în strâmtorare: faţa, sufletul și trupul mi s-au topit de întristare; mi se sfârșește viaţa în durere și anii în suspine. Mi s-au sleit puterile din pricina fărădelegii mele și-mi putrezesc oasele!" (Psalmul 31:9‭-‬10)

DEPENDENT DE DUMNEZEU

➡️ David a întrebat pe Domnul: "Să mă duc și să bat pe filistenii aceștia?" David a întrebat iarăși pe Domnul, şi Domnul i-a răspuns: "Scoală-te și coboară-te la Cheila, căci dau pe filisteni în mâinile tale." (1 Samuel 23:2‭,4)

➡️ David a întrebat pe Domnul: "Să urmăresc oastea aceasta? O voi ajunge?" (1 Samuel 30:8)

➡️ David a întrebat pe Dumnezeu zicând: „Să mă sui împotriva filistenilor, și îi vei da în mâinile mele?" (1 Cronici 14:10)

➡️ David a întrebat pe Domnul: "Să mă sui în vreuna din cetăţile lui Iuda?" (2 Samuel 2:1)

IUBITOR DE CUVÂNTUL DOMNULUI

➡️ "Mă desfătez în poruncile Tale, căci le iubesc. Îmi întind mâinile spre poruncile Tale, pe care le iubesc, și vreau să mă gândesc adânc la orânduirile Tale." (Psalmul 119:47‭-‬48)

MULȚUMITOR

➡️ "Îmi spăl mâinile în nevinovăţie și așa înconjor altarul Tău, Doamne, ca să izbucnesc în mulţumiri și să istorisesc toate minunile Tale." (Psalmul 26:6‭-‬7)

SA POCĂIT DE PĂCATE

➡️ "Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu și nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: 'Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile! ' Și Tu ai iertat vina păcatului meu." (Psalmul 32:5)

➡️ "Pentru Numele Tău, Doamne, iartă-mi fărădelegea, căci mare este!" (Psalmul 25:11)

➡️ David a zis lui Natan: "Am păcătuit împotriva Domnului!" Și Natan a zis lui David: "Domnul îţi iartă păcatul, nu vei muri." (2 Samuel 12:13)

➡️ "Ai milă de mine, Dumnezeule, în bunătatea Ta! După îndurarea Ta cea mare, șterge fărădelegile mele! Spală-mă cu desăvârșire de nelegiuirea mea și curăţește-mă de păcatul meu! Căci îmi cunosc bine fărădelegile și păcatul meu stă necurmat înaintea mea. Împotriva Ta, numai împotriva Ta am păcătuit și am făcut ce este rău înaintea Ta; așa că vei fi drept în hotărârea Ta și fără vină în judecata Ta." (Psalmul 51:1‭-‬4)

RESPECT FAȚĂ DE DOMNUL

➡️ "Îmi spăl mâinile în nevinovăţie și așa înconjor altarul Tău, Doamne... " (Psalmul 26:6)

➡️ "După aceea, inima îi bătea, pentru că tăiase colţul hainei lui Saul. Și a zis oamenilor săi: "Să mă ferească Domnul să fac împotriva domnului meu, care este unsul Domnului, o așa faptă ca să pun mâna pe el! Căci el este unsul Domnului." (1 Samuel 24:5‭-‬6)

MILOS
➡️ Împăratul David a zis: "Nu mai este nimeni din casa lui Saul, ca să mă port cu el cu o bunătate ca bunătatea lui Dumnezeu?" Și Ţiba a răspuns împăratului: "Mai este un fiu al lui Ionatan, olog de picioare." David a zis: "Unde este?" Și Ţiba a răspuns împăratului: "Este în casa lui Machir." Împăratul David l-a trimis să-l ia din casa lui Machir, şi Mefiboșet, fiul lui Ionatan, fiul lui Saul, a venit la David, a căzut cu faţa la pământ și s-a închinat. David a zis: "Mefiboșet! Nu te teme, căci vreau să-ţi fac bine din pricina tatălui tău Ionatan. Îţi voi da înapoi toate pământurile tatălui tău Saul, și vei mânca totdeauna la masa mea." (2 Samuel 9:3‭-7)

RĂBDĂTOR

➡️ "Eu nădăjduiesc în Domnul, sufletul meu nădăjduiește și aștept făgăduinţa Lui. Sufletul meu așteaptă pe Domnul mai mult decât așteaptă străjerii dimineaţa." (Psalmul 130:5‭-‬6)

IMPLICAT ÎN LUCRAREA DOMNULUI

➡️ David a zis lui Solomon: "Fiul meu, aveam de gând să zidesc o casă Numelui Domnului Dumnezeului meu. Iată, prin străduinţele mele, am pregătit pentru Casa Domnului o sută de mii de talanţi de aur, un milion de talanţi de argint și o mulţime de aramă și de fier care nu se poate cântări, căci este foarte mult; am pregătit, de asemenea, lemne și pietre și vei mai adăuga și tu." (1 Cronici 22:7,4)

În concluzie, David a fost un om după inima lui Dumnezeu pentru că avea o dorință profundă de-a face voia Lui, de-a face "totul" ce Dumnezeu a cerut de la el. David a demonstrat o credință absolută în Dumnezeu și a fost pe deplin conștient de faptul că Dumnezeu a fost în controlul vieții sale. David știa de la începutul vieții că trebuia să aibă încredere și să se supună lui Dumnezeu!

David a avut o relație foarte apropiată cu Dumnezeu! El a depins de El în toate lucrurile. L-a implicat pe Domnul în toate lucrurile. Şi s-a consultat cu El în toate lucrurile! Mai mult de atât, David a fost dependent de caracterul lui Dumnezeu şi nu de al său. David știa că el a fost ales de Domnul din cauza dragostei abundente și nemeritate a Lui, aşadar știa că el va fi iertat și sprijinit numai de Domnul. Deaceea el apela însăși direct la caracterul lui Dumnezeu. În timpul vieții sale, David a apelat numai la Dumnezeu, pentru ca onoarea şi favoarea lui Dumnezeu să rămână asupra lui: "Păzește-mă ca lumina ochiului, ocrotește-mă, la umbra aripilor Tale. ." (Psalmul 17:8) "Zidește în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou și statornic! Nu mă lepăda de la Faţa Ta și nu lua de la mine Duhul Tău cel Sfânt!" (Psalmul 51:10‭-‬11)

David a fost cu adevărat recunoscător Domnului pentru tot ce făcuse pentru el și pentru tot ce avea. Viața lui David a fost marcată cu momente de mare pace și prosperitate, precum și momente de frică și disperare, dar în toate circumstanțele vieții, el nu a uitat niciodată să-i mulțumească Domnului pentru tot!

Da, credința lui David a fost testată pe nivel uriaş și a eșuat uneori. Deşi era un om cu teamă de Dumnezeu, David a comis păcate grave - adulter, minciună și ucidere. El a păcătuit împotriva lui Dumnezeu și a recunoscut acest lucru, s-a căit, dar recunoscând păcatul și cerând iertare este doar o jumătate din ecuație. Cealaltă jumătate este pocăință, şi David a făcut asta. El şi-a jelit păcatele, sa pocăit cu adevărat, a căutat iertare și a primit iertare deplină de la Domnului! Chiar şi cei puternici cad în păcat, nimeni nu-i scutit.

Citind Psalmii scrise de David, nu este greu de observat adorația lui completă pentru Cuvântul lui Dumnezeu. El a scris în vremuri bune şi grele, și chiar în momente foarte tulburătoare din viața sa. Totuşi, David a menționat de mai multe ori cât de mult iubeşte Cuvântul perfect al lui Dumnezeu și căuta să-l împlinească. Dar nu numai atât! David a "meditat" zilnic asupra Cuvântului lui Dumnezeu, deaceea a şi fost binecuvântat cu o înțelepciune şi pricepere deosebită. Ne-ar face bine nu numai să citim Cuvântul lui Dumnezeu, ci să ne şi gândim la el pe parcursul zilei, pentru că Dumnezeu doreşte să ne gândim la El mereu.

Dacă vrem o relație cu Dumnezeu cum a avut David şi să fim binecuvântați de Dumnezeu ca David, atunci trebuie să cerem harul nemeritat al lui Dumnezeu care a fost dat lui David. Ascultarea trebuie să fie prioritate, dar mai presus de ascultare, toți creștinii ar trebui să-L iubim pe Domnul Dumnezeu cu toată inima noastră, cu tot sufletul nostru, cu toată puterea noastră și cu tot cugetul nostru și pe aproapele nostru ca pe noi însuşi (Luca 10:27). Doar atunci vom fi dispuşi să facem orice pentru Domnul.

Ca om după inima lui Dumnezeu, David este un exemplu de urmat şi modul în care trebuie să ne trăim şi noi viața cu Dumnezeu! Domnul să ne ajute să fim oameni după inima Lui, şi ca David, să umblăm înaintea Lui în credincioșie, în dreptate și în curăţie de inimă faţă de Domnul (1 Împăraţilor 3:6). AMIN!

Cele mai recente resurse creștine scrise

„Ce aș vrea să-ți spun – seria Ecouri din trecut, vol. 1” – roman istoric creștin: o călătorie profundă prin credință, suferință și identitate
Categorie: Recenzii carti crestine    Într-o lume în care istoria ascunde adesea povești neștiute și emoții nerostite, romanul „Ce aș vrea să-ți spun – seria Ecouri din trecut...
Citeste mai mult >>
Biblia pentru copii: Călători prin Biblie – Aventură, credință și învățătură pentru cei mici
Categorie: Recenzii carti crestine    Trăim într-o vreme în care este tot mai important să oferim copiilor noștri repere clare, sănătoase și spirituale. Iar una dintre cele mai fru...
Citeste mai mult >>
Povești de iubire și speranță în romanele creștine ale lui Denise Hunter
Categorie: Scriitori crestini    Într-o lume în care literatura romantică adesea alunecă spre superficial, Denise Hunter reușește să păstreze viu un gen profund și autentic: romanu...
Citeste mai mult >>
„Biblia celor mici” – o primă întâlnire fermecătoare cu Cuvântul lui Dumnezeu
Categorie: Recenzii carti crestine   În primii ani de viață, copiii învață cel mai bine prin povestiri și imagini. Emoțiile, culorile și tonul blând al cuvintelor joacă un rol esențial...
Citeste mai mult >>
Biblia pentru copii în 365 de zile – O călătorie zilnică prin Cuvântul lui Dumnezeu
Categorie: Recenzii carti crestine   Trăim într-o lume în continuă schimbare, unde copiii sunt expuși de la vârste fragede la informații din toate direcțiile. Tocmai de aceea, oferirea...
Citeste mai mult >>
Biblia gentuța pentru cei mici – cadoul care aduce poveștile biblice aproape de inimile copiilor
Categorie: Recenzii carti crestine   Când vrei să faci un dar cu adevărat special pentru băiețelul sau fetița tău, pentru nepotul sau nepoata ta, care să-i însoțească primii pași pe dru...
Citeste mai mult >>
„Rugăciuni pentru cei mici” – primele cuvinte de credință, spuse cu inimă curată
Categorie: Recenzii carti crestine     „Rugăciuni pentru cei mici” este o carte delicată și accesibilă, creată pentru a le oferi copiilor o primă experiență cu rugăciunea...
Citeste mai mult >>
Descoperă puterea transformatoare a rugăciunii cu „Înțelegerea scopului și puterii rugăciunii”
Categorie: Recenzii carti crestine    Rugăciunea este una dintre cele mai vechi și totodată cele mai profunde practici spirituale cunoscute omenirii. Mulți spun că se roagă, dar câ...
Citeste mai mult >>
Marea Biblie a celor mici – 60 de povestiri – Valori si virtuti din Biblie
Categorie: Recenzii carti crestine   Trăim într-o vreme în care părinții sunt mai conștienți ca niciodată de nevoia de a le oferi copiilor nu doar educație intelectuală, ci și o formare...
Citeste mai mult >>
Despre dragoste și trădare – o poveste despre iubire și credință în inima Romei antice
Categorie: Recenzii carti crestine    Există povești care trec dincolo de paginile unei cărți și devin o adevărată experiență. „Despre dragoste și trădare”, romanul de debut a...
Citeste mai mult >>