"Binecuvântarea, Geneza 49.1, Geneza 41.28-32, I Petru 3.9 [Iacov, Iosif]:

Categorie: Studiu biblic

În Geneza 49 : 1 :

„Iacov a chemat pe fiii săi şi a zis : „Strângeţi-vă şi vă voi vesti ce vi se va întâmpla în vremurile care vor veni”.

„Astfel … Dumnezeu a arătat lui faraon ce are să facă. Iată, vor fi şapte ani de mare belşug în toată ţara Egiptului.

După ei vor veni şapte ani de foamete, aşa că se va uita tot belşugul acesta în ţara Egiptului, şi foametea va topi ţara.

Foametea aceasta care va urma va fi aşa de mare că nu se va mai cunoaşte belşugul în ţară. 

Cât priveşte faptul că faraon a visat visul de două ori înseamnă că lucrul este hotărât din partea lui Dumnezeu şi că Dumnezeu se va grăbi să-l aducă la îndeplinire”. (Geneza 41 : 28 – 32)

Prin Iacov, copiii află câte ceva din viitorul lor îndepărtat, iar prin Iosif, Dumnezeu îi înştiinţează pe egipteni despre lucrurile care aveau să li se întâmple în viitorul apropiat.

Dar indiferent de ce va veni, este bine ca în minte să-mi pun că trebuie să-i binecuvântez pe cei din jurul meu, oricât de credincioşi sau de nepocăiţi par a fi.

În română a binecuvânta înseamnă :

„(Despre Dumnezeu) A revărsa grația divină ; a blagoslovi. ♦ (Despre preoți) A rosti o anumită formulă rituală, însoțită de un gest, menită a atrage protecția divină asupra unei persoane sau a unui lucru ; a blagoslovi. ♦ Prin analogie. A dori prosperitate și fericire cuiva (invocând adesea numele lui Dumnezeu)”.

Mai simplu spus a bine + cuvânta. A vorbi de bine sau a vorbi bine …

I. Când să binecuvântez ?

Iacov le-a dat binecuvântare copiilor lui chiar înainte de moartea lui. Ne putem întreba :

• Iosif şi fraţii lui nu a fost binecuvântaţi de către tatăl lor … cam târziu ?
• Dar la vremea respectivă, Iosif nu era deja binecuvântat de Dumnezeu, (în momentul în care Iacov spunea aceste cuvinte) ?
• Mai avea oare nevoie Iosif de binecuvântarea tatălui lui ?

Să privim viaţa lui Iacov şi-a lui Iosif, căutând să aflăm ce vârstă avea fiecare. Pentru a afla detalii despre câţi ani avea Iacov, vom socoti datele pe care le avem despre Iosif.

În Geneza 37 : 2 scrie :

„Iată istoria lui Iacov : Iosif, la vârsta de şaptesprezece ani, păştea oile cu fraţii lui ; băiatul acesta era cu fiii Bilhei şi cu fiii Zilpei, nevestele tatălui său. Şi Iosif spunea tatălui lor vorbele lor cele rele”.

Geneza 41 : 46 „Iosif era în vârstă de treizeci de ani când s-a înfăţişat înaintea lui faraon, împăratul Egiptului, şi a plecat de la faraon şi a străbătut toată ţara Egiptului”.

Paisprezece ani urma să ţină încercarea :

„Iată, vor fi şapte ani de mare belşug în toată ţara Egiptului. După ei vor veni şapte ani de foamete … ”. (Geneza 41 : 29 – 30)

În Geneza 45 : 11 sunt scrise cuvintele pe care Iosif le spune fraţilor lui :

„ … vor mai fi încă cinci ani de foamete … ”. Iosif avea 30 + 9 ani = 39 de ani (erau trecuţi 7 ani de belşug plus doi ani de foamete).

Geneza 47 : 7 – 9

„Iosif a adus pe tatăl său, Iacov, şi l-a înfăţişat înaintea lui faraon. Şi Iacov a binecuvântat pe faraon. Faraon a întrebat pe Iacov :

„Care este numărul zilelor anilor vieţii tale ?” Iacov a răspuns lui faraon : „Zilele anilor călătoriei mele sunt o sută treizeci de ani”.

La momentul respectiv, Iosif avea treizeci şi nouă de ani. (130 – 39 = 91 de ani avea Iacov la naşterea lui Iosif) ! În Geneza 47 : 28 scrie că :

„Iacov a trăit şaptesprezece ani în ţara Egiptului ; şi zilele anilor vieţii lui Iacov au fost de o sută patruzeci şi şapte de ani”.

Este vârsta la care şi-a binecuvântat copiii … Iosif avea 39 + 17 ani = 56 de ani la decesul lui Iacov.

„Iosif a locuit în Egipt, el şi casa tatălui său ; şi a trăit o sută zece ani”. (Geneza 50 : 22 )

A trăi până la 110 ani, încă 54 de ani (încă aproape pe atât pe cât avea la momentul coborârii tatălui lui în Egipt).

Este bine să binecuvântez nonstop, pentru că nu se ştie când copilul va pleca (de acasă, mai ales în astfel de vremuri, aşa a fost şi cazul lui Iosif care a plecat dintr-odată) şi este bine să fii adunat în mintea, inima şi viaţa lui multe binecuvântări de la părinţi, chiar dacă el nu este încă întors la Dumnezeu.

II. Pe cine să binecuvântez ?

Domnul Isus a spus :

„Dar Eu vă spun : iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc …”. (Matei 5 : 44)

O explicare a asupririi este în Luca 6 : 28 unde scrie :

„ … binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, rugaţi-vă pentru cei ce se poartă rău cu voi”. (Luca 6 : 28)

Apostolul Pavel a scris :

„Binecuvântaţi pe cei ce vă prigonesc : binecuvântaţi, şi nu blestemaţi”. (Romani 12 : 14)

Domnul Isus spunea să ne rugăm pentru prigonitori (această categorie a oamenilor) cărora nu le poţi vorbi despre Dumnezeu, de aceea (cum se mai spune), Îi vorbeşti Lui Dumnezeu despre ei !

Dar apostolul Pavel a scris poate şi din experienţa convertirii lui. Probabil că s-au rugat mulţi pentru prigonitorul Saul, dar după întoarcerea lui (de care poate că nimeni încă nu ştia), el avea nevoie de un cuvânt de binecuvântare de la un om, iar Anania a mers la el având parte de trimiterea Divină, dar sunt oameni răi care ajung la convertire şi au (şi ei) nevoie de o încurajare ! Să ştie că Dumnezeu este bun şi îi iartă şi pe ei !

De aceea este bine să-l binecuvântez şi pe omul rău, poate nici el nu vrea să fie aşa şi poate are nevoie de-un cuvânt de încurajare, pe care în lume nu are de unde să-l primească !

III. De ce să binecuvântez ? Oamenii au nevoie să-i binecuvântăm nu să-i judecăm …

În Geneza 41 : 28 – 32, Iosif a explicat :

„Astfel, după cum am spus lui faraon, Dumnezeu a arătat lui faraon ce are să facă. Iată,

• vor fi şapte ani de mare belşug în toată ţara Egiptului. După ei
• vor veni şapte ani de foamete, aşa că se va uita tot belşugul acesta în ţara Egiptului, şi foametea va topi ţara.

Foametea aceasta care va urma va fi aşa de mare că nu se va mai cunoaşte belşugul în ţară. Cât priveşte faptul că faraon a visat visul de două ori înseamnă că lucrul este hotărât din partea lui Dumnezeu şi că Dumnezeu se va grăbi să-l aducă la îndeplinire”.

Noi oamenii, (dacă Dumnezeu nu ne înştiinţează dinainte), nu ştim prin ce avem de trecut, în timpul care ne stă înainte. De aceea este bine ca să-i binecuvântăm tot timpul şi pe cei care sunt pentru noi şi pe duşmanii noştri (pe cei care aleg să fie contra noastră).

Apostolul Petru a scris :

„Nu întoarceţi rău pentru rău, nici ocară pentru ocară ; dimpotrivă, binecuvântaţi, căci la aceasta aţi fost chemaţi : să moşteniţi [gr. klēronomēsēte] binecuvântarea”. (I Petru 3 : 9)

[Conform lui Strong, pentru a moşteni este folosit gr. klēronómos care este un substantiv format din klḗros, „lot” și nemō, „de a distribui, aloca” şi se referă la „un moștenitor ; cineva care moștenește”.

• De ce este binecuvântarea o moştenire ?
• Cum poate fi binecuvântarea (o vorbă) ceva ce se primeşte după decesul cuiva ?
• Cine lasă în urma lui binecuvântarea, ca o proprietate de care urmaşii lui pot beneficia ?

Noi secerăm ceea ce semănăm, iar la Uşa Cerului ne dorim să ne aştepte Proprietarul Cerului şi să ne spună : „Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii”. (Matei 25 : 34)

Mântuirea se primeşte prin credinţă, dar contează felul în care ne trăim viaţ după aceea, în mod practic. A binecuvânta înseamnă nu doar a vorbi ci şi a trăi ceea ce spunem.

Domnul Isus a detaliat în Matei 25 : 35 – 36 redând o listă a faptelor bune :

„ … am fost flămând, şi Mi-aţi dat de mâncat ; Mi-a fost sete, şi Mi-aţi dat de băut ; am fost străin, şi M-aţi primit ; am fost gol, şi M-aţi îmbrăcat ; am fost bolnav, şi aţi venit să Mă vedeţi ; am fost în temniţă, şi aţi venit pe la Mine” … ].

Noi suntem chemaţi să binecuvântăm nu să judecăm :

Oare de ce îi merge lui x aşa de rău şi de ce y este aşa de binecuvântat ?

Pot să nu aibă niciun merit sau nicio vină pentru prosperitatea sau sărăcia prin care trec şi unul şi altul …
Un exemplu de judecată greşită este şi în felul în care văd viaţa cei ce gândesc conform tiparelor teologiei prosperităţii.

Dacă avem de-a face cu cineva, aflat în situaţia egiptenilor (care aveau viitorul decis), dar noi nu ştim dinainte ceea ce spunea Iosif, oare cum vede un om care gândeşte conform Teologiei prosperităţii viaţa unui egiptean aflat:

• în primii şapte ani de belşug : „Cât de binecuvântat este ?” … şi cum îl vede pe acelaşi om
• în timpul următorilor şapte ani de foamete : „Ce păcate a făcut oare ?”

De fapt, adevărul care reiese din acest text este acesta :

Când Dumnezeu a luat decizia ca un om să treacă prin anumite situaţii, el va parcurge exact acel traseu, pe care Domnul i l-a hotărât … indiferent de felul lui de trai şi de alegerile pe care le face.

Primii şapte ani (de belşug) nu se datorau înţelepciunii sau muncii lor, iar cei şapte ani de secetă, nu veneau din cauza unor eventuale păcate nemărturisite !

Uneori pe lângă necazurile din afară (din viaţa de zi cu zi), ne împovărăm învinovăţindu-ne pentru vini imaginare … care nici nu există. Pot fi perioade de încercare … care vor trece !

Ce trebuie să fac ? Să binecuvântez, semănând binecuvântarea în vieţile celor din jur, pot să o secer şi în viaţa mea !

sursa: https://www.cezareea.ro/