text Studiu biblic

Iubire biblică

În ultima ediţie a "Cuvântului Viu" am pornit o scurtă incursiune într-un subiect foarte important - dragostea şi felul în care este legată de viaţa creştină. Am început studiul prin a încerca să explicăm cât mai bine accepţiunile acestui cuvânt în Greacă, limba Noului Testament, în acest mod putând înţelege mai bine caracterul lui Dumnezeu şi ceea ce El spune când ne vorbeşte prin Cuvântul Lui despre dragoste.

Există patru cuvinte greceşti care exprimă dragostea - stergein, eran, philein şi agapan. Ultima dată am vorbit pe scurt despre primele trei, dintre care două (stergein şi philein) sunt folosite în Noul Testament. Am văzut că stergein exprimă afecţiunea naturală, eran - pasiunea şi philein exprimă afecţiunea prietenească. Ajungem, acum la al treilea cuvânt grec, cel mai folosit în Noul Testament - agapan.

Agapan este folosit în formele lui de verb, substantiv şi adjectiv de aproximativ treisute douăzeci de ori în Noul Testament, ceea ce este substanţial mai mult decât stergein sau philein. Şi datorită faptului că Duhul Sfânt i-a inspirat pe scriitorii Noul Testament să folosească acest cuvânt în atâtea pasaje, ne vom focaliza studiul asupra lui.

Agapan este dragostea care izvorăşte dintr-un sentiment de preţuire a unui obiect sau persoane, care produce stimă. Acest fel de dragoste recunoaşte adevărata valoare a obiectului ei. Dragostea care a fost exprimată pe cruce venea din inima lui Dumnezeu, El preţuind fiecare suflet pierdut, care putea fi transformat în imaginea Fiului Său preaiubit, prin răscumpărare.

"Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică." (Ioan 3:16)

Agapan este, deasemenea, dragostea capabilă de sacrificiu de sine, sacrificiu complet care ajunge până la moarte, sacrificiu făcut chiar şi pentru aceia care urăsc şi se împotrivesc în totalitate persoanei care iubeşte. Acest lucru este descris în Romani 5:7-8:

"Pentru un om neprihănit cu greu ar muri cineva; dar pentru binefăcătorul lui poate că s-ar găsi cineva să moară. Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Cristos a murit pentru noi."

Prima parte a versetului 10 spune: "Căci, dacă atunci când eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său..." Aceasta este dragostea agapan! Noi umblam pe o cale total opusă căilor lui Dumnezeu, duşmani Lui şi păcătoşi şi, totuşi, Dumnezeu ne-a iubit în aşa măsură că a murit, moarte pecare noi o meritam. El a iubit toată omenirea, cu toate că ştia că o mare parte nu vor primi niciodată dragostea Lui, întorcându-se de la păcatele lor. Biblia spune că nu există nici un om neprihănit (Romani 3.10). Haideţi să nu gândim niciodată că am avea vreo neprihănire în noi, care să merite dragostea lui Dumnezeu. El nu a murit pentru neprihăniţi, ci pentru păcătoşi ca mine şi ca tine. Aceasta este o dragoste complet străină felului în care omul iubeşte, sau în care ar fi capabil să iubească; este o dragoste divină. Aceste versete ne spun că majoritatea nu am fi capabili de sacrificiu de sine îndeajuns să murim pentru cineva care este bun şi nu merită nimic rău, cu atât mai puţin pentru cineva care este duşmanul nostru. Aceasta depăşeşte capacitatea omenească. În ce priveşte dragostea agapan, dragostea faţă de noi înşine este mult mai mare decât dragostea faţă de alţii. Noi iubim pentru că vrem să fim iubiţi. Este o dragoste egoistă.

Pentru a înţelege cu adevărat dragostea agapan, priveşte spre cruce, nu înceta să o faci, şi nu înceta să-I ceri lui Dumnezeu să-ţi descopere dragostea pe care a arătat-o acolo. Pentru că este centru creştinismului şi sursa vieţii.

"Voi eraţi morţi în greşelile şi păcatele voastre, în care trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării. Între ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământeşti, când făceam voile firii pământeşti şi ale gândurilor noastre şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi. Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Cristos (prin har sunteţi mântuiţi). El ne-a înviat împreună şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Cristos Isus..." (Efeseni 2:1-6)

Care este ideea pe care v-aţi făcut-o despre caracterul lui Dumnezeu? Cred că mulţi oameni Îl văd pe Dumnezeu ca fiind judecătorul lor, care urmăreşte tot ceea ce ei fac, niciodată nefiind mulţumit de viaţa lor. Ar părea că cu cât ne străduim mai mult să Îl mulţumim, cu atât mai mare este eşecul nostru şi ne atârnăm de gât condamnarea, aşteptând ca judecata lui Dumnezeu să cadă asupra noastră. Îi auzim pe alţii spunând că El este un Dumnezeu al dragostei, dar nu putem cu adevărat să înţelegem cum ne poate El iubi, când Îi greşim atât de mult.

Cred că trebuie să ne oprim să încercăm a câştiga dragostea lui Dumnezeu şi să ajungem la concluzia că nu este nimic bun în noi, nimic care să merite dragostea Lui. Mulţi dintre noi au această idee despre "creştini buni" şi "creştini mai puţin buni" şi că Dumnezeu îi iubeşte doar pe "creştinii buni". Ca urmare, încercăm să fim un "creştin bun" pentru ca Dumnezeu să ne iubească şi, de obicei, nu reuşim să ne încadrăm în standardul de "bun creştin" pe care noi îl stabilim şi ca rezultat ajungem să simţim că Dumnezeu este supărat pe noi şi nu ne iubeşte. Nu vreau să încurajez păcatul prin asta. Încerc doar să arăt că dragostea lui Dumnezeu nu depinde de ceea ce noi facem, sau de vre-o calitate pe care o avem. Noi nu vom putea fi niciodată destul de buni ca să câştigăm dragostea lui Dumnezeu, pentru că dragostea lui Dumnezeu nu poate fi câştigată. Dragostea Lui este necondiţională şi nelimitată. Trebuie să înţelegem acest lucru înainte de a putea experimenta dragostea Lui faţă de noi.

"Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre" (1Ioan 4:10)

Când începem să înţelegem dragostea necondiţionată, capabilă de orice sacrificiu pe care Dumnezeu o are pentru noi, vom vrea să facem bine; vom vrea să fim plăcuţi lui Dumnezeu. Nu să încercăm să Îi câştigăm dragostea, ci datorită dragostei pe care El o are pentru noi.

"Noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi." (1Ioan 4:19)

"Noi am cunoscut dragostea Lui prin aceea că El Şi-a dat viaţa pentru noi; şi noi deci trebuie să ne dăm viaţa pentru fraţi." (1Ioan 3:16)

Acesta este caracterul lui Dumnezeu - dragoste necondiţionată, capabilă de orice sacrificiu. O iubire care depăşeşte orice cunoştinţă (Efeseni 3.14-19). Fie ca să căutăm să înţelegem lărgimea, lungimea, înălţimea şi adâncimea dragostei lui Dumnezeu pentru ca să putem fi umpluţi cu toată plinătatea lui Dumnezeu.

Vom continua studiul nostru în ediţia următoare continuând să privim la caracterul dragostei lui Dumnezeu şi cum o putem aplica în viaţa noastră.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Călătoria - Seria Moștenirea Râului Străvechi - vol. 3 - roman creștin
Există povești care nu doar se citesc, ci se trăiesc. Cărți care nu se închid odată cu ultima pagină, pentru că ele continuă în inimă. Un astfel de roman este „Călătoria – Seria Moștenirea Râului Stră... Citeste mai mult >>
„Ce îți promit”, roman istoric creștin plin de speranță și har
Uneori, cele mai frumoase povești nu sunt doar despre iubire, ci despre credința care rezistă în mijlocul furtunii. Despre promisiuni care trec peste generații, și despre inimile care se agață de năde... Citeste mai mult >>
„Ce am lăsat pentru tine”, roman istoric creștin care atinge sufletul
Există cărți care nu se citesc doar cu ochii, ci mai ales cu inima. Unele povești se strecoară adânc în suflet și lasă o amprentă care nu se șterge ușor. Așa este și romanul „Ce am lăsat pentru tine”,... Citeste mai mult >>
Jurnal creștin, o călătorie a inimii alături de Dumnezeu
 Trăim într-o lume grăbită, în care liniștea pare tot mai greu de găsit. Totuși, există momente în care inima noastră tânjește după un loc sigur, un colț unde putem să ne așternem gândurile, rugă... Citeste mai mult >>
Biblia pentru copii din 1992, o carte care a crescut generații de credincioși
Există cărți care nu îmbătrânesc niciodată. Păstrate cu grijă pe rafturi, răsfoite cu emoție și dăruite din generație în generație, ele continuă să lumineze sufletele celor care le ating. Așa este și... Citeste mai mult >>
Biblia albastră pentru copii – prima carte de credință
 Există daruri care nu se măsoară în lucruri, ci în lumină. Pentru un copil, Biblia albastră pentru copii nu este doar o carte frumos ilustrată, este o poartă spre iubirea lui Dumnezeu, o chemare... Citeste mai mult >>
Jamie Ogle și cărțile creștine care îți ating inima imediat
Jamie Ogle este unul dintre autorii creștini traduși recent la editura Maranatha, iar cărțile sale reușesc să creeze o punte sinceră între emoție, credință și vindecare. Dacă îți dorești o lectură car... Citeste mai mult >>
Denise Hunter – povești creștine despre iubire și speranță
Într-o lume în care literatura romantică adesea alunecă spre superficial, Denise Hunter reușește să păstreze viu un gen profund și autentic: romanul creștin. Prin povești încărcate de emoție, speranță... Citeste mai mult >>
Cărți creștine care inspiră și transformă vieți
Trăim într-o lume în care ritmul este tot mai alert, iar provocările vieții de zi cu zi pot duce la epuizare, îndoială sau chiar pierderea direcției spirituale. În acest context, cărțile creștine... Citeste mai mult >>
Romane crestine care ating inima
Într-o lume tot mai grăbită, sufletul omului caută sens, pace și speranță. Romanele crestine sunt acele povești care ne amintesc că dragostea, iertarea și credința rămân cele mai puternice forțe ale v... Citeste mai mult >>