Dragostea nu se mânie

Bucurie, durere, teamă, mânie. Ce au toate acestea în comun? Ele sunt toate stări emoţionale şi sunt parte importantă a fiecărui om. Emoţiile ne ajută să ne exprimăm în faţa celorlalţi şi fără ele am fi nişte creaturi destul de plicticoase.

Pot fi, însă, emoţiile ghidul care să ne conducă comportamentul? Trebuie, oare, ca întotdeauna să reacţionăm după ceea ce simţim? Ca orice altă componentă a existenţei umane, şi emoţiile au fost afectate de păcat. De aceea, nu putem întotdeauna să ne bazăm pe ele comportamentul. Nu putem, ca şi creştini, să "facem ceea ce simţim" şi să ne aşteptăm să-I fim plăcuţi lui Dumnezeu.

În studiul nostru despre dragoste, din 1Corinteni 13, descoperim în versetul 5 că "dragostea nu se mânie". În limbajul original al Noului Testament, acest cuvânt, "a se mânia" înseamnă a stârni sau a provoca furie.

Furia este descrisă drept una dintre cele mai puternice emoţii omeneşti. Un dicţionar defineşte furia ca fiind starea emoţională de displăcere instantanee, cu privire la ceva care, din punctul nostru de vedere, este rău. Fie că cineva spune sau face ceva, dacă vedem acel lucru ca pe ceva rău, este posibil să ne devenim furioşi.

Citind Biblia, cele mai multe referiri la mânie sunt când este vorba despre mânia lui Dumnezeu. Mânia lui Dumnezeu este menţionată de sute de ori în Vechiul Testament. Mânia lui Dumnezeu este întotdeauna îndreptată împotriva păcatului, pentru că El urăşte nelegiuirea. Romani 1:18 spune:

"Mânia lui Dumnezeu se descopere din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor, care înăduşe adevărul în nelegiuirea lor."

Biblia ne vorbeşte şi despre venirea acelei zile în care mânia lui Dumnezeu se va revărsa în judecata păcatului.

"Şi ziceau munţilor şi stâncilor: 'Cădeţi peste noi, şi ascundeţi-ne de Faţa Celui ce şade pe scaunul de domnie şi de mânia Mielului; căci a venit ziua cea mare a mâniei Lui, şi cine poate sta în picioare?'"(Apocalipsa 6:16-17)

Multele referiri la mânia lui Dumnezeu, care sunt în Biblie, le-au creat multora o impresie greşită despre Dumnezeu. Ei Îl văd ca pe un judecător care aşteaptă ca cineva să păcătuiască, pentru ca să-şi verse mânia asupra lui. Trebuie să ne amintim, însă, că, deoarece El este total neprihănit, mânia Lui este întotdeauna justificată.

"Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îţi aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu" (Romani 2:5)

Dar în ce ne priveşte pe noi? Mulţi privesc la mânia lui Dumnezeu şi o folosesc ca să-şi justifice propria mânie. Putem noi, ca şi creştini, să avem o mânie justificată? Da sunt lucruri care ar trebui să ne înfurie - corupţia, injustiţia împotriva altora, blasfemia împotriva Domnului nostru... Efeseni 4:26 ne spune:

"'Mâniaţi-vă şi nu păcătuiţi'. Să n'apună soarele peste mânia voastră"

Cu toate acestea, pentru că emoţiile noastre poartă stigmatul naturii noastre păcătoase, trebuie să fim foarte atenţi la lucrurile care ne înfurie. Pentru că, cred eu, în cele mai multe cazuri, mânia noastră îşi are originea într-o anumită nedreptate sau rană care ni s-a făcut nouă personal. Iar de multe ori reacţia noastră nu este conformă cu voia lui Dumnezeu şi, de aceea, cauzează şi mai multe probleme.

Care sunt câteva dintre cauzele şi efectele mâniei? Lista noastră ar putea umple câteva pagini, dar vom enumera doar câteva. Un lucru care ne provoacă multora dintre noi mânie este atunci când nu reuşim pe calea noastră (când nu putem face aşa cum noi gândim). Vedem atât de clar lucrul acesta la copii, în relaţia lor cu părinţii sau cu alţi copii, dar, din păcate, nu pierdem această trăsătură atunci când ajungem la stadiul de adult. Ca şi adulţi, învăţăm doar cum să ne mascăm mânia mai bine decât cum o făceam ca şi copii. De multe ori mânia noastră ne conduce la replici care rănesc şi înrăutăţesc situaţia.

O altă cauză a mâniei poate fi gelozia. Când vedem pe altcineva, aparent, într-o stare mai bună, iar noi nu putem fi la fel, dintr-un motiv sau altul, devenim mânioşi. Biblia spune:

"Căci gelozia înfurie pe un bărbat, şi n'are milă în ziua răzbunării;" (Proverbe 6:34)

Din cauza geloziei, ne formăm o părere greşită despre acel om pe care suntem geloşi şi, cu siguranţă, relaţia spirituală pe care ar trebui să o avem cu el, este compromisă.

Ne mâniem şi atunci când vedem că cei nelegiuiţi prosperă.

"Taci înaintea Domnului, şi nădăjduieşte în El. Nu te mânia pe cel ce izbuteşte în umbletele lui, pe omul, care îşi vede împlinirea planurilor lui rele. Lasă mânia, părăseşte iuţimea; nu te supăra, căci supărarea duce numai la rău." (Psalmul 37:7-8)

Observi cum mânia ne stârneşte să facem rău.

Aceste exemple de mânie, şi multe altele, sunt situaţii despre care Duhul Sfânt ne vorbeşte în 1Corinteni 13:5 când spune "dragostea nu se mânie". A umbla în dragoste înseamnă a nu te înfuria când astfel de situaţii apar.

Ce facem, deci, ca şi creştini? Cum ţinem piept acestor situaţii, care, de obicei, ne induc o mânie nejustificată? Aminteşte-ţi că noi, chiar dacă mânia poate să pară justificată în ochii noştri, trebuie să examinăm aceste situaţii din viaţa noastră dintr-o perspectivă biblică. Cum ne învaţă, deci, Biblia în privinţa acestui subiect? Coloseni 3:8 şi 9 spune:

"Dar acum lăsaţi-vă de toate aceste lucruri: de mânie, de vrăjmăşie, de răutate, de clevetire, de vorbele ruşinoase, cari v'ar putea ieşi din gură. Nu vă minţiţi unii pe alţii, întrucât v'aţi dezbrăcat de omul cel vechi, cu faptele lui" (vezi şi Efeseni 4:31)

Unul dintre cele mai importante lucruri de ţinut minte despre mânie este unde îşi are originea. Conform acestui pasaj din Coloseni, mânia provine din "omul cel vechi". Scriptura spune, deasemenea, că atunci când ne-am născut din nou, am devenit o creaţie nouă cu o natură nouă. Mai spune că "vechiul eu" a fost răstignit împreună cu Cristos. Ca urmare, noi nu mai suntem robi ai păcatului. (2Corinteni 5:17; Romani 6:6,7) Noi nu mai trebuie să reacţionăm după vechea natură în acele situaţii care ne-ar putea provoca mânie. Avem acum posibilitatea să lăsăm deoparte mânia, aşa cum suntem îndemnaţi în Coloseni.

În al doilea rând, trebuie să ne amintim că Dumnezeu va avea ultimul cuvânt. Nu trebuie să luăm răzbunarea în mâinile noastre.

"Prea iubiţilor, nu vă răzbunaţi singuri; ci lăsaţi să se răzbune mânia lui Dumnezeu; căci este scris: 'Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti', zice Domnul." (Romani 12:19)

Pe urmă, să nu ne negăm mânia. Trebuie să dăm atenţie sentimentelor noastre, dar să nu fim controlaţi de ele, sau să ne simţim împinşi să acţionăm doar de către sentimente. Nici înaintea lui Dumnezeu nu trebuie să ne negăm mânia. Trebuie să fim sinceri cu Dumnezeu, să ne mărturisim mânia în faţa Lui şi să-I cerem ajutorul.

Urmează să ne retragem din acea situaţie şi să încercăm să o privim prin prisma lui Dumnezeu, în loc să o privim din îngusta perspectivă a dorinţelor noastre egoiste.

"Înţelepciunea face pe om răbdător, şi este o cinste pentru el să uite greşelile." (Proverbe 19:11)

"Ştiţi bine lucrul acesta, prea iubiţii mei fraţi! Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mânie; căci mânia omului nu lucrează neprihănirea lui Dumnezeu." (Iacov 1:19,20)

În cele din urmă, dar nu mai puţin important, este ca noi să înţelegem cum reacţionează "dragostea" când suntem provocaţi la mânie. Vom putea înţelege acest lucru observându-L pe Isus. Un verset care caracterizează căile dragostei este 1Petru 2:23:

"Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri; şi, când era chinuit, nu ameninţa, ci Se supunea dreptului Judecător."

Când începem să realizăm tot ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi, în ciuda durerii pe care I-am pricinuit-o Lui şi poporului Lui, nu putem face altceva decât să ne înăbuşim tendinţa de a ne mânia pe cei care ne-au provocat nouă dureri. Să lăsăm ca dragostea să ne călăuzească pentru că dragostea nu se mânie!