Dragostea nu se gândeşte la rău

Cum ţi-L închipui pe Dumnezeu? Îl vezi ca pe cineva căruia puţin îi pasă despre ceea ce fac sau vorbesc oamenii? Crezi că El ignoră atrocităţile care au loc azi în lume? La urma urmei, dacă I-ar păsa cu adevărat, nu ar face El ceva să le oprească? Unii speră cu disperare că Dumnezeu ignoră măcar păcatul din viaţa lor.

Biblia, cred eu, ne arată foarte clar că Dumnezeu este Cel care ţine socoteala celor ce se întâmplă în lume, precum şi a fiecărui detaliu a vieţii noastre. În Apocalipsa citim:

Apoi am văzut un scaun de domnie mare şi alb, şi pe Cel ce şedea pe el. Pământul şi cerul au fugit dinaintea Lui, şi nu s-a mai găsit loc pentru ele. Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea...Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul de foc. (Apocalipsa 20:11-12, 15)

Nu are importanţă dacă Dumnezeu are sau nu cărţi în sensul literal. Ideea este că El ţine socoteala vieţilor noastre. Acest lucru este clar ilustrat aici unde se vorbeşte despre "marele tron alb al judecăţii"

În 1Corinteni 13 vedem următorul atribut al dragostei pe care Pavel, inspirat fiind de Duhul Sfânt, ni-l enumeră. La sfârşitul versetului 5 Biblia spune că "dragostea nu se gândeşte la rău". Haide să îţi definesc acum cele două cuvinte pentru a putea înţelege mai bine această porţiune de scriptură. Primul cuvânt este "gândeşte" Cuvântul grec este logizomai ceea ce înseamnă a calcula, a lua în calcul, a raţiona. Al doilea cuvânt este "rău" care în greacă este kakos. Ceea ce înseamnă distructiv sau vătămător.

Deci am putea interpreta acest pasaj astfel: "dragostea nu ia în considerare vătămarea pe care a suferit-o". Această vătămare sau "rău" nu este, în mod necesar, fizică; ci poate fi, deasemenea, o vătămare sufletească. Poate veni în urma unor insulte, critici, acuzaţii false, sau chiar şi fiind doar, în mod voit, ignoraţi.

Sunt sigur că toţi am fost, într-un moment sau altul al vieţii, răniţi de cineva. Poate cineva, căruia te-ai destăinuit, a povestit şi altora acele probleme sensibile, exagerând pentru a face povestirea mai dramatică. Sau poate părinţii, profesorii sau şefii în mod constant te criticau în ceea ce spuneai sau făceai, sau poate chiar în felul în care arătai. Aceasta poate fi o poziţie foarte dureroasă şi solitară.

Putem fi răniţi în multe feluri. Dar întrebarea este, cum reacţionăm atunci când ni s-a făcut un rău? Acţionăm în dragoste? Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate (v.4). Şi, după cum am văzut în ultima ediţie, dragostea nu se mânie (v.5). Odată cu studierea acestui îndemn (dragostea nu se gândeşte la rău) începem, sper, să înţelegem mai clar căile dragostei în aceste situaţii în care suntem răniţi de cei din jur.

Poate, însă, că tu ai încă lista ta neagră cu cei care te-au rănit sau ţi-au făcut rău. De fiecare dată când îi vezi, lista ta se deschide la pagina respectivă, pe care este scris despre ocazia în care te-au bârfit, sau te-au insultat. Atunci începi să retrăieşti acele momente şi mânia pe care ai simţit-o faţă de acea persoană. Vrei ca acea persoană să simtă aceeaşi durere pe care ţi-a provocat-o. Această listă neagră te împiedică să ai vreodată o inimă iubitoare faţă de acea persoană.

Cum echilibrăm, deci, această listă neagră, această carte de conturi? Răspunsul este iertare. La un moment dat, Petru vine la Isus şi Îl întreabă:

"'...Doamne de câte ori să iert pe fratele Meu când va păcătui împotriva mea? Până la şapte ori?' Isus i-a zis: 'Eu nu-ţi zic până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori câte şapte.'"

Isus continuă printr-o ilustraţie să sublinieze ceea ce i-a spus lui Petru:

"De aceea, Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un împărat, care a vrut să se socotească cu robii săi. A început să facă socoteala, şi i-au adus pe unul, care îi datora zece mii de galbeni. Fiindcă el n-avea cu ce plăti, stăpânul lui a poruncit să-l vândă pe el, pe nevasta lui, pe copiii lui, şi tot ce avea, şi să se plătească datoria. Robul s-a aruncat la pământ, i s-a închinat, şi a zis: 'Doamne, mai îngăduieşte-mă, şi-ţi voi plăti tot.' Stăpânul robului aceluia, făcându-i-se milă de el, i-a dat drumul, şi i-a iertat datoria.!" (Matei 18:21-27)

Cum a lichidat împăratul cu datoria robului său? A iertat-o pur şi simplu. Dar povestea continuă. Acest rob, care a fost iertat, s-a întâlnit cu cineva care îi datora o sută de lei. El i-a cerut acestuia să-i plătească datoria, dar când datornicul i-a cerut îndurare, robul, cel iertat de stăpânul său, l-a aruncat în închisoare.

Cum ni se aplică nouă această parabolă, în lumina versetului pe care tocmai îl studiem? Cred că Isus ne dă un mesaj foarte clar cu privire la iertare. Marea iertare care ne-a fost acordată de către Domnul nostru ar trebui să ne îndemne să iertăm la rândul nostru pe cei care păcătuiesc împotriva noastră. Ar trebui să observăm raportul dintre sumele datorate în această parabolă. Suma care îi era datorată acestui rob era minusculă în comparaţie cu suma pe care o datora stăpânului şi de care a fost iertat de acesta. Dacă am putea să realizăm cât de mult ne-a iertat Dumnezeu, ne-ar fi mult mai uşor să iertăm pe alţii. Problema noastră este că nu vedem propria noastră decădere şi cât suntem de nedemni de iertarea lui Dumnezeu. Nimic din noi nu merita mila Lui. Doar pentru că Isus a ispăşit pedeapsa ce ni se cuvenea, Dumnezeu poate acum să nu ne ia în considerare păcatele.

"...că adică, Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neţinându-le în socoteală păcatele lor..." (2Corinteni 5:19)

"Ferice de omul, căruia nu-i ţine Domnul în seamă păcatul!"(Romani 4:8)

Trebuie ca şi noi să avem aceeaşi atitudine de dragoste faţă de ceilalţi.

"... dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertaţi-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, aşa iertaţi-vă şi voi." (Coloseni 3:13)

Ce drept avem să contabilizăm păcatele care sunt comise împotriva noastră, atunci când Dumnezeu nu le ia în considerare pe ale noastre? Trebuie să începem să ne lichidăm aceste "datorii" prin iertare. A umbla în dragostea lui Dumnezeu înseamnă a trăi cu o atitudine iertătoare. Făcând aceasta, alţii vor vedea în noi dragostea lui Dumnezeu pentru că "dragostea nu se gândeşte la rău."