Dragostea este îndelung răbdătoare

În numerele trecute am studiat principiile biblice despre dragoste, pornind de la definirea cuvintelor greceşti care exprimă dragostea. Am descoperit că dragostea divină, cea mai des menţionată în Biblie, este o dragoste necondiţionată, capabilă de orice sacrificiu. Este o dragoste care nu poate fi câştigată. O dragoste dată gratuit, chiar şi acelora care sunt în oponentă totală cu cel care iubeşte. Am văzut, deasemenea, că, deşi noi eram duşmanii lui Dumnezeu, El Şi-a dat viaţa pentru noi. Nu există dragoste mai mare decât aceasta. Cu o astfel de dragoste ne este spus în Biblie să ne iubim unii pe alţii. Am văzut că noi nu posedăm această abilitate de a iubi în noi, ci ea vine de la Duhul Sfânt care locuieşte în noi. Noi trebuie să învăţăm să ne încredem în Duhul Sfânt şi să Îi îngăduim să producă în noi roadele dragostei lui Dumnezeu Şi cred că această dependenţă trebuie să se manifeste în orice situaţie care cere dragostea noastră.

Deci haideţi să privim, dintr-un punct de vedere mai concret, ceea ce înseamnă a iubi într-o accepţiune biblică, pentru a putea învăţa să Îl lăsăm pe Dumnezeu să iubească prin noi, în orice situaţie de zi cu zi din viaţa noastră. Vom face acest lucru studiând aşa numitul "capitol al dragostei" - 1Corinteni 13 - unde ne este dată o definiţie practică a ceea ce este dragostea. Vom începe în versetul 4 unde ni se spune: "Dragostea este îndelung răbdătoare..."

De multe ori, umblând prin oraş, sau călătorind cu autobusul, văd oameni aşteptând la cozi lungi. Deobicei, lumea aşteaptă pentru a cumpăra alimente care se găsesc mai greu, sau aşteaptă la vreun ghişeu sau bancă. Şi mă gândesc cât de răbdători pot fi oameni să aştepte atât de mult pentru ceva banal, cum este un litru de lapte. Fiecare persoană are nivelul său de răbdare. Unii nu rezistă să stea atât de mult la coadă din cauză că nu au la fel de multă răbdare ca ceilalţi. Aceasta gândim cei mai mulţi dintre noi când vorbim despre răbdare. Dar, oare despre aceasta vorbeşte Biblia, când ne spune că dragostea este răbdătoare?

Noul Testament vorbeşte, în principiu, despre răbdare, atribuindu-i două sensuri, uneori foarte greu de deosebit. Primul cuvânt grecesc, folosit în acest verset, exprimă autocontrolul manifestat în faţa unei provocări. Persoana răbdătoare nu se grăbeşte să dea replică sau să pedepsească. Acest termen se referă la opusul furiei şi este asociat cu mila. Al doilea cuvânt grecesc, folosit în versetul 7 din 1Corinteni 13, exprimă calitatea de a nu ceda în faţa circumstanţelor nefavorabile, sau de a renunţa când apar încercările. Este opusul descurajării şi este asociată cu speranţa. Vom reveni asupra acestui sens într-un număr viitor, când vom discuta despre versetul 7. Am putea rezuma cele două definiţii astfel:

1)A suporta pe cineva (persoană) v.4

2)A suporta ceva (circumstanţă) v.7

Pentru a înţelege mai bine ce este răbdarea biblică, haide să privim la răbdarea pe care Dumnezeu o are în ce ne priveşte. Referindu-se la ziua judecăţii, când cerurile şi pământul vor fi distruse, Petru spune:

"Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi şi doreşte ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă." (2Petru 3.9)

Ce Îl împiedică pe Dumnezeu să aducă judecata? Dragostea Lui răbdătoare pentru om. El suportă această omenire rebelă, plină de păcat, aşteptând ca noi să ne întoarcem la Cristos şi să fim mântuiţi. Pavel spune acest lucru în Romani 9.22,23:

"Şi ce putem spune, dacă Dumnezeu, fiindcă voia să-Şi arate mânia şi să-Şi descopere puterea, a suferit cu multă răbdare nişte vase ale mâniei, făcute pentru pieire; şi să-Şi arate bogăţia slavei Lui faţă de nişte vase ale îndurării pe care le-a pregătit mai dinainte pentru slavă..."

Noi meritam mânia lui Dumnezeu şi totuşi, datorită dragostei Lui răbdătoare, am primit mila Lui prin credinţa în Cel care a îndurat mânia lui Dumnezeu în locul nostru, Isus Cristos. Aceiaşi dragoste ne este cerută şi nouă, când, în 1Tesaloniceni 5.14,15, ni se spune:

"Vă rugăm, de asemenea fraţilor, să mustraţi pe cei ce trăiesc în neorânduială; să îmbărbătaţi pe cei deznădăjduiţi; să sprijiniţi pe cei slabi, să fiţi răbdători cu toţi. Luaţi seama ca nimeni să nu întoarcă altuia rău pentru rău; ci căutaţi totdeauna să faceţi ce este bine atât între voi, cât şi faţă de toţi."

Care este reacţia ta când cineva spune sau face ceva împotriva ta fără a avea motiv întemeiat? Vrei să replici? Acolo de unde vin eu, există o expresie: "Eu nu mă înfuriu, eu mă fac (devin) chit." Este aceasta atitudinea noastră? Vrem noi să egalăm scorul, răzbunându-ne pe cei care ne-au greşit? Ce a făcut Isus? Deşi avea la dispoziţie mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri (Matei 26.53), El a lăsat să fie arestat şi în cele din urmă să fie răstignit fără să fie vinovat de vreo crimă. El a renunţat la drepturile Lui din dragoste. Suntem noi dispuşi să facem acest lucru pentru a putea iubi pe alţii? Această dorinţă nu este în noi în mod natural. După cum am mai spus, dragostea lui Dumnezeu este supranaturală şi o primim doar dacă depindem de Duhul Lui să iubească prin noi.

Noi ne putem aştepta să fim ofensaţi de cei care nu Îl urmează pe Isus Cristos. Dar ce se întâmplă când primim ofense de la un alt credincios? Acest lucru se va întâmpla şi trebuie să fim în stare să abordăm această problemă cu dragoste. Efeseni 4.2,3 ne îndeamnă:

"...cu toată smerenia şi blândeţea, cu îndelungă răbdare; îngăduiţi-vă unii pe alţii în dragoste şi căutaţi să păstraţi unirea Duhului prin legătura păcii."

Una dintre armele lui Satan, pe care o foloseşte constant împotriva Bisericii, este dezbinarea. Dacă poate băga zâzanie şi duşmănie între creştini, prin aceasta poate distruge eficacitatea Bisericii. Trebuie, deci, să păstrăm unitatea noastră ca şi credincioşi, fiind îngăduitori unii cu alţii, conduşi de dragoste. Trebuie să facem precum ne este spus în Coloseni 3.12-14:

"Astfel dar, ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi preaiubiţi, îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă răbdare. Îngăduiţi-vă unii pe alţii şi, dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertaţi-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Cristos, aşa iertaţi-vă şi voi. Dar mai presus de toate acestea, îmbrăcaţi-vă cu dragostea, care este legătura desăvârşirii."

Avem acum putinţa, prin Duhul Sfânt, care locuieşte în noi, să punem deoparte vechiul nostru eu, cu toate obiceiurile rele pe care le avea, şi să îmbrăcăm noul eu, născut în imaginea lui Cristos (Coloseni 3.1-14). Vechiul nostru eu a fost răstignit cu Cristos. Acum Cristos este viaţa noastră. Duhul Lui locuieşte în noi. Ne putem încrede în El că va produce în noi roada răbdării (Galateni 5.22).

Când o persoană îţi intră în faţă, după ce ai stat la coadă o jumătate de oră, sau când un frate sau o soră în Domnul începe să te irite, sau poate ţi-a făcut ceva, eşti pus în faţa unei alegeri. Poţi să te înfurii şi să reacţionezi la ceea ce ţi s-a făcut, fie în gând, fie acţionând, sau poţi să fi răbdător cu acea persoană. Când se mai iveşte o astfel de situaţie, nu reacţiona în modul obişnuit (ai fost eliberat de această povară); ci mai degrabă roagă-te lui Dumnezeu, admiţând că nu eşti în stare să iubeşti, şi cere-I să iubească El prin tine. Încredinţează-te Lui şi vei începe să experimentezi în viaţa ta această dragoste supranaturală.