Un privilegiu: „...să ne numim copii a lui Dumnezeu”

Suntem copiii lui Dumnezeu. O poziție înaltă și privilegiată ce ne aduce onoare.

„Cinstea aceasta este pentru voi care ați crezut.” (1Petru 2\7a) Lumea nu ne cunoaște, consideră că nu-i apaținem. și tocmai de aceea ne respinge. Ea nu L-a cunoscut nici pe Tatăl nostru, nu suntem în asemănare cu ei și nici nu alergăm la același potop de desfrâu. Tocmai de aceea batjocoresc frumosul nostru nume. Nume de copil a lui Dumnezeu.

Dar cum a fost posibil să avem acest privilegiu, întâmplător? Nicidecum... Dacă din punct de vedere biologic nu noi alegem părinții și nu noi hotărâm dacă ne naștem sau nu, pe plan spiritual totul depinde de noi. Ca să fim îndreptățiți să purtăm numele de „copil a lui Dumnezeu” trebuie să acceptăm să ne facem copii a lui Dumnezeu. „Facerea (concepția) este un proces. Nu poți da un nume unui copil care nu există. „A venit la ai Săi, dar ai Săi nu L-au primit, dar tuturor celor ce L-au primit le-a dat dreptul să se facă copii lui Dumnezeu” (Ioan 1\11,12)

Dar cum poate cineva să se facă copilul lui Dumnezeu? Nu există altă cale decât prin naștere. Numai că nașterile sunt de mai multe feluri, dar nu toate rezultă copii a lui Dumnezeu. După ce ni se spune că ni s-a dat dreptul să ne facem copiii lui Dumnezeu, urmează atenționarea: „născuți nu din sânge... ” Nu am devenit copil printr-o „naștere” ereditară moștenind gena din generație în generație. Nu din „voia unui om” împlinind dorința cuiva, „nici din voia firii” - firea pământească ne având nici o contribuție, dimpotrivă am trecut peste împotrivirile ei, - ci „născuți din Dumnezeu.” (Ioan 1\13)

Dar ce înseamnă „naștere din Dumnezeu”? Nașterea din Dumnezeu este rezultatul unei semințe dumnezeiești. „... fiindcă ați fost născut din nou, nu dintr-o sămânță care poate putrezi, ci din una ce nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu care este viu și care rămâne în veac.” (1Petru 1\23) Conceperea este simplă: Duhul Sfânt pune în duhul omului „sămânța”, iar dacă ea găsește condiții prielnice de dezvoltare va rezulta o făptură nouă având ca genă - fire dumnezeiască. Minunea aceasta a fost posibilă datorită Celui ce este sursa vieții: „ Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce privește viața... ” (2Petru 1\3,4)

Prima dovadă că am devenit copilul lui Dumnezeu este cea legată de asemănare. Pruncul va avea chipul și asemănarea Tatălui. Fiindcă nu avem chipul lumii și nu suntem în asemănare cu ea, lumea nu ne cunoaște. Urmează cea legată de dietă. Un „prunc” născut de curând va dori laptele duhovnicesc și curat ca prin el să crească pentru mântuire. (1Petru 2\2) Pe măsură ce pruncul crește, el va ști „... să deosebească bine voia lui Dumnezeu, cea bună plăcută și desăvârșită.” (Rom. 12\2) și ca atare „Oricine este născut din Dumnezeu nu continuă să păcătuiască, pentru că sămânța Lui rămâne în El și nu poate păcătui fiindcă este născut din Dumnezeu” (1Ioan 3\9)

Dacă spuneam că sunt mai multe feluri de naștere, acum trebuie să spun că sunt mai multe feluri de copii. În prima categorie îi menționăm pe copiii diavolului. „Oricine nu trăiește în neprihănire, nu este din Dumnezeu... ” Prin aceasta se deosebesc copiii lui Dumnezeu, de copiii diavolului... ” (1Ioan 3\10) Nimeni nu va recunoaște că este copilul diavolului, deși trăiește în păcat. În discuția purtată cu Fariseii, Isus a ținut să lămurească criteriile după care se face paternitatea: „Voi faceți faptele tatălui vostru. Ei i-au zis: noi nu suntem copii născuți din curvie, avem un singur Tată: Dumnezeu. Isus a răspuns: voi aveți ca tată pe diavolul și împliniți poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaș și nu stă în adevăr.” (Ioan 8\41,44)

A doua categorie sunt copii din curvie. (Evrei 12\8) Nici cei din această categorie nu-și recunosc apartenența. Înainte de a spune Isus fariseilor din ce categorie fac parte, ei au luat-o înainte: „Noi nu suntem copii născuți din curvie.” (Ioan 8\41) Dar ce înseamnă „copii din curvie”? Sunt copii ce rezultă din relațiile intime a „creștinului” cu lumea - numită preacurvie. O inimă împărțită între două iubiri: iubirea de lume și iubirea de Dumnezeu. Și pentru această categorie au fost rostite cuvinte aspre: „Suflet preacurvar, nu știi că prietenia cu lumea este vrăjmășie cu Dumnezeu.”? (Iacov4\4)

A treia categorie sunt copii lui Dumnezeu. Pe lângă dovezile menționate mai sus, mai adăugăm că viețuirea lor se face sub călăuzirea Duhului. „Dacă pretindem că trăim prin Duhul, să și umblăm prin Duhul.” (Gal. 5\25) Da, „Toți cei ce sunt călăuziți de Duhul lui Dumnezeu, sunt fii a lui Dumnezeu.” Călăuzirea Duhului și împotrivirea față de împlinirea poftelor firii pământești este cea mai bună dovadă că suntem copii lui Dumnezeu. Tot în acest context citim: „Și voi nu ați primit un duh de robie, ci unul de înfiere, care ne face să strigăm: Ava - adică Tată.”

Cum adică înfiere? De ce apare acest termen în acest context? Să stabilim întâi ce înseamnă înfiere și vom constata căci și copii lui Dumnezeu se împart în două categorii. Înfiere înseamnă adopția unui copil ce nu-ți aparține biologic. Tocmai aici este explicația și-n plan spiritual. Cei mai mulți dintre copii lui Dumnezeu, l-au avut mai întâi ca tată pe diavolul. A fost necesară răscumpărarea și apoi strămutarea de sub puterea întunericului în Împărăția Fiului dragostei. (Col. 1\13) Astăzi ei sunt în aceeași „casă”, Dumnezeu le este Tată, iar ei sunt fii și fiice. (2Cor. 6\18) A doua categorie și cea mai frumoasă, sunt „întâi născuți”. Orice om ce renunță la lume și iese de sub stăpânirea „tatălui” minciunii și a falsului „se apropie de muntele Sionului, de adunarea în sărbătoare, de Biserica celor întâi născuți... ” (Evrei 1222,23) Întâi născuți sunt cei cei ce din tinerețe au slujit Domnului fără să mai fie necesară strămutarea din "familia" lumii păcătoase, în familia lui Dumnezeu.

Și unii și alții sunt copii lui Dumnezeu cu același drepturi. Singurii care pierd anumite „drepturi” sunt cei ce s-au născut într-o familie de credincioși, au primit dreptul de întâi născut, au fost aduși la binecuvântare, au primit statutul de „sfinți”, dar și-au vândut dreptul de întâi născut ca și Esau. Au luat drumul lumii, s-au întors mai târziu, dar aceasta are niște costuri: „Vegheați să nu fie nimeni între voi curvar sau lumesc ca Esau, care pentru o mâncare și-a vândut dreptul de întâi născut. Știți că mai pe urmă, când a dorit să capete binecuvântarea n-a fost primit, măcar că o cerea cu lacrimi, nu a mai putut să o schimbe.” (Evrei 12\16,17) Nu este posibil să părăsești „casa părintească” să slujești altui stăpân, să te întorci și să fii același: „Tată, am păcătuit împotriva cerului și împotriva ta și nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău.” Dacă ai pierdut vrednicia (cinstea) e o pagubă destul de însemnată ce nu permite să mai accezi la o anumită slujbă. Deși ești primit tot ca fiu...

În concluzie Și unii și alții sunt copii a lui Dumnezeu. Duhul Sfânt face confirmarea: „Însuși Duhul adeverește împreună cu duhul nostru că suntem copii a lui Dumnezeu. Și dacă suntem copii a lui Dumnezeu, suntem și moștenitori împreună cu Hristos... ” (Rom. 8\16,17) Copii au dreptul la moștenire: „... căci la aceasta ați fost chemați, să moșteniți binecuvântarea (1Petru 3\9b) E dreptul tău, dar nu fi un fiu risipitor, ce risipește averea Tatălui.

Ce este de făcut? „Ca niște copii ascultători nu vă lăsați târâți în poftele pe care le aveați altădată... ” Păstrează binecuvântarea, întrucât doar în virtutea ei vom moșteni împreună cu Tatăl: „Veniți binecuvântații Tatălui de moșteniți Împărăția ce va fost pregătită.”!

Fiți binecuvântați!