Botezul cu foc

Pe seama pildei celor zece fecioare s-au făcut dezbateri interminabile, în mod deosebit asupra necesității untdelemnului din candelă.

Sigur că fiecare și-a susținut propria părere, iar interpretarea a fost după gândirea fiecăruia. Toți par interesați să știe ce este candela sau ce este untdelemnul, însă nimeni nu pare interesat de focul care întreține arderea.

La ce folosește să ai o candelă, și încă plină cu untdelemn, dacă lipsește focul? (Imaginează-ți că te întorci cu mașina dintr-o călătorie pe timp de iarnă. Rezervorul mașinii este plin cu benzină, dar aprinderea nu mai funcționează. Lipsește scânteia. Cum procedezi? Remediezi și ajungi acasă. Gerul este năpraznic: umpli soba cu lemne, dar nu ai nicio sursă de aprindere. Abia atunci îți dai seama cât de important este focul... )

Revenim: Atât candela, cât și untdelemnul sunt de origine divină.

Prima (candela) este viața spirituală pe care am primit-o de la Cel ce a spus: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața.” Uleiul este credința care ne ține în viață: „... cel neprihănit va trăi prin credință.” (Evrei 10:38).

Oare focul care întreține candela aprinsă prin arderea untdelemnului, nu trebuie să fie tot de origine divină? Folosirea unui „foc străin” ar periclita viața spirituală, chiar și pe cea fizică (conform Levetic 10:1-2). Așa că este obligatoriu să așteptăm focul de Sus. Dacă jertfa este sfântă, și focul trebuie să fie sfânt.

Cain și Abel au adus jertfă Domnului, însă jertfa lui Cain nu a fost primită. Cum și-a dat seama? Focul lui Dumnezeu n-a coborât peste jertfă pentru a o mistui. La întrebarea lui Avraam: „... prin ce voi cunoaște?”, Dumnezeu a răspuns cu foc, iar jertfa a fost mistuită (Genesa 15:17).

Dumnezeu asigură „focul”.

Înștiințarea lui Ioan Botezătorul: „El vă va boteza cu Duhul Sfânt și cu foc!” (Matei 3:11) urma să se împlinească la Cincizecime, conform promisiunii lui Dumnezeu făcute prin prorocul Ioel, când Duhul Sfânt a fost turnat peste orice făptură. Peste cei din odaia de sus, turnarea a fost vizibilă, fiind însoțită de limbi de foc (Fapte 2:3). Focul profețit de Ioan Botezătorul venise...

Dar ce este focul?

În încercarea de a-l defini, în primul rând din punct de vedere pământesc, trebuie să spunem că acesta nu este materie, ci consumă materie pentru a-și menține existența. Este o minune a lui Dumnezeu pe care știința a întâmpinat dificultăți în a o defini. O minune de regulă este atribuită divinității. În diferite cercuri religioase focul a fost sacralizat și venerat, fiind considerat un intermediar între om și divinitate. Astfel, anumite ritualuri religioase erau făcute în jurul focului.

El este extrem de important pentru om, făcându-i viața mai ușoară când este folosit în scop pozitiv: prepararea hranei (Ioan 21:9), încălzire (Fapte 28:2) sau ca sursă de lumină. Totodată, poate fi folosit și în scop negativ, pentru distrugerea bunurilor materiale (Judecători 20:48) sau chiar a ființelor umane (2 Samuel 12:31).

Luat din lumea materială și strămutat în cea spirituală, focului i s-au dat diferite semnificații. Dacă focul folosit în lumea fizică nu este materie, cel din lumea spirituală este cu atât mai puțin. De exemplu: Ți-ai închipuit vreodată că focul iadului este precum cel din șemineu sau din sobă? Nici vorbă. Și totuși, este un foc care produce chin (suferință), dar nu fizică, ci psihică. Focul în Biblie este folosit, în unele cazuri, cu referire la suferință.

Dar noi nu discutăm despre acel foc, ci despre focul ce însoțește Duhul Sfânt, ce aprinde dorința (râvna) de slujire și produce lumină, căldură sufletească și purificare. Fără acest foc viața spirituală ar fi imposibilă.

Focul care produce lumină este rezultatul arderii untdelemnului din candelă. „Mijlocul să vă fie încins și făcliile aprinse.” (Luca 12:35). Candela și untdelemnul sunt ascunse în interior, dar lumina produsă este văzută de cei din jurul nostru. La venirea Mirelui, ea va sluji ca reper. În baza acestor făclii aprinse, fecioarele înțelepte vor intra în odaia de nuntă.

Focul care aprinde râvna pentru slujire: „Evanghelia noastră v-a fost propovăduită nu numai cu vorbe, ci cu putere, cu Duhul Sfânt și cu o mare îndrăzneală.” (1 Tesaloniceni 1:5).

Este același foc care mistuia viața prorocului Ieremia: „Dacă zic: Nu voi mai pomeni de El și nu voi mai vorbi în Numele Lui, iată că în inima mea este ca un foc mistuitor, închis în oasele mele. Caut să-l opresc, dar nu pot.” (Ieremia 20:9). Despre Apolo ni se spune că: „... era învățat în ce privește Calea Domnului, avea un duh înfocat și învăța amănunțit pe oameni despre Isus... ” (Fapte 18:25). Un duh înfocat este întotdeauna întreținut de foc. Tocmai de aceea, Pavel i-a cerut lui Timotei să înflăcăreze darul de evanghelist pe care l-a primit prin punerea mâinilor. Slujire cu foc...

Focul care te arde atunci când cineva păcătuiește: „Cine cade în păcat și eu să nu ard?” – scria apostolul Pavel (2 Corinteni 11:29). Dacă cineva „arde” la vederea păcatului (din viața proprie sau a altuia), este dovada cea mai bună că focul arde în inima sa. Acesta este botezul cu foc.

Se cuvine să ne întrebăm: mai suntem mistuiți (consumați) de acest foc sau poate n-a fost aprins niciodată în viața noastră? Sau poate suntem doar un fitil care fumegă? Am ajuns nepăsători față de tot ce se petrece în jurul nostru, ca și când păcatul ar face parte din normalitate. Da, se pare că aici ne aflăm... Dacă focul ar fi aprins, ai vedea torțe vii și ai auzi vaiete, deoarece focul produce durere sufletească (pentru starea lumii). Dar așa ceva se vede tot mai rar.

Există o preocupare îndreptățită: suntem sau nu botezați cu Duhul Sfânt? Aceeași preocupare ar trebui să existe și pentru botezul cu foc. Lucrurile sunt simple: dacă lipsește focul, înseamnă că lipsește Duhul Sfânt. Nu există separare între ele.

Meditație: Oare ar fi posibilă viața fizică fără foc? Dar cea spirituală?

Focul întreține arderea. Tot el va dovedi calitatea lucrării fiecăruia. Fără el, viața spirituală este imposibilă. Tocmai de aceea, Dumnezeu a avut în vedere să ne boteze cu Duh Sfânt și cu foc. Acolo unde este Duhul Sfânt, este prezent și focul. La Cincizecime, întâi s-au arătat limbile de foc, apoi au vorbit limbile omenești.

Din păcate, în ziua de astăzi se pare că au rămas vorbele în alte limbi, dar fără limbile de foc. Nu putem justifica absența lui spunând că focul a fost doar pentru acele vremuri, deoarece Scriptura cere:

„Focul să ardă necurmat pe altar și să nu se stingă deloc.” (Levitic 6:13)

Dar nu este totul să ardă, contează cât de tare arde. Un foc mare sau unul care abia mocnește, tot foc se numește. Când focul este mic, apare adormirea (nepăsarea) fecioarelor în așteptarea Mirelui. La strigătul străjerului toate se trezesc, dar apare singura diferență vizibilă dintre ele. Focul (dorința) se reaprinde la cinci din ele determinat de prezența untdelemnului, pe când la celelalte candela urma să se stingă. Acolo unde se diminuează combustibilul, nu mai există nici foc. Nu mai există foc (dorință) nu mai există nici lumină. Ai pierdut lumina, te-ai rătăcit ( pierdut)

Tocmai de aceea ni se cere: "Făcliile să fie aprinse!" Ele vor favoriza invitația noastră de a intra în odaia de nuntă...

Fiți binecuvântați!