„Preacurvia” sufletului...

Nu există păcat în Biblie care să fie condamnat de Dumnezeu, mai mult decât păcatul „preacurviei”

Tema de față este poate „stânjenitoare”, dar absolut necesară.

În 1Cor. 6/9 citim: „Nu vă înșelați, nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii. . . nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu” Însă nu se știe exact, la care fel de „preacurvie” se referă Pavel, la cea fizică sau la cea sufletească. . . ? Dar este bine să știm că și una și alta, sunt tot atât de „dăunătoare”. Subiectul în discuție, tratează „preacurvia” sufletului”.

Dar ce este ea și cum o putem defini? Foarte simplu:

Dacă o vom înțelege pe cea fizică, foarte ușor o vom înțelege și pe cea sufletească. Așadar, preacurvia fizică este relația intimă dintre două persoane în afara cadrului conjugal.

„Preacurvia sufletului” este asemănătoare: relația apropiată, tovărășia, legătura, sau prietenia unui creștin cu lumea, se numește „preacurvie sufletească”

În Vechiul Testament vom observa că preacurvia constă în faptul că, evreii deși pretindeau că îl slujesc pe Dumnezeu, aveau în același timp și alți dumnezei, de aur, argint, piatră sau de lemn. „ Duplicitatea aceasta, sau slujirea și la unul și la alții, Dumnezeu a numit-o „preacurvie”

Pentru a combate păcatul acesta, au fost „împuterniciți” prooroci ca Ieremia, Isaia, dar în mod cu totul special, proorocul Osea. Numai că Osea n-a înțeles „durerea” din inima lui Dumnezeu când poporul Său iubit „i-a întors spatele” și a început să slujească și altor dumnezei - așa că „strigarea” prorocului era una superficială. . . (Tot așa cum nimeni nu „înțelege” ce este în inima unei persoane când aude că este „înșelat” de propriul „tovarăș de viață”. . . )

În asemenea împrejurări critice, Dumnezeu îi dă proorocului o „lecție” dură și aproape imposibil de „procesat” de mintea omenească. . .

El i-a impus să se căsătorească cu o femeie „imorală”. Dar nu numai atât, Osea trebuia să o iubească. . . Dar oare o putea iubi el cu adevărat? Nu știu. . . Este posibil pe „linie disciplinară” să i se fi interzis să mai proorocească. Dar Osea se justifica: „Domnul mi-a spus s-o iau de nevastă. . . Dar cine putea să-l creadă? „Căsnicia” lui continua și în aceste condiții dificile, dar Gomera nu i-a fost credincioasă”, deoarece Osea constată că al 3-lea copil nu era a său. . „Căsncia” s-a complicat când Gomera n-a mai fost „găsită” deoarece ea fugise în „același loc” de unde o luase proorocul. . . Însă lucrurile nu s-au oprit aici, deoarece Dumnezeu i-a cerut lui Osea să o caute, să o cumpere și să o aducă înapoi. Așa că Osea cu „desagii” în spate o căuta pe „Gomera”. . .

Povestea aceasta reală, este poate povestea mea și a ta. „Gomera” poți fi tu sau pot fi eu, a căror inimă s-ar putea să „bată” mai mult pentru „lume” decât pentru Dumnezeu. Tocmai în acest sens a scris Iacov cuvintele:

„Suflete preacurvare, nu știi că prietenia cu lumea este vrăjmășie cu Dumnezeu? Așa că cine vrea să fie prieten cu lumea, se face vrăjmaș cu Dumnezeu” (Iacov 4/4), iar în vers. 8 astfel de oameni sunt numiți: „Oameni cu inima împărțită”

Inima împărțită este inima care se împarte între două iubiri: „iubirea de lume” și „iubirea de Dumnezeu”. Dar unde se poate ajunge cu această atitudine?

Evanghelistul Dima, îl slujea pe Dumnezeu, dar în același timp era atras și de „lume”. De multe ori răul triumfă. . . Așa că despre slujitorul Domnului citim: „Dima din dragoste de lume m-a părăsit” (2Tim. 4/10). Să nu înțelegem că Dima a văzut lumea la o oarecare expoziție. Inima lui era „împărțită” iar „lumea” era în inima lui și în final a ocupat-o definitiv.

Ceva asemănător citim în Fapte 20/7-12: Pavel predica Evanghelia într-o casă. Acolo era și un tânăr cu numele de Eutih. Locul unde era așezat el era pervazul geamului. Înseamnă că, era „înăuntru” dar era și „afară”. Cu o ureche îl asculta pe Pavel, iar cu cealaltă asculta „acordurile muzicale” de „afară”. Când s-a făcut această „combinație” între firesc și duhovnicesc, rezultatul a fost: „mort”

Diavolul a încercat să-L „ademenească” pe Domnul Isus arătându-I „strălucirile acestei lumi”, însă Domnul nu a fost interesat de ele. Lumea își are „chemările” ei și este deosebit de seducătoare și poți fi foarte ușor „ademenit și cucerit”

În proverbe cap. 7 citim despre un tânăr, căruia i-a ieșit înainte o „femeie”, care l-a cucerit cu dragostea ei la prima vedere. . . Evenimentul descris aici nu s-a petrecut la lumina zilei, ci întâi „în amurg, apoi spre seară, apoi în noaptea întunecoasă” (Vers. 9). Nu era o femeie obișnuită, ci era aceeași „femeie” pe care o întâlnim în Apoc. cap. 17- Babilonul cel mare, adică lumea - „mama curvelor și a spurcăciunilor pământului” (Vers. 5). Era îmbrăcată foarte frumos cu „purpură și stacojiu”, împodobită cu „aur, cu pietre scumpe și cu mărgăritare”

O lume atât de diversificată, de fascinantă și deosebit de atrăgătoare. . . Dezamăgirea constă în faptul că ea s-a „îmbătat cu sângele sfinților”- înseamnă că a făcut multe „victime” în rândul celor credincioși.

Așa că este bine de reținut că „starea de mijloc” este foarte periculoasă. Domnul Isus a zis: Este imposibil să slujești la doi stăpâni (Matei 6/24); ori cu unul, ori cu celălalt. Nu ai cum să spui: „Bună dimineața! ” lui Dumnezeu și apoi să te duci „pe ogor și să păzești porcii”. Trebuie să te decizi si să nu stai la răspântiile drumului. . .

Religiunea curată este să ne păzim neîntinați de lume (Iacov 1/27b)

„Lumina nu poate sta la un loc cu întunericul”. „Templul lui Dumnezeu nu poate fi, în același timp și templul lui Belial”. Ce legătură este între credincioși și necredincioși (2Cor. 6/14)? Tovărășiile rele strică obiceiurile bune.

Dumnezeu a interzis evreilor să se căsătorească cu popoarele păgâne (Deut. 7/3) tocmai din aceste motive, de a nu se amesteca lumina cu întunericul, fiind pericolul, ca inima lor să fie înclinată spre dumnezei străini. Primii care au încălcat această poruncă au fost chiar căpeteniile. Solomon s-a căsătorit cu fiica lui Faraon, împăratul Egiptului, apoi a mai luat și alte femei din celelalte popoare. Sfârșitul:

„De aceste neamuri s`alipit Solomon târât de iubire - înseamnă că n-a mers de bună voie. (1 Împărați 11/2)

Concluzie: „Luați seama bine ca nimeni să nu se abată de la harul lui Dumnezeu, pentru ca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune și mulți să fie întinați”. Vegheați să nu fie între voi nimeni lumesc ca Esau care pentru o mâncare și-a vândut dreptul de întâi născut! (Evrei 12/15, 16)

Avertisment final: Nu iubiți „lumea” și nici „lucrurile din lume”, deoarece „lumea” și pofta ei trece.

Dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne în veac. . .

Fii și tu unul din ei. . .